Limpezirea apei lacului Snagov: Analize + De făcut

(3 customer reviews)

Apa lacului Snagov s-a limpezit între 7-15.06.2023 (suspect de repede!) – mai mult şi mai bine decât a fost vreodată după 1989. Adică în mai multe locuri, se pot vedea foarte bine detaliile de pe fundul lacului – chiar şi la adâncimi de peste 2 metri. Faţă de o limpezime (în aceleași locuri) de sub 50cm (din ultimii ani)

În prezent, Fundația Snagov dorește sa analizeze riguros principalii parametri ai apei lacului pentru a se înțelege cauzele (si daca este un proces natural sau o otrăvire făcută tot de oameni).

SCOP:
1) daca s-a limpezit natural, atunci (tot) este de inteles de ce si cum (+cum putem face si mai mult – in acest sens)
2) daca s-au utilizat substanțe chimice (..otrăvire etc.) – atunci vor trebui sesizate si autoritățile (caci toata limpezirea s-a făcut accelerat in numai circa 7-8 zile, cam intre 7-15 mai

COSTUL TOTAL este de circa 2000 lei/zi+set parametri – măsurătoare [1500 lei = teste – cu reducere caci suntem ONG si ne ocupam de un bun public, nu privat / personal + 250 lei = benzina (pe lac cu vaporașul + mașina) + consumabile + zero pt. timp personal (circa 16 ore pana in prezent)]. Si mai urmează > articol detaliat (circa 16 ore) – cu tot cu corelații cu măsurătorile anterioare.

Fundația Snagov a adus Joi 15.06.2023 2 specialiști care au prelevat probe (interpretările vor fi gata in maxim 2 săptămâni).

SPONSORIZAŢI (=ajutați) cu câte 2000 lei per măsurătoare. Şi ar fi necesar + minim 3, recomandabil 5 (=locuri diferite). În final va rezulta şi un articol (sinteză – interpretări – recomandări) a constatărilor (în care vom menționa si sponsorii).

* În acest moment, Snagov Club a confirmat verbal ca sponsorizează o măsurătoare.
** Fundația Snagov va solicita sprijin şi de la: Apele Române / ANANP/ Primăria Snagov + Gruiu + Ciolpani (care sunt riverane lacului) / CJ Ilfov / APM Ilfov / ANPA / firme private din Zona Snagov / Persoane fizice = băștinași şi nou veniți. Căci toate acestea au şi responsabilități (..) cât şi interese (directe + indirecte).

În conditiile in care, media transparentei lacului a (tot) fost:
192x: circa 6m / 195x: circa 5m / 196x: circa 4-5m / 197x: circa 2,5-3m / 198x: circa 2-2,5m
* După 1989, (noii) riverani – au accelerat eutrofizarea lacului prin peste 15 modalități (confirmate şi prin studii științifice + măsuri şi recomandări + sarcini prevăzute şi în Planul de Management al ANPL, publicat şi în MO 318bis din 18.05.2016 + însă neimplementate de autorităţi!).

Category:

Description

În 15.06.2023, 2 specialiști  (de la firma acreditată) au prelevat apă + sediment + măsurători pe loc (la diferite adâncimi) pentru a putea (în raportul furnizat) să cunoaștem detalii despre:
a) Re: “regimul de oxigen” > mai mulți (sub) parametri;
p3+p4+p5 > Oxigen dizolvat / + saturație + CBO5: 11+43=54 lei
p6 > CCOCr > 39 lei
b) POLUANŢI:
p28 > Cupru: 68 lei
p30 > Aluminiu: 68 lei
p53 > Pesticide organiclorurate : 212 lei
p54 > Agenți de tratare a plantelor: pesticide triazinice : 206 lei
p55 > Pesticide fosforice: 206 lei

c) (micro) Organisme:
Context: (tocmai) s-a limpezit apa lacului foarte rapid si mult (=este mai limpede decât a fost in ultimii 30 de ani) // Presupunem ca au fost introduse substanțe chimice in apa lacului

Re: Plancton in “masa apei” (in special in stratul de la suprafața pana pe la maxim 30 cm adâncime) – datorita eutrofizării – exista un mix de plancton.
p59) Determinarea calitativa si cantitativa a organismelor bentonice (microscopica) – 290 lei
p60) Analiza microscopica * – 97 lei

Nota1: În perioada 2011-2012, printr-un studiu dedicat, s-au făcut măsurători lunare in 15 locuri (x 3 adâncimi) .. 22 parametri. A rezultat si ca ar exista circa 113 specii de plancton.

Prin (mini) proiectul curent, ne propunem sa constatam diferențe (..) si apoi sa încercam sa analizam datele (in sine) cat si comparativ (având in vedere ca existenta – inexistenta unor praguri valorice si specii, pot avea diferite semnificații).

***
Câteva din valorile adnotate pe lac:
Temperatura: 25 grade
Oxigen
: 0m=8,54 // 1m=8,69 // 2m=5,88
Conductivitate: 0m:  560,6 micro s/cm cu suprafața de ?? // 1m=567,6 la 23,3 grade  // 2m=547,8 la 25,7 grade?
Ph: 0m: 8,45 // 1m: 6,74 // 2m: ?
Plasa cu ochi de 20 micrometeri (pt. organisme)
Dragă: Van Veen (pt. colectare sedimente + mostre bentonice)
Set de lăzi frigorifice, recipiente sterilizate etc.

Loading

3 reviews for Limpezirea apei lacului Snagov: Analize + De făcut

  1. VeraIonescu

    Nu stiam ca se poate (local) testa calitatea apei!
    Recomand!

  2. georgheion78

    Foarte buna povestea pentru copii, cu apa vie si apa moarta!

  3. vasilescuion

    Foarte interesanta testarea intr-un singur minut si folosirea SmartPhone-ului!

Add a review