“Vrăjitorul de șerpi” este (la origini) un fel de incantație – descântec cules de la pescarii de pe lacul Snagov. Un exemplu (mai spectaculos) dintr-un set mai larg de mixuri de vorbe – incantații – gesturi, folosite in comunitate pentru rezolvarea unor nevoi – probleme. De exemplu descântecul pentru o vaca care s-a umflat pentru ca a mâncat prea mult trifoi, nu ar fi prezentat deloc interes pentru niște orășeni.

Din cercetările Muzeului Fundatiei Snagov, au rezultat următoarele:
1) în anii 193x, cei care începeau să vină la Snagov (Parc) în weekend pentru câteva ore – un fel de turiști  (automobiliști) din București. Pentru locul frumos din pădure şi marginea lacului. Un Pădurar (cantonier) cu simţ antreprenorial, a început a asigura ceva gustări şi băutură. Apoi, “turiștii” puteau încerca o plimbare pe lac ori chiar şi să pescuiască, pentru care aveau nevoie ambarcațiuni, local existând doar luntrii ale pescarilor locali. Unul dintre aceștia (“starostele” = șeful comunității de pescari locali – Nicolae Pescaru) a dovedit constant că dacă vrea, atrage printr-o incantație șerpi mari din lac spre şi în luntrea sa (deci care urcau lent pe vâslă, braț şi apoi se aşeazau în zona pieptului – gâtului pescarului). Șerpii deveneau calmi, molateci până când pescarul le rostea un alt fragment de incantație prin care “elibera” – trezea șerpii iar aceștia revenea la vitalitatea şi activitățile lor anterioare
2) cronologic, (pescarul şi academicianul) Brătescu Voinești a povestit cele constatate.  Apoi Mihail Sadoveanu (pescar, scriitor, academician) – chiar şi la Academia Română, iar ulterior a inclus şi in scrierile lui detalii şi incantațiile (şi în una din versiunile din Nada Florilor)
3) constatăm ca şi academicianul Ion Pilat a inclus in scrierile sale cam aceeași incantații
4) de fapt, ca în fiecare comunitate arhaică şi stabilă, tulburările (mai ales de comportament – stări ale) vietăților (oameni si orice altceva) – trebuiau să aibă dacă nu o explicație, măcar un fel de soluție ori măcar de împăcare (ofrandă şi similare). Deci (toate)  comunitățile aveau (şi) un fel de “vraci” local care făcea minunile – compromisurile – locale. Mai dese erau cazurile de vaci şi cai “umflați” (căci mâncaseră ce nu trebuia), apoi tulburări ale oamenilor din comunitate – la care nu erau suficiente descântecele babelor.  Un pescar interacționa si cu sălbăticia. Așa ca starostele pescarilor “trebuie ca” era cel mai bun …
5) ai alții (Panait Istrati – “Domnița de la Snagov”,  Grigore Antipa – în cercetările sale legate de pescuit – la Snagov), au menționat un fel aparte de comunicare a pescarilor peste luciul apelor, fără ecou (cum pot face ratele)
6) comunitatea pescarilor de la Snagov a avut mai multe particularități interesante (tehnici de pescuit, port, comportament) – astfel încât si la defilarea nautică din Ziua Apei (25.06.1933 prin fata Regelui si tribunei) – au avut propriul lor moment
7) Șarpele a avut semnificații multiple în zona  Snagovului  (dar şi misterele – tainele – legendele) acumulate în jurul apelor din mijlocul foștilor Codrii ai Vlăsiei. Localnicii respectau si se distanțau de șerpi, pe cand “veneticii” doreau sa exploreze (luând in derâdere diferitele credințe si aspecte – mai ales ca mereu rezultau “întâmplări”, interpretări “neobișnuite”). Vezi şi nuvela Şarpele scris de Mircea Eliade.