C06=Eco-Turismul zonei Snagov

 

În zona Snagov s-a creat în perioada interbelică o capacitate de eco-agrement de 20.000 locuri în Parcul şi Plaja Snagov, la care în perioada 1948 – 1982 s-a mai adăugat infrastructura cu o capacitate de circa 15.000 locuri, astfel încât în 1990 ar fi trebuit să se redeschidă staţiunea (închisă în 1982 de Ceauşescu) şi comunitatea locală să beneficieze de locuri de muncă, venituri consistente, bani din taxe pentru proiecte de dezvoltare locală etc. În locul acestor justificate aşteptări, Snagovul a ajuns o staţiune / comunitate izolată, cu câteva mii de vile construite haotic, un fel de “dormitor de lux”. Prin colecţia realizată, sunteţi invitaţi să constataţi ce (încă) există ca infrastructură şi să vă gândiţi la ce s-ar mai putea (încă) face – pentru binele tuturor.

Dar oare, când şi cum a început trecerea de la câteva sate arhaice sustenabile (, perfect organizate şi adaptate la 
ciclurile vieţii rurale arhaice (sustenabile),) la stadiul curent “modern” dar cu masivă uitare a tradiţiilor şi rădăcinilor, cu pierderea islazurilor utilizate în comun, cu vânzarea tuturor terenurilor din jurul lacului către terţi (care au destufizat şi betonat malurile şi astfel au stricat ecosistemele și sărăcit lacul și pădurile) astfel încât pe o lungime a lacului de circa 16km, pe ambele maluri abia au mai rămas circa 10 ieşiri la lac pentru localnici şi acelea neamenajate … Poate frumos, sigur nesustenabil şi mai ales fără locuri de muncă (perspective).

Prin cercetări am aflat că prin 1906-1908 s-a facut prima vânzare de teren cu destinaţie de loc de vila, vânzare intermediată de localnic, un membru al familiei Lăiță, care în următorii 20 de ani a ajuns renumit şi specializat în vânzarea altor circa 20 de loturi, tot pe malul lacului.

Şi totuşi, ce detalii se mai pot afla? Care au fost principalele etape, schimbări, contexte, câştiguri/pierderi, impact asupra comunităţii locale? Ce s-a întâmplat de-a lungul timpului cu cei care au venit / cumpărat / frecventat vilele de protocol de la Snagov? De ce nu a putut nici o familie s ăa posede proprietăţi riverane mai mult de 25 de ani la marginea lacului, fara nenorociri majore? Existăa (șsi ce fel de) blesteme puternice există în zonă? (și altele decât precum cel al lui Radu cel Frumos? etc). Oare să aibă un efect? Cu ce alte staţiuni – seamănă (măcar ca şi potenţial) – zona Snagov?

Colecţie de vederi, poze şi cărţi despre/ din zona Snagov (acoperind o perioadă de circa 90 de ani în circa 40 de piese: în special vederi, poze, documente vechi). În principal o scurtă povestire/prezentare cronologică a transformării zonei Snagov din localitate “virgină” la nivelul anilor 1908, în zona cu sub 40 de vile (în 1940), apoi cu sub 200 de vile (1989) şi peste 700 de vile riverane în prezent.
Zona Snagov este staţiune balneoclimaterică, rezervaţie naturală (ce include două arii naturale protejate, mai multe păduri din foştii Codrii ai Vlăsiei) şi importantă zonă umedă, datorită unui lac cu lungime de circa 16 km.
Condiţii climaterice speciale: temperatura medie este cu circa 6-8 grade Celsius mai mică decât în Bucureşti, în condiţiile în care şi umiditatea şi nivelul de oxigenare este mult superior oraşelor Bucureşti şi Ploieşti.
Biodiversitatea însumează peste 2700 de specii de faună şi floră, din care circa 120 figurează pe listele de specii protejate în Uniunea Europeană. Din care circa 42 se află chiar pe lista roşie.

Încă din 1933, laîn Snagov au fost inaugurate Plaja şi Parcul Snagov (poate fi vizionat filmul cu ă chiar inaugurarea oficială la care au participat Regele Carol II, prinţul Mihai, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Dem Dobrescu etc.). Acest complex turistic s-a adăugat principalelor atracţii: Mânăstirea Snagov (Vlad Ţepeş) şi Palatul Snagov (construit de Prinţul Nicolae). Astfel, ulterior bucureştenii şi ploieştenii au ajuns să vină şi în număr de 20.000, per weekend (anii ’30).
Numai după consolidarea sindicatelor din România (după 1958) şi construirea unui număr suplimentar de vile, infrastructura turistică şi de agrement (ex: Complexul CFR – Astoria), s-a revenit la un nou vârf de vizitatori pe durata weekend-ului de circa 7000-11000.
În anii ’80, Ceauşescu a redus drastic accesul în zonă şi chiar au fost arse/demolate mai multe destinaţii turistice locale.
Din 1950 şi până în prezent, principala activitate vizibilă şi meritorie a fost desfăşurată în bazele sportive de canotaj, care au adus României cele mai multe medalii sportive la Olimpiade şi Campionatele mondiale. În perioada 1990 – 2006, s-au privatizat majoritatea vilelor, astfel încât în prezent redevine posibil a se explora zona, cu numeroase resurse şi atracţii – de interes naţional şi internaţional.

DESCRIERE colecţie:
1) Panouri cu imagini (cărţi poştale, timbre, hărţi vechi, poze, decupaje din publicaţii etc.). Informaţii, imagini şi obiecte legate de destinaţia / brandul / staţiunea Snagov grupate cronologic per principalele locaţii.
2) O prezentare a tuturor atracţiilor eco-turistice existente vreodată în zona Snagov.
3) Colecţie de cărţi, broşuri, articole – grupate per locaţii/zone, într-o formă foarte vizuală (cu moduri de prezentare destul de diferita)
4) Filme vechi legate de ecoturismul zonei Snagov (vizionabile la cerere, pentru grupuri – cu programare prealabilăa)

Colecţia prezintă:
a) principalele atracţii turistice şi oferte de agrement din zona Snagov, din perspectivă istorică
b) suite de imagini (vederi şi poze vechi) pentru principalele locaţii / destinaţii turistice din zona Snagov – cum au evoluat / involuat de-a lungul timpului
c) vederi, poze, plicuri, timbre, diferite referinţe şi statistici legate de potenţialul şi gradul de utilizare a resurselor/atracţiilor zonei.
d) detalii despre involuţia/decăderea destinaţiei turistice Snagov, corelate cu reconfirmările potenţialului pe care îl are.

Continuare / Noi proiecte (cereri de sprijin – sponsorizări):
1) primirea de ajutor de la cel puţin 2-4 persoane în vârstă dar competente şi obiective, pentru validarea informaţiilor şi asigurarea cronologiei corecte
2) completarea colecţiei cu noi piese, obiecte relevante, povestiri, feedback
3) publicarea unui album tematic (grupare per locaţii / cronologic)
4) asigurarea reîncadrării staţiunii turistice Snagov, ca una de importanţă naţională
5) demersuri pentru relansarea eco-turismului în zona Snagov (şi formarea unei asociaţii între principalii furnizori de servicii eco-turistice)
6) organizarea a minim 2 evenimente relevante (de anvegură) în fiecare an

PLANURI / NEVOIE de DEZVOLTARE – COMPLETARE:
1a) completare cu noi piese locale, relevante + explicatii / povestiri asociate [in permanenta]
1b) completarea unor povestiri (perspectiva/evolutie cronologica) la nivelul principalelor locatii (vile)
1c) conservarea pieselor existente (materiale speciale hartie, clasoare, etc + manopera asigurata de specialisti) + evaluarea/documentarea pieselor relevante (facute de specialisti)

SPONSORIZATI:
1) Cine + De ce as contribui? (Motivatii / Beneficii)
2) Ca persoana Juridica
3) Ca persoana fizica 
4) La ce pot contribui (lista mai sus mentionata sau la proiectele prezentate la acest link)

VIZITARE (preferabil – grupuri organizate):
1) cu inscriere/rezevare prealabila – la office@FundatiaSnagov.ro 
2) in general, vizitatorii necesita intre 40 minute si 120 minute (media: 60 min) pentru aceasta colectie
3) la cerere (prealabila) se poate asigura vizionarea unor filme vechi (1933, 1941, 1943 etc) si/sau prezentare multimedia (powerpoint) sau audioguide sau ghid local
4) taxa de vizitare: 3-10 lei/persoana (depinde de marimea grupului, cu sau fara prezentare – ghid – flyere – durata etc)
5) (va) exista (dispnibil) un flyer de prezentare in limbile romana si engleza (din 01 mar 2013)

 

Pagina realizata prin proiectul cultural “Mestesugurile traditionale din zona Snagov – 4 zile pentru activitati in atelierele in aer liber pentru vacanta ta culturala“, proiect cultural finantat de Administratia Fondului Cultural National.

 

Notă: Pentru orice detalii suplimentare, îmbunătățiri, contribuții, propuneri – vă invităm să ne contactați la office@FundatiaSnagov.ro

REZULTATE apar doar prin  MUNCĂ (în echipe) … Tu CUM ajuți – concret?

# Pentru orice detalii suplimentare, îmbunătățiri, contribuții, propuneri – vă invităm să ne contactați la office@FundatiaSnagov.ro  / Tel: 0720762468

AJUTĂ  / DONEAZĂ – proiectele și demersurile Fundatiei Snagov

+Link la alte PROIECTE: REALIZATE / PROPUSE  / Idei-Schițe / COMUNITĂȚI Sustenabilee + DIY / COVID-online+Educatie

Open chat
Concret: CUM putem - ajuta?