1926 – Panait Istrati

Despre Snagov, unde localizează centrul acțiunii romanului. Și pe care l-a cunoscut bine (căci estimează bine și distanțele: necesare a veni călare de la Căldărușani, pe jos de la bisericile din zonă, din sat, traversarea lacului etc. dar și o serie de detalii și descrieri locale).

Se știe că ar fi venit la pescuit de câteva ori în zonă.
Se pare că ar fi înoptat la casa de oaspeți din Dobroșești (Snagov sat) – foarte probabil, chiar la casa “Neculaie pescarul” (starostele pescarilor din zonă).

“Ținutul Snagovului e oaza dragostei, în această câmpie fără sfârșit a Dunării, în care Bucureștii se pierd ca într-un deșert. Codrul său, scăldat, în zilele de vară, de un soare nemilos, este prețuit cu atât mai mult cu cât este știut singuratic. Lacul său, care acoperă câteva sute de hectare, e semănat cu ostroave stufoase, ce se desenează șerpuitor, în zare ca niște căciuli uriașe, plutind ân voia valurilor. Vânatul, peștele, racii sunt din belșug. O fâșie lată de trestie, înaltă de zece picioare, tivește, aproape fără întrerupere, malul lacului, oferind adăpost iepurilor și umbrar miilor de broaște izgonite de arșița verii. Câteva sălcii plângătoare, plicticoase și iscoditoare, asemenea unui șirag de pustnici, se pleacă pe luciul apei cu o îndărătnicire de adevarați duhovnici. Din loc în loc, nufărul, regele purității- ieșit la iveală cu alaiul lui de lopățele, plesninde de sevă- veghează cu îngâmfare singuratatea lacustră.”

Panait Istrati (“Domnița din Snagov”, publicată în 1926 la Paris  – Les Haidoucