“Dreptate si Credinta!”
Aceasta a fost deviza lui Vlad Tepes si fara putina atentie/concentrare, profunzimea semnificatiilor pot fi pierdute. Eu am inteles detaliile mai bine, abia cu ocazia Praznicului Manastarii Vlad Tepes (21-11-2005), din discutiile cu grupul de preoti special sositi pentru eveniment.
Vlad Tepes a fost considerat un om drept (regulile, cerintele, asteptarile sale au fost comunicate/cunoscute din timp de catre cei gasiti vinovati), iar cei multi “sarea poporului” pana in zilele de azi au apreciat ca bune pentru comunitate, normele si masurile promovate de Vlad Tepes. Asadar, in vremuri si locuri tulburi, Vlad a conceput si definit un set de norme (bune pentru comunicate) si l-a aplicat intr-o forma menita sa atraga atentia, peste fondul (comun) de pedepe cu moartea (uzuale in intreaga Europa), la acel moment.
Oare un domnitor care taia capete, maini si tragea in teapa, ar putea fi si credincios? La prima vede nu (caci odata stabilite invinuirile, pedepsele alocate par a fi excesiv si inutil de sangeroase si spectaculoase).
Multi ani, mi se pareau (cel mult) scuzabile excesele in cauza, prin pilda (puterea de exemplu), pentru potentiali hoti, tradatori, etc, intr-o perioada in care stabilitatea legilor si normelor in aceasta parte a Europei, era o utopie. Chiar in comunitati Europene (actuala Franta, Anglia, Germania), care au fost mai devreme cu cateva secole si mult mai ferite de navalitorii din Asia (decat actuala Romanie) – legi si norme, s-au enuntat/implementat cu greu si dupa mai multe serii de alte forme de decaderi si barbarii.
Daca nu ar fi fost credincios, de ce ar fi alocat resurse (bani si oameni) pentru refacerea si consolidarea unor lacase de cult (inclusiv Manastirea Vlad Tepes)?
Daca nu ar fi respectat, sustinut si nu ar fi avut consideratia adecvata fata de religie, ar fi fost mult mai productiv sa i se reproseze aceste lipsuri si pe astfel de motive sa fie denigrat, marginalizat si inlaturat de la conducere. A fi credincios inseamna si a opta pentru binele altora (chiar in defavoarea propriului confort), pana la a face in mod consistent multe sacrificii personale. Si mai multe exemple/povestiri, sustin astfel de initiative/demersuri. Preotii par sa aiba cele mai interesante dovezi si justificari – ale sprijinului real oferit de Vlad Tepes.
Smerenie, la Vlad Tepes?
Asa ceva, ar parea (la prima vedere) si mai surprinzator.
Multi domnitori (la care viciile, nevoile personale au primat fata de nevoile comunitatilor), au fost preocupati de a-si asigura morminte fastuoase si de a transmite un mesaj prin/din superioritatea transmisa (de regula constructii mari/masive, vizibile, durabile, in care vizitatorii sunt “jos si mici”, fata de cel raposat care isi transmite prezenta insa tot “de sus”).
Si ce a facut/cerut Vlad Tepes? (re: la locul de inmormantare)
A vrut ca mormantul sau sa fie in fata altarului, astfel incat nici o slujba sa nu fie facuta, fara a fi calcat atat de preotii in cauza cat si de credinciosii care merg sa se inchine si sa se roage la icoane.
Daca ar fi vrut doar vizibilitate, ar fi fost usor de gasit si alt “la vedere” – decat cel cu traficul cel mai mare. Mai ales ca a calca pe un mormant, este considerat a fi o tulburare a linistii/somnului unui mort. Orice ai spune, te simti jenat, sa calci pe un mormant. Est posibil ca Vlad sa fi avut vre-un motiv pentru care sa fi dorit sa fie calcat/tulburat astfel de preoti si credinciosi?
Preotii spun ca acesta este un semn de smerenie. Adica, intentionat “te faci mai mic“, mai putin important decat cei care te vor calca in picioare. Adica, dupa toata fermitatea si convingerea (specifica – de lider), energia degajata (pentru a putea conduce), sistemul de norme emanat, in forul tau intern, totusi singur iti pui la indoiala (si parca la evaluarea celorlalti), realizarile, sacrificiul persoana – ta.
* Este totusi emotionant sa stai langa mormantul lui Vlad Tepes, sa ii privesti portretul, crizantemele si lumnarile aprinse si sa vorbesti cu preoti care tocmai timp de peste dou ore, au calcat de nenumrate ori peste mormantul acestuia.
Preoti, diaconi si Arhiepiscopi, iti spun linistit ca ei sunt simpli slujitori (ca multi altii inaintea lor si dupa ei) si atunci cand ei fac slujbele se uita pe dinsii si se dedica misiunii. Asa a facut si Vlad Tepes (si-a asumat un rol si a stiut si acceptat sa plateasca un pret anticipabil pentru indrazneala sa – cu viata). Insa, ramane un om si in propriile sale nelinisti si indoieli (omenesti), “se face” si se lasa “mai mic” decat un obisnuit credincios, care pentru a merge la icoane, chiar calca (tulbura) un mormant/mort.
Astfel, Vlat Tepes parca iti cere un raspuns. Parca te invita la o re-evaluare a incercarilor / deciziilor / preturilor pe care le-a cerut altora si l-a platit singur …
… Parca te invita (optional), cu smerenie, sa te re-evaluezi:
– Tu in ce crezi? Cat de mult? Pana unde este dispus de mergi?
– Cat de sigur esti (in ceea ce crezi)?
– Si daca nu ar fi chiar asa (pe cum crezi/esti sigur), ce te faci?
– Ti-ar pare rau? Cat de mult?
– Ce ai face?
Vlad Tepes parca a ales sa mai plateasca un pret (suplimentar) pentru nelistinitile sale: O vesnicie (cau cat o dainui Manastirea), sa fie mereu tulburat (de cei care ii calca mormantul) si sa provoace (puna/ceara) astfel de intrebari/raspunsuri …
***
Nota: Cateva secole, Manastirea Snagov (pe insula izolata), a fost loc de cult/ credinta dar si de pedeaspa/inchisoare/cazne. Nu pare usor de cuprins cu mintea, compatibilitatea celor doua. Si totusi, in acele vremuri “costa” mai putin sa omori un vinovat, decat sa mai te complici sa il tii inchis si sa astepti/speri/ajuti sa inteleaga (sa ii para rau, sa se caiasca, sa intre pe linia credintei, sa dovedeasca toate acestea si dupa ce isi izbaveste pedeapsa, sa redevina liber…). Deci, asa privita detentia, reprezinta o sansa/speranta. Astfel, sintagma “Dreptate si Credinta” (echivalentul vizual si pragmantic: sabia si crucea), reprezinta cele doua alternative (de lucru – chiar de management: teoria/abordarea X sau Y …)
Constantin Turmac – Snagov, Nov 21, 2005