Pădurea Fundul Sacului (cronologie + colecție de referințe/demersuri)

Din perspectiva comunitatii de la Snagov,  Padurea Fundul Sacului (de fapt toate padurile riverane lacului Snagov) se asocieaza cu:
1) padure a statului (tocmai de la Cuza, de pe la secularizare – 1863);
2) Padurea Fundul Sacului nu a fost padure a regelui (deci proprietate). “Domeniu regal” se refera la modul de administrare (si nu ca proprietate) in scopul generarii de mici venituri care sa contribuie la veniturile curtii regale. Asa cum eronat a tot fost prezentat eronat in mass media anilor 200x-201x, inclusiv de o parte a autoritatilor (care parca “tineau partea” profitorilor.
In aceasta padure, Regele Mihai a construit un mic “chalet” (constructie provizorie – din lemn si acoperita cu stuf) utilizat ocazional pe timp de vara
3) padurea a avut pana prin 1950 un administrator din sat (cunoscut ca foarte drastic). Padurea a intrat ulterior in administrarea padurilor de stat;
4) in aceasta padure a existat o deschidere (luminis – care a si variat ca marime) care in unele perioade a fost folosita (mai degraba ocazional) ca pepiniera (stejar) si pentru circa 2-3 ani (prin 193x) ca zona in care s-a incercat cultivarea de legume-zarzavat (similar ca in zona Complexului Astoria). Deci nu a existat (oficial) o zona cu (orice de altfel de) incadrare – decat padure;
5) sursa importanta de peste pentru comunitatea pentru comunitatea satului Dobrosesti (Snagov). Deci exact unde s-a construit vila lui Remus Truica – era o zona lata cu stuf si apa mica (cu importanta de loc doi din cele trei ale satului). Primavara depuneau aici pestii icre si comunitatea putea prinde crapi si alti pesti – cel mai usor. Remus Truica a “intrat” ilegal in lac cu peste 2000 de metri patrati, prin umpluturi facute in zona cu stuf (aspect care de asemenea trebuie sanctionat si rezolvat pe cheltuiala baneficiarului si faptuitorilor);
5) prin HCM 894/1952, toate padurile riverane lacului (circa 930 ha) si deci si Padurea Fundul Sacului au intrat in Rezervatia naturala de la Snagov;
6) in special in anii 196x-2010 (deci circa 50 de ani), padurea a fost locul in care multe mii de elevi (gimnaziu si apoi liceu) din intreg nordul Ilfovului – mergeau “pe teren” (practica) la orele de biologie si chiar unele de geografie;
7) padurea Fundul Sacului a fost o destinatie preferata a tinerilor din Satul Snagov – dupa 1950 (inlaturarea padurarului care cu exces de zel, administra padurea in folosul curtii regale). Asa ca pana prin 2007-2010 (cand a aparut bariera si panou cu “Accesul interzis – proprietate privata”), toti locuitorii si in special tinerii, mergeau la diferite ore, in special in zona malurilor impdurite a lacului. Interdictia si nedreptatea stidenta – a fost adanc resimtita in comunitate. Si nu se poate “ierta” prin aruncarile pe jos pe care le mai face uneori Truica, in biserica satului, la unele slujbe. Caci oamenii se uita la el ca la un hot si prefacut;
8) constructiile in Padurea Fundul Sacului au devenit posibile prin PUG Snagov din 2005, care in mod ilegal a permis asa ceva (de fapt cam pe tot malul impadurit la lacului). Insa din 2010, Custodele ANPLS (Fundatia Snagov) a facut numeroase si diferite demersuri prin care a descurajat alte constructii (principala lupta fiind cu locatia detinuta de Cosmin Olaroiu);

Re: Scandalurile / subiectul “Padurea Fundul Sacului” 

Diferite grupuri mass-media (ex: [2004+] Adevarul, [2016+2017] Rise Project, [2019] Inspectorul Pro, [2020] Romania te iubesc etc.) au facut cercetari si publicat multe detalii, ulterior confirmate in mare masura si de autoritatile cu responsabilitati.

Demersurile Fundatiei Snagov re: Fundul Sacului

S-au focalizat (de regula) la recuperarea/ (re)recunoasterea Rezervatiei naturale de 1147,7ha din 1952. Astfel ca (in premiera) am gasit si publicat prin comunicat de presa HCM 894/1952 in 2015.11.24 si apoi in 2020.01.07 am reusit sa obtinem recunoasterea din partea MMAP a faptului ca legal, Rezervatia exista si in prezent (chiar daca a fost “uitata” de diferite alte autoritati la elaborarea L5/2000).

