1862 – Alexandru ODOBESCU

Odobescu ne furnizează o descriere detaliata a unei calatorii la Snagov, a imprejurimilor, a insulei, mănăstirii Snagovului și o mulțime de corelații multidisciplinare.

“Două ore depărtare de stația Periș, se află ruinele Mănăstirei Snagov, situate pe un ostrov în mijlocul bălți mari, care poartă acelaș nume.
Din renumita și bogata Mănăstire de odinioră nu se mai vede azi de cât maldăre de dărâmături acoperite cu burueni, asupra cărora pare a veghea ruinele Bisericei și a Clopotniței.
Tradiția spune că acest locaș ar fi fost întemeiat de Vlad Țepeș, – nu s’a găsit însă nici o inscripțiune și nici o probă care ar adeveri acest fapt. Sigue e însă că la 1654 toate clădirile alcătuind această Mănăstire, erau încă în ființă, aceasta ne-o spune călugărul Paul din Alep, carele călătorind pe acele vremuri prin țerile romînețti, vizitase și Mănăstirea Snagovului.
Ostrovul pe care sunt așezate ruinele Mănăstirei, era mai ‘nainte legat cu malul unde se află azi situat satul Coadele prin un pod de stejar, căci pe aici ducea drumul în spre București. Urmele acestui pod se mai ved și azi, precum și piloții înegriți de timpuri care resar din luciul apei.
Ca ori și ce altă Mănăstire, Snagovul avea mai ‘nainte Paraclise, Arhondărie, Trapeze, Chilii, etc.”

“Într’adevăr, totul în preajmă era încântător; înalţi stejari, pătrunşi de luminele soarelui de vară, prezentau în bolţile răsfăţate, toată scara feţelor smarandului, de la frageda verdeaţă a mugurului până la negrul întunecat al tulpinii. O atmosferă de balsame răcoroase învia suflarea şi şoapta frunzelor, uşor clătinate de o lină adiere, se îngâna singură cu susurul greierilor ascunşi în frunziş. Prin acele locuri misterioase scăldate acum de razele amiezei, poştalionul meu înainta pe ţăcăneală; surugiul, spre a îndemna caii, învârtea uneori biciul a lene peste capul lor şi apoi le adresa, din când în când, cu glas domol, strigătul prelungit de: Hai, băieţi! Câţiva porumbei sălbatici, singuri stăpâni deocamdată ai acelor păduri, se răsfăţau pe drum şi când trăsura sosia aproape de dânşii, ei sburau mai departe, tot pe cale, şi îngânau astfel mersul nostru, până ce obosiţi de întrecere s’ascundeau în crăcile vecine”.

“… ca trei ore la București, dincolo de satul Tâncăbeștilor (…), deodată mi se deschide în față un frumos și larg drum al lui Dumnezeu, șerpuind printre păduri stufoase, ca un covor de iarbă fragedă și maruntă, scaldată pe alocurea de bălțile răzlețe ce se adunaseră din apa de ploaie … “

“… dinaintea unei mari întinderi de apă țărmurită îndepărtare jur-imprejur de păduri dese și întunecate. La mijlocul bălții, într-o mică insulă se vedeau zidurile învechite și turlele crestate ale vechii mănăstiri Snagov.”

“… Antim Ivireanu, tipograful, sub Constantin Cantacuzino, așează mai întâi teascurile sale în M. Snagov, de unde ieșiră mai multe cărți religioase în limbile română, elenă, slavonă și arabă.”

Nota: Greșeală în textul original: Constantin Cantacuzino > Constantin Brâncoveanu

“Câteva ore la Snagov” – inclusă în lucrarea PseudoPseudokynegeticos („Fals tratat de vânătoare”) publicată în 1873.