197x  – Constantin GEORGESCU (nu are pagină – Wikipedia)

Fiu al preotului din Snagov sat, a putut beneficia de educaţia care să-i permită să înţeleagă limitările şi absurdul regimului comunist şi în special al situaţiilor din Zona Snagov.
A avut un rol deosebit în faclitarea întâlnirilor şi interacţiunilor în zona Snagovului a multor personalități (oameni de cultură ai perioadei – scriitori, artiști etc), având printre invitaţii familiei pe majoritatea acestora.
În mai multe scrieri se referă (chiar direct) la locuitori – ceea ce creeză nemultumiri ale acestora.

Scurtă biografie (preluată din www.anticariatbazar.ro)
Constantin Georgescu (27.05.1933, Snagov, judeţul Ilfov – 17.02.2000, Snagov) este un prozator şi traducător.
Este fiul Sofiei (născută Preda) şi al lui Ioan Georgescu, preot.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, promoţia 1956, clasa Ion Finteşteanu.
Până în 1964 a jucat pe scena Teatrului Naţional din Craiova.
Între 1964 şi 1966 a funcţionat ca profesor de limba română la şcoala din Grindu (judeţul Ialomiţa).
Debutul publicistic a avut loc în 1964 la revista „Luceafărul”, care, în acelaşi an, i-a decernat şi un premiu.
În 1965 i se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cartea de debut, Geamul dinspre drum.

Volumul de nuvele Geamul dinspre drum, ca şi cele care i-au urmat, Amintiri simple (1966) şi Hora de duminică (1972), indicau un scriitor preocupat de universul uman circumscris mediului rural contemporan, atent nu atât la fapte, evenimente, cât mai ales la ecoul stârnit de acestea în structuri psihice aparent rudimentare.

Dacă în nuvele se dovedise interesat mai ales de detaliul psihologic, în cele dintâi romane, Singurătatea lucrurilor (1968) şi Dincolo de aproape (1971), autorul mizează doar pe spectaculosul faptelor narate, pe coincidenţele neverosimile.
Ambele romane sunt structurate în jurul câte unei obsesii ajunse blestem: dorinţa de înavuţire sau obstinaţia unei femei de a se împlini în plan erotic. Şi într-un caz, şi în altul, personajele par simple marionete mânuite de autor, care leagă şi dezleagă destinele după capriciosul său impuls de moment.

În schimb, romanele ce s-au succedat la scurt timp, Partea din care bate vântul (1970) şi Al doilea motiv (1972), potenţează virtuţile narative evidenţiate în nuvele. Folosind ca pretext biografia unei familii (Manafu) sau a unui copil (Dumitru), Georgescu întreprinde o analiză a realităţilor româneşti de după cel de-al doilea război mondial.

Reîntoarcerea învinsului (1980), ca şi Tren de noapte (1981) pun sub semnul întrebării capacitatea minimă a autorului de a construi. La nivel de pagină (sau chiar de pagini), există coerenţă, cursivitate; la nivel de întreg, totul apare însă dispersat, impresia de aglutinare rămânând pregnantă. în fond deghizate, şi aceste ultime două romane nu sunt altceva decât povestiri şi, la urma urmei, aşa pot să fie citite, chiar dacă autorul le-a subintitulat „romane”.

Opera literară (nuvele și romane)
1965 “Geamul dinspre drum” prefaţă de Marin Bucur, Bucureşti
1966 “Amintiri simple” Bucureşti, Editura Tineretului
1968 “Singurătatea lucrurilor” Bucureşti, Editura Tineretului
1970 “Partea din care bate vântul”, Bucureşti, Albatros
1971 “Dincolo de aproape” Bucureşti
1972 “Al doilea motiv” Bucureşti, Ion Creangă
1972 “Hora de duminică” Bucureşti, Editura Eminescu
1974 “Taina pergamentului” Iaşi, Junimea
1980 “Reîntoarcerea învinsului” Bucureşti, Editura Eminescu
1981 “Tren de noapte” Bucureşti

Publicistică:
1990 (ian-iun) Adevărul Literar şi Artistic (supliment) / serial de circa 6 luni
1996 (martie-mai) Oglinda Snagovului
1996 (mai-iunie) Jurnalul de Snagov (în 5 nrȘ 20/26 mai – 17/23 iun)
1999 (nov-ian 2000) Foaia de Snagov (3 nr.)

Traduceri
Helmut Kohl, Am vrut unitatea Germaniei, Iaşi, 1999.
Filme documentare: (contribuție la)
SNAGOV – Limba Clopotniţei – Blestemul Lacului / Pământului * TVR 1998 Tudor Partenie
1981.05.xx = Snagov * Constantin si Ionel GEORGESCU - acasa @ Despina GEORGESCU
Constantin GEORGESCU - scriitor, chiar din Snagov (local)
1981.01 * Scriitorii: Constantin CHIRIȚĂ, Traian IANCU, Constantin BĂRBUCEANU, Niculescu MIZIL, George MACOVESCU (președinte U.S.), Constantin GEORGESCU © Despina GEORGESCU

Date comemorative: 1974, 25.05.1933, 17.02.2000
Mai multe detalii (re: Constantin Georgescu – la Snagov):  în Colecțiile Muzeale Snagov – colecția: Personalități bune și “nebune
De făcut (voluntari / elevi / masteranzi etc.):
1) o referențiere a nuvelelor, romanelor și articolelor (detalii relevante despre Snagov / pagină / ediție)
2) o structurare a mulțimii detaliilor, pe categorii (și în timp – evoluție) referitoare la Snagov

Copyright – Fundatia Snagov: Prezentul material este inclus în Colectiile Muzeale Snagov și în Monografia Snagovului.

Referințe: 
1) setul de nuvele, romane, articole scrise

0Shares