In 2020.03, Fundatia Snagov (tocmai) a terminat de scanat/procesat un nou set de documente (primite) care (re)dovedesc:
1) continuitatea (si colaborarea mai multor autoritati/functionari) de-a lungul multor ani – in crearea si mentinerea unor incadrari gresite care sa favorizeze speculatiile imobiliare
1.1) Se face dovada ca OS Snagov a anuntat clar si corect in 2002 ca exista Rezervatie (HCM 894/1952)
1.2) OS Snagov este fortata in 2003 sa cedeze 30 ha de padure in Fundul Sacului
In 2006, Romsilva Bucuresti confirma ca 30 ha se puteau da (ca restituire) si in alte zone ale OSS (decat in Rezervatie)
2) in prezent (2019) – terenurile din Padurea Fundul Sacului se pot vinde (tranzactiona) … Deci tot nu opereaza sechestre etc. (si deci autoritatile statului tot nu urgenteaza / finalizeaza cazul – simplu in fapt, cu dovezile detaliate si multiple prezentate repetate si in mass media)
3) Primaria Snagov continua sa opereze in baza PUG Snagov din 2005, care contine o multime de erori, omisiuni si probleme, sesizate repetat de 10 ani (si de) Fundatia Snagov si in baza caruia s-au facut (si iata – continua sa se faca) multime de incurcaturi si probleme care in viitor pot genera pierderi financiare comunitatii locale (UAT-ului)

2002.10.29 > Ocolul Silvic Snagov raspundea solicitarii Directiei Silvice Bucuresti si confirma ca are in administrare:
1) “Rezervatia naturalistica, geobotanica si forestiera a Academiei Romane (grupa 1-5D)
2) Colectia debdrologica Vlasia (grupa 1-5K)
3) Rezervatia Snagov – Fundu Sacului (grupa 1-5C)
cu precizarea explicita a bazei legale: HCM 894/1952
Deci, desi exista si Legea 5/2000, neincluderea in cadrul acesteia a acestor rezervatii, nu semnifica ca nu ar mai exista din punct de vedere legal, caci nu s-au emis documente legale explicite in acest sens.
Nota1: In 07.01.2020, Ministerul Mediului Apelor si Padurilor reconfirma existenta Rezervatiei de la Snagov (infiintata prin HCM 894/1952) cu aceeasi interpretare (si anume ca existenta ei este valabila legal). Motiv pentru care in martie 2020, MMAP a si initial procedura pentru actualizarea anexei L5/2000 in sensul includerii rezervatiei de la Snagov de 1147,7ha (care include si Padurea Snagov)
Nota2: nume din documente: petre Georgescu, Ionut Cucu

2003.10.16 > Ocolul Silvic Snagov pune in posesie (prin Procese Vernale de predare primire) si Fise tehnice a vegetatiei forestiere (cate) 10 ha de padure, pe urmatorii:
Nasta Mihai, Dumitrescu Valeriu Mihai, Serban Nicolae Gabriel.
Nota: nume din documente: Biris Teodor, Dima Nicolae, Marinescu Cisman Razvan, Chiriac Teodor, Paun Vasile, Iancu Elvira
Constatare: Deci autoritatile (ierarhice) impun OS Snagov sa predea (..) desi au fost informate in prealabil (si in scris, cel putin in 2002.10.29) ca acolo este rezervatie naturala (si deci nu se pot face puneri in posesie etc.)
Nota: (de avut in vedere si) Ordinul nr. 555/2003 (În vigoare de la 03 septembrie 2003 până la 12 august 2004, fiind abrogat și înlocuit prin Ordin 547/2004)
* Se poate constata cum se tot “peticesc” legi si OM pentru a se face felurite compromisiuni …

2006.08.24 nr 3366 Directia Silvica Bucuresti informeaza RN ROMSILVA ca aferent dosarului penal in cauza (..) OS Snagov nu putea pune in posesie terenuri in Ciolpani dar (la cerere) ar fi putut pune la dispozitie alte terenuri forestiere (n.n. – decat Fundul Sacului, parte a Rezervatiei).
In aceasta adrese, apare si o mentiune foarte interesanta: “Parcelele corespunzatoare suprafetei de 30 ha pusa in poesie in raza comunei Snagov erau incluse in anexa nr. IV la Ordinul ministrului nr. 555/2003 cu o denumire neconforma cu amenajamentul silvic in vigoare.”
Nota: nume din documente: Simion Maftei, Capanu George

2018.12.10 Extras de Carte Funciara pentru 4003 din care rezulta ca s-a intabulat dreptul de proprietate (dovandit prin adjudecare) pentru un teren din Padurea Fundul Sacului

2019.02.27 Certificat de Urbanism emis de Primaria Snagov. Certifica proprietarul si incadrarea in intravilanul satului Snagov cu folosinta “padure” si interdictie temporara de construire (pana la aprobarea unui PUZ).
In baza PUG Snagov 2005, cu valabilitatea prelungita prin HCL nr. 37/2015

RELEVANTA + De Făcut


a) Ministerul Mediului Apelor si Padurilor trebuie sa faca de urgenta adrese catre toate autoritatile implicate, prin care sa le informeze despre implicatiile/obligatiile care decurg din valabilitatea/existenta Rezervatiei de la Snagov infiintata prin HCM 894/1952.
Sa anunte (..) ca va finaliza demersurile pentru completarea L5/2000 (cu includea Rezervatiei de la Snagov) si deci orice alte autoritati sa inceteze orice alte demersuri legale (ex: elaborare noi PUG-uri la Snagov) si/sau sa aiba in vedere imperativitatea iminenta a ajustarilor care erau se vor impune.
Totodata, prin OM sa opreasca taierile de padure (caci acestea se fac tot pe baza de OM al MMAP si deci este simplu de dat)
b) DNA se poate resesiza (eventual incepe / disjunge noi dosare) si legat de faptul ca la Snagov s-au creat doua mici arii naturale protejate (100 ha si 10 ha in perimetrul Rezervatiei de 1147,7 ha) – fara realizarea procedurilor si documentelor necesare (dovada constand in incapacitatea de prezentare publica a acestora timp de 10 ani de cand le solicita repetat Fundatia Snagov de la 8+ autoritati, atat in baza L544/2001 cat si in calitatea de 10 ani de Custode al uneia din acele arii naturale protejate). Astfel incat aparitia acelor doua mici arii naturale protejate este posibil sa fie “solutia” incropita in raport cu angajamentele internationale ale Romaniei prin concentii si tratate (de conservare a biodiversitatii).
DNA poate considera totodata si multe alte omisiuni si greseli realizate de multe autoritati (prin functionari) de-a lungul a 20 de ani, toate in favoarea speculatorilor imobiliari si in contra sesizarilor scrise inregistrate repetat in raport cu problemele si omisiunile majore (si cu seminicatii de infractiuni) existente
c) Primariile locale (UAT-uri) Snagov, Gruiu, Ciolpani – trebuie de urgenta sa ia in consideratie existenta (si implicatiile HCM 894/1952) si sa inceteze a mai emite orice acte care sa complice suplimentar probleme create.
d) Oficiul de Cadastru trebuie sesizata de autoritatile abilitate – pentru a inscrie sarcini (rezerve / blocaje) in tranzactionarea suplimentara a terenurilor din perimetrul Rezervatiei de la Snagov (toate padurile riverane lacului si lacul dintre acestea)

Diferite Link-uri interesante (cautari in internet):

[2004] 10 ha din padurea regala din Snagov, monument al naturii, ajunse pe cai ilegale in posesia sefului de cabinet al lui Nastase
[2004.02.29] Locul lui Adrian Nastase e la PUSCARIE!
[2015.11.24] Comunicat al Fundatiei Snagov:
Cum s-a redus Rezervatia Naturala Snagov (infiintata in 1952) de la 1147,70 ha la 110 ha. Pierderi si Beneficii. Situatia curenta. Nevoi. Solutii.  * Demers care a “generat” amenintari si ulterior(combinat si cu sesizarea altor infractiuni la Snagov) cu atacuri fizice si distrugeri  de bunuri utilizate de Fundatia Snagov;
[2016.03.03] Comunicat PNA 
[2016.04.07] Cum învârtea pe degete PSD şi alianţa DA milionarul Remus Truică 
[2016.04.04] Theodor Chiriac, reţinut în dosarul retrocedării ilegale de pădure din Snagov, plasat în arest la domiciliu
[2019] Inspectorul Pro > “Rezervația naturală Snagov, distrusă pentru proiecte imobiliare. Cum se negociază
[2020.02.06] Conferinta de Presa a Fundatiei Snagov in Bucuresti (+campanie de adrese – focalizate pe urgentarea recunoasterii HCM 894/1952)

Tăieri de pădure – impact asupra biodiversității la Snagov

In Zona Snagov (lac + paduri riverane) exista 311+ specii protejate, rare si amenintate, in 1200+ inventariate si cu o estimare de 4200+ specii, in 4 habitate principale. Exista si doua arii naturale protejate (L5/2000 cu un total de 150 ha) dar si Rezervatia Naturala Complexa Snagov cu 1147,70 ha (HCM 864/1952). Exista documentatie avizata de Academia Romana, depusa la Ministerul Mediului – pentru extinderea zonei protejate pe tot lacul si padurile riverane (2080 ha).

Dupa 2010 (si pana in prezent: 2019), se tot fac taieri de padure in zona. Cu zone de “taiere la ras”, “rariri” dar mai ales preluarea exemplarelor seculare (ai caror trunchiuri se vand cu multe mii de euro in strainatate).

Lacul Snagov are legatura cu fosta mare Sarmatica si reprezinta o continuitate ca zona umeda pentru habitate si specii.

Intreaga zona are o retea de vai – toate cu “scurgere” catre lacul Snagov. Astfel ca mai ales in padurile ramase, exista multe locuri in care se formeaza balti temporare sau raman cu apa – chiar tot anul. Ceea ce este extrem de important ca locuri de inmultire, hranire, supravietuire – pentru un set larg de specii aflate in interdependente ecologice.

Dar iata ca odata cu taierile de padure si mai ales raririle facute, scade nivelul de umiditate si creste nivelul de luminozitate si circulatie a aerului (vantului). 

In primavara anului 2018 s-a redus la sub 50% nivelul umiditatii (si a nr. de balti temporare iar in cele permanente, apa s-a redus cu 33%).
Iar in primavara anului 2019, s-a mai redus la jumatate nivelul umiditatii. Astfel ca nu mai sunt balti temporare cu apa (primavara – cum existau mereu) si mare parte din baltile permanente – nu mai au apa (si probabil ca in 2019, plantele specifice ar putea dispare.
Este foarte trist sa stii (sa ai poze) in zone in care erau sute de broaste si cu ponta depusa – vizibila la fiecare 1-1,5 metri pe suprafata baltilor, iar in prezent sa nu mai existe deloc apa si abia daca mai intalnesti printre frunzele uscate cate 2-3 broaste derutate.

Sunt afectate: plante (asocierile specifice – existente), insecte, amfibieni (broaste), reptile (serpi), pasari, mamifere.

O categorie aparte o reprezinta ciupercile. In zona monitorizata (linia 1 – Snagov sat), au fost raportate 62 de specii in 2015, intr-un perimetru de circa 400 x 600 ml. Cu peste 800 de exemplare vazute intr-o singura parcurgere (sinuoasa) cu o lungime de circa 3 km. 
In urmatorii ani (cu si datorita taierilor atat de copaci cat si a tuturor lastarilor – arbustilor sub 5 metri), aparitia ciupercilor s-a redus la sub 20% (in 2018).

SOLUTII  / REMEDII:  poate ajuta mult (și costă puțin):
1) săparea (escavarea) unui set de gropi – șanturi mai adânci (1,5m) la minim 200 m una de alta.
Dar pentru ața ceva, Romsilva ar trebui să accepte că pădurea înseamnă și altceva decât o exploatare forestieră (unde – și când face re-plantări) pune (după ‘rețetă’) doar 3-5 specii “economice”, astfel că toate celelalte specii sunt “tolerate” dar neimportante pt. Romsilva.
Iar a accepta (recunoaște) că există și specii protejate – ar putea însemna atât o responsabilitate suplimentară, dar și “riscuri” și mai ales costuri suplimentare.
2) stabilirea (de urgenta) a unor zone de padure (cu balti temporare si permanente) ca zona de conservare stricta (adica nu se mai taie nimic acolo, nu se iau nici lemnele putrezite, nu se intra nici cu cainii lasati liberi din lesa etc.
3) actiuni de informare – constientizare in comunitate si mai ales derulare de corespondente si obtinere de luari la cunostiinta si asumari de neinterventie (modificare) din partea reprezentantilor autoritatilor (care de regula actioneaza de mult timp ca parte a problemelor)
4) documentarea si introducerea acestor resurse in atractiile Zonei turistice Snagov (ca modalitate de formare – consolidare a unor noi asteptari – identitati – utilizari – raporturi)

Referinte:
1) Raport de monitorizare – Ciuperci, 2015
2) Monitorizari anuale facute de cercetatori (de la Antipa, Facultatea de Biologie, Custodele ANPLS – Fundatia Snagov)

Post Scriptum: 
Odata, se cultiva empatia pentru vietatile mici (sabatice): “Din lumea celor care nu cuvântă” – Emil Garleanu.

Iar (adevaratii) localnici (via traditie) – reprosau in calitate de adulti, copiilor daca si cand deranjau sau mai omoroau cate o vietate salbatica.
 
In prezent, localnici sau “venetici” = sunt cam la fel de ignoranti despre ce (mai) exista la Snagov pe parte de biodiversitate. La declinarea “originii” sau locatiei proprietatii (=Snagov), doar se rigidizeaza putin si apoi tac cu pretins subinteles si superioritate – care de fapt acopera o profunda ignoranta.
 
Intre timp – habitatele si speciile dispar din si prin prostie – ignoranta – indiferenta – goliciune umana …
Open chat
Concret: CUM putem - ajuta?