Educația Outdoor, interactivă, non-formală

Definitii / Terminologie / Cadru legal

Wikipedia: En : Nonformal learning / Outdoor education  / Informal education / Blended learning
/ Ro: 1 (all) /  

> Ministerul Educatiei (re: Educație non-formală și informală):
“Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, învăţarea în contexte nonformale este considerată ca fiind învăţarea integrată în cadrul unor activităţi planificate, cu obiective de învăţare, care nu urmează în mod explicit un curriculum şi poate diferi ca durată. Acest tip de învăţare depinde de intenţia celui care învaţă şi nu conduce în mod automat la certificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite.

Competenţele şi atitudinile dezvoltate elevilor în cadrul învăţării nonformale includ: competenţe interpersonale, capacitatea de lucru în echipă, încrederea în sine, disciplina, responsabilitatea, capacităţi de planificare, coordonare şi organizare/competenţe de gestionare a proiectelor, capacitatea de a rezolva probleme practice etc. Întrucât aceste competenţe au relevanţă crescută în dezvoltarea personală a individului, contribuind deopotrivă la participarea activă în societate şi pe piața muncii, acestea sunt complementare celor achiziţionate prin educaţia formală. Metodele utilizate sunt foarte diferite de pedagogia utilizată în educaţia formală. În cazul educaţiei nonformale accentul este pus pe învăţarea prin acţiune, învăţarea de la egali şi activitatea de voluntariat.

La acest domeniu veți găsi cadrul normativ care reglementează învățarea și recunoașterea rezultatelor învățării în contexte non-formale și informale, activitățile educative, școlare și extrașcolare,  Programul Erasmus +, Programul „Școala Altfel”, proiecte și parteneriate de succes, competiții extrașcolare naționale, precum și un subcapitol dedicat palatelor și cluburilor copiilor.

Definiții – re: Ce este totuși Educatia Outdoor?
a) în sens larg am putea spune ca Educația Outdoor reprezintă procesul educațional, indiferent de subiectul predat / învățat, care are loc într-un cadru natural
b) sensul restrâns și mult mai corect specifică faptul că Educația Outdoor reprezintă suma acțiunilor întreprinse de personalul calificat (traineri, formatori, profesori, instructori), într-un mediu natural / sălbatic, folosind metode experiențiale, pentru a produce schimbări la nivelul abilităților fizice, intra și interpersonale și al comportamentului față de mediu, în rândul participanților.

Activităţile de tip outdoor nu sunt activităţi de educaţiei formală ce au loc în afara sălii de clasă, ci activităţi de educaţie nonformală, menite să familiarizeze copiii cu natura şi să le formeze deprinderi şi priceperi de cunoaştere prin experienţă, bazându-se desigur (și) pe cunoştiţele dobândite în activităţile de educaţie formală.

În Educația Outdoor elevul învață (totul) în mod practic, activ, prin experiențe personale la care mai apoi reflectă pentru a extrage învățăturile. Acest mod de învățare, caracteristic Educației Outdoor, se numește Experiential – “Înveți cu creierul, mâinile și inima!”
> “Ce aud – Uit, Ce văd – Îmi amintesc, Ce fac – Înțeleg”. Un studiu mai modern spune că: “Ne amintim 20 % din ceea ce auzim, 30 % din ceea ce vedem și 90 % din ceea ce facem.”
> citat: „Consider ca principala sarcină a educației este să asigure supraviețuirea următoarelor calități: o curiozitate inovatoare, o voință invincibilă, tenacitate în atingerea telului, lepădare de sine și deasupra tuturor: compasiune!”.

CUM învăț? – Educația Outdoor se adresează tuturor celor trei nivele de învățare (mix – concomitent):
1) Cognitiv: nivelul acumulărilor de cunoștințe
2) Motric: nivelul deprinderilor fizice
3) Afectiv: cel al individualizării unor trăsături de comportament

Termeni (clarificari)

Competențele / Cunoștințele / Capacitățile  / Atitudinile / Abilitățile  / Aptitudinile  …

DICȚIONAR (de termeni – specifici):
Competențele sunt definite ca ansambluri de cunoștințe, capacități și abilități de aplicare, operare și transfer al achizițiilor care permit desfășurarea cu succes a unei activități, rezolvarea eficientă a unei probleme sau situații.
Cunoștințele reprezintă produse ale cunoașterii umane ( reprezentări, concepte, normele, principii) care compun conținuturile învățării. Cunoștințele se însușesc  în structuri organizate, ca elemente ale disciplinelor școlare, ale domeniilor experiențiale.
Capacitățile vizează un sistem de însușiri funcționale și operaționale care permit posibilitatea reușitei, chiar a obținerii unei performanțe deosebite într-un domeniu de activitate. De exemplu capacitatea de învățare, de comunicare, de concentrare a atenției și de perseverență în realizarea sarcinii, capacitatea de punere în practică a cunoștințelor achiziționate, capacitatea de rezolvare de probleme, de sesizare a semnificațiilor.
Atitudinile reprezintă modalități de raportare comportamentală cognitivă și afective la diferite aspecte ale realității: atitudinea față de învățare, față de muncă.
Abilitățile  reprezintă capacitatea de a aplica și de a utiliza cu ușurință , eficient cunoștințe pentru a duce la îndeplinire sarcini și pentru a rezolva probleme: abilități sociale, abilități emoționale , abilități intelectuale.
Aptitudinile  reprezintă un complex de însușiri individuale înnăscute sau dobândite care sporesc posibilitatea unui randament superior în anumite tipuri de activități: aptitudini artistice, motorii, intelectuale, cognitive, aptitudinea de a gândi independent

+++

Obiectivele ON (diferite formulari)

1) OBIECTIVELE generale ale educaţiei outdoor sunt:
a) Dezvoltarea abilităţilor socio – personale: îmbunătăţirea spiritului de echipă, îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea competenţelor de conducere etc.
b) Dezvoltarea abilităţilor (de management): organizare, coordonare, evaluare, atât a celor care o aplică, cât şi elevilor
c) (re)conectarea cu si in cadru natural (deci continuarea educației fără cadrul izolat al claselor)
d) blended learning + complementaritate a educatiei formale

2) Direcții > Un aspect important al educaţiei outdoor este acela că răspunde la nevoile de bază ale individului, cât şi celor care îl particularizează în grupul din care face parte:
2a) Nevoia de a fi respectat – derularea de diferite activități în aer liber încurajează copilul să se simtă în largul său, astfel el va fi mult mai deschis, va comunica, își va exprima propriile opinii, se va simți băgat în seamă și va simți ca deciziile sale contează pentru ceilalți; elevii pot fi consultați cu privire la diferite jocuri sau activități
2b) Nevoia de a fi responsabil – activităţile outdoor permit copilului oportunitatea de a primi diferite sarcini, responsabilităţi pentru atingerea scopului propus ( spre exemplu dacă se optează pentru o activitate de ecologizare, un copil poate primi sarcina de a curăţa pomii, un altul sarcina de a uda florile, important este însă, ca prin comunicarea cu copilul, profesorul să-i transmită acestuia sentimentul că prin ceea ce întreprinde el, mediul va fii mai curat, astfel el va conştientiza că are o responsabilitate faţă deprotejarea mediului
2c) Nevoia de a fi activ – implicarea în diferite activități sportive, jocuri, plimbări tematice, aduce numeroase beneficii dezvoltării fizice, psihice ale copilului. Jocul fiind activitatea fundamentală a copilului este important ca toţi copiii să fie stimulaţi în mod constant să se joace, să alerge, să participe la diferite activităţi în mod activ.
2d) Nevoia de a fi inclus social – poate cea mai importantă caracteristică a educaţiei outdoor este aceea că este o modalitate de succes de a depăşi unele dificultăţi alecopilului ( psihice, fizice, sociale, emoționale sau economice ), astfel încât acesta să fie inclus social, să simtă că aparţine unei comunităţi; se consideră ca mediul din interiorul grupei este mai degrabă unul competitiv, în timp ce cel din afara clasei este unul suportiv, care permite copiilor să se exprime, să relaționeze cu ceilalți, să colaboreze
2e) Nevoia de a se simţi în siguranță – interiorul clasei este mult mai sigur pentru copii, în timp ce mediul exterior implică diferite riscuri şi situaţii neprevăzute care pot avea efect negativ. Educatorul trebuie să identifice posibilele riscuri care pot să apară şi să conceapă un plan de management al riscului, întrucât este un aspect deosebit de important care i-a făcut pe unii specialişti în domeniu să nege utilitatea utilizării educației outdoor

3) Caracteristici ale educaţiei outdoor (câteva elemente):
3a) Educaţia outdoor oferă posibilitatea contactului direct cu natura – protecţia mediului reprezintă un subiect de interes mondial, urbanizarea masivă a produs un efect nociv asupra mediului şi prin faptul că oamenii nu conştientizează impactul pe care acţiunile lor non-ecologice le au asupra mediului iar educaţia outdoor poate fi privită ca o modalitate extrem de benefică pentru schimbarea atitudinilor şi comportamentelor faţă de mediu;
3b) Educaţia outdoor reprezintă o puternică sursă de experienţe de învăţare – un mediu relaxant, liber, fără constrângerile pe care le impun „cei patru pereţi ai unei săli de clasăˮ poate oferi copiilor nenumărate provocări, astfel că procesul de educare devine puternic, inspiraţional şi de natură să schimbe comportamente antisociale, să creeze o relaţie puternică între copii, bazată pe sprijin reciproc;
3c) Educaţia outdoor facilitează procesul de învăţare al copiilor care întâmpină dificultăţi-astfel educaţia outdoor oferă un climat diferit de învăţare ce permite copiilor care în mod uzual întâmpină dificultăţi de învăţare şi au un nivel scăzut de performanţă şcolară, să devină motivaţi;
3d) Educaţia outdoor duce la dezvoltarea personală atât a celor care o aplică dar si a copiilor;
3e) Educaţia outdoor contribuie la dezvoltarea spiritului de echipă – conexiunea între copii-copii, copii – educator duce la creşterea gradului de participare activă;
3f) Educaţia outdoor oferă nenumărate beneficii fizice, emoţionale şi mentale care asigură bunăstarea societăţii.

Caracteristici:
a) metodele folosite sunt axate pe participarea activă
b) metoda este un mijloc prin care sunt îndeplinite obiectivele unei activităţi – jocul este o metodă des folosită.

  1. Educaţia nonformală nu se traduce ca o activitate lipsită de un efect formativ, ci trebuie înţeleasă ca o realitate educaţională mai puţin formalizată.
    Conceptul de educaţie nonformală este asociat conceptului de “învăţare pe tot parcursul vieţii” (lifelong learning).

Evaluarea în cadrul educaţiei nonformale este realizată de cel care învață, iar abordarea multi-disciplinară a procesului de învăţare, ajută oamenii să înţeleagă şi să aprecieze mediului şi legătura lor cu acesta. Pregăteşte elevii pentru un viitor durabil, analizează problemele pe termen lung.

4) Educația prin jocuri de colaborare urmărește:
1) Creșterea încrederii în forțele proprii
2) Creșterea gradului de într-ajutorare din cadrul grupului
3) Creșterea nivelului de sprinteneală și coordonare neuro-musculară
4) Creșterea satisfacției pentru propriul corp și a bucuriei de a fi împreună cu ceilalți
5) Creșterea familiarizării cu mediul natural

Ce virtuți lipsesc tinerilor de azi după ce au fost ,,educați” de părinți și școală?
Se poate observa: lipsa încrederii în forțele proprii, a respectului față de sine, a spiritului de inițiativă și implicare, a responsabilității personale și pentru soarta comunității, a capacității de rezolvare în grup a problemelor comune, a toleranței, a priceperii de a comunica eficient, a într-ajutorării, a capacității de a conduce eficient un grup.

> Educația adecvată viitorului ar trebui să producă un individ dotat cu patru trăsături de caracter: vitalitate, curaj, raționalitate și inteligență.
Comportarea morală, responsabilă, cetățenească, este rațională și eficientă însă deprinderea ei necesită o școlarizare adecvată, nu vine de la sine.

Principiile de bază ale educației cu jocuri de colaborare sunt:
1) Capacitatea individului de a lucra în echipă este o îndemânare utilă în viața, care îi aduce mari avantaje. Ea se învață și se exersează.
2) Orice grup are capacitatea de a lucra eficient împreună, ca o echipă pentru atingerea unui scop comun.
3) Punerea individului sau a grupului în situații stresante și confruntarea cu provocări, poate mari încrederea în sine.
4) După ce învață și exersează cooperarea, încrederea interpersonală și rezolvarea problemelor, un grup devine mai capabil să îndeplinească sarcini comune și să facă față provocărilor de orice fel.
5) Fiecare joc impune jucătorilor să lucreze împreună ca să îndeplinească tema. Pentru a reuși, grupa va fi silită să folosească diverse mijloace și îndemânări: comunicare, colaborare, soluționarea problemelor, încrederea în colegi.

Jocurile de colaborare sunt variate: de introducere / de încălzire / de destindere / de creativitate / de cooperare și comunicare / de încredere / de încheierea lecției

Creșterea încrederii în sine
Unul din factorii de bază ai succesului este încrederea în sine. Această însușire depinde considerabil de felul în care ceilalți ne apreciază și reacționează la eforturile noastre.
Încrederea în sine crește direct proporțional cu capacitatea de a stăpâni problemele corporale. Cu ajutorul încrederii în sine, individul poate depăși insuccesul, el va avea curajul de a încerca din nou, ceea ce îl va duce la reușită.
Noile tipuri de activități asigură creșterea încrederii în sine atât pentru indivizi, cât și pentru grup. Pe măsură ce în mintea individului se dezvoltă ideea că el aparține unei echipe de succes, va lua parte din ce in ce mai activ la activitatea grupului, renunțând la rolul de observator pasiv.
Formarea spiritului de echipă produce succes fără a crea și perdanți, așa cum se întâmplă în cazul educației competiționale. Pentru a comunica eficient avem nevoie de ,,canale” de comunicare: cuvinte, tonul vocii, expresia feței și expresia corpului

Acceptarea riscurilor
Deciziile bune, duc la creșterea încrederii individuale și colective, și o dată cu aceasta la acceptarea unor riscuri. Deseori copiii sunt împiedicați să ia decizii, pentru ei decid părinții. Aceasta este încercarea de a proteja copiii de greșeli. Însă viața impune luarea hotărârilor de către fiecare, indiferent de vârstă.
Învățarea de a lua decizii bune se face numai practicând și greșind adeseori. Din punct de vedere educativ, punând elevul într-o situație potrivită, greșeala poate deveni calea spre succes.
Conducătorul acestor jocuri trebuie să aibă o intenție, un scop, un crez, o misiune.
Sarcinile conducătorului de joc sunt: conducerea activității / planificarea activității / pregătirea grupului / explicarea regulilor jocului / supravegherea desfășurării activițății / păstrarea disciplinei / discutarea finală a experienței / entuziasmarea și motivarea grupului

EVALUĂRI > cum evaluam succesul/insucesul activității (jocului) derulate?

Pentru a ne asigura ca activitatea (jocul) ce tocmai am derulat-o a avut efectul scontat, este necesar să măsurăm acest impact prin:
1) (votare cu mana ./ biletele – frunze – pietricele etc.  / chestionare de evaluare) Evaluari atît pentru personalul implicat cât mai ales pentru copii, intrebarile (chestionarele) trebuie concepute în funcţie de profilul fiecărui participant la activitate, va trebui să conţină atît întrebări închise pentru a realiza o evaluare cantitativă a activităţii (spre ex. numarul de participanti, resursele utilizate, etc), cât şi întrebări deschise pentru a realiza evaluarea calitativă a activităţii ( spre exemplu gradul de implicare în activitate, motivaţia de participa, măsuri de îmbunătăţire a activităţilor viitoare)
2) deşi este mult mai complex, se poate realiza o evaluare a activităţilor prin chestionare adresate părinţilor copiilor – petrecând mare parte din timp cu copiii lor, părinţii pot fi în măsură să ofere o imagine de ansamblu asupra a ceea ce s-a întâmplat – această sesiune de evaluare cu părinţii poate fi un aspect important în păstrarea contactului permanent cu aceştia, astfel ei sunt informaţi în permanenţă cu privire la ceea ce învaţă copiii lor sau pot oferi un real sprijin în alte activităţi viitoare
3) discuţii interactive între cei implicaţi – este necesară o atenţie sporită în timp ce derulăm activitatea asupra nivelului de implicare al tuturor copiilor, să angrenăm fiecare participant la discuţii, să le oferim posibilitatea de a pune întrebări atunci când nu le este clar un anumit aspect şi mai ales să le oferim posibilitatea de a-şi exprima părerea cu privire la respectiva activitate.

Re: Educatia ecologica versus Educatia outdoor

Deseori educaţia outdoor este confundată cu educaţia pentru mediu-ecologică, asta pentru ca cele două se întâlnesc în aer liber, educaţia outdoor nu înseamnă numai acest lucru, ea are nenumarate valenţe în toate domeniiile nu doar în cel al protecţiei mediului.
În şcoală elevii sunt foarte receptivi la ce li se arată şi li se spune în legătura cu mediul. Prin diferite discipline incluse în procesul de învăţământ trebuie să convingem pe fiecare elev de necesitatea apărării mediului înconjurător împotriva poluării şi să le formăm conduita ecologică modernă. Acest lucru se realizeză îndeosebi în cadrul lecţiilor de ştiinţe, menite să înlesnească înţelegerea organismelor vegetale şi animale, a proceselor esenţiale de înteţinere a vieţii, a legăturilor indisolubile dintre plante – animale – mediu, al celor de geografie, dar şi, ocazional, în cadrul unor lecţii de educaţie civică, limba română, educaţie muzicală, educaţie plastică, istorie etc. Contribuţii de seamă la educaţia ecologică pot aduce activităţile outdoor.
Orice activitate ce se desfăşoară în afara sălii de clasă înseamnă activitate în contact nemijlocit cu mediul înconjurător. Aşa cum îi învăţăm pe copii să vorbească, să se poarte în familie, la şcoală şi în societate, să respecte normele de igienă. Tot aşa trebuie să-i învăţăm să se poarte cu mediul în care trăim.
Dintre modalităţile folosite, în afara clasei, în scopul educării ecologice amintesc: excursii şi vizite (drumetii) pentru a constata situaţia în care se află mediul, acţiuni pentru apărarea mediului, igienizarea şi înfrumuseţarea şcolilor, parcurilor, crearea unui colţ viu în clasă.

 ONG-urile si Educatia ON (categorie importantă de furnizori)

Și mai ales cele preocupate de natura – mediu – conservare. Dintre care puține au și oferta (activități) concepute special pentru educație outdoor. Iar Fundatia Snagov (și partenerii săi) derulează de mai mulți ani un set de activități destinate segmentului Școli – Grădinițe. (explorează ?17 activități)

Educaţia outdoor se pliază cel mai bine cu cea non-formală, întrucât ca şi aceasta, educaţia outdoor se bazează foarte mult pe participarea activă, maximizează procesul de învăţare, minimalizând constrângerea specifică şcolii, oferă o utilitate practică imediată cunoştinţelor învăţate, se desfăşoară în contexte diferite având un cadru de învăţare şi un conţinut lejer, foloseşte metode care stimulează implicarea şi participarea, are o structură şi o planificare flexibilă, procesul învăţării este orientat spre participant, se bazează pe experienţa participanţilor.

Atât educaţia non-formală cât şi educaţia outdoor pot fi integrate cu succes în educaţia formală cu scopul de a maximiza efectele procesului de învăţare, tendinţa actuală este aceea de amplificare a celor două forme, mai ales pentru faptul că încorporate, ele conduc la un sistem educativ mult mai valoros din punct de vedere al calităţii, produc avantaje pe termen lung, permit acoperirea unei game largi de discipline şi cel mai important, actul educaţional se axează în aceeaşi măsură şi celor care o implementează ( în speţă profesorilor) şi celor care fac obiectul învăţării (în speţă elevii).

 

>  Revers negativ al evoluției tehnologiei: declinul condiției fizice, al spiritului de antreprenoriat, al imaginației, creativității si abilităților practice, al autodisciplinării și al compasiunii (empatiei interumane dar și față de orice este viu).

Fobii: Noile generatii dezvoltă noi fobii – datorate mediului schimbat în care cresc. Izolarea (datorată pandemii) crește și diversifică categoria fobiilor sociale (străini, interacțiuni, contact fizic,) iar lipsa contactului cu natura, a creat seturi noi de fobii: aquaphobia (apropierea de ape, baie), praf – pământ – noroi, polen, pyrophobia (foc+), acrophobia (scări, înălțimi, a zbura), insecte, amfibieni – reptile, mamifere, păsări, pești, foarte specifice (ori cel puțin față de anumite sub-categorii / specii) etc.
Fobiile sunt cauzate de reprezentări deformate și lipsa interacțiunilor propria, directe, pozitive (iar la copii:paedophobia).
Notă: când cineva spune că are o fobie faţă de ceva, cel mai adesea este vorba de formularea hiperbolică a unui sentiment: de antipatie, de repulsie. Dar există şi oameni care au cu adevărat fobii; or, pentru aceştia se caută noi terapii. Cert este că fobiile se formează în copilărie și ignorate – rămân adultului pe durata vieții.
* Cea mai simplă (rapidă / ieftină) terapie (la Fundatia Snagov) este cea în care copii / elevii (chiar adulți), în cadrul unui grup (fără a permite răgazul de timp pentru reactivarea tuturor asocierilor negative + sub puțină presiune și mimetism social – deci repede), să pună mâna (contact kinestezic – supervizat de instructor) pe sursa în cauză, urmată și de vorbire – pentru adâncirea experienței (cu formarea de noi conexiuni / asocieri).

LINK-uri relevante (inceput de colectie):

Referinte:
1) (articol) Activitățile de tip outdoor – posibilități și modalități de organizare cu preșcolarii „Exista mai mult in tine decat crezi!
2) MANUAL DE EDUCAŢIE OUTDOOR OUTDOOR EDUCATION MANUAL / ECO-EDU BEYOND RHETORIC PROJECT (Sözün Ötesinde Çevre ve Eğitim Projesi)
3) Stimularea creativitatii elevilor prin activitati outdoor
4) Starea de bine a elevilor prin educatia outdoor




>>> Mai multe detalii – la Fundatia Snagov: office@FundatiaSnagov.ro / Tel: 0720 762468

Open chat
Concret: CUM putem - ajuta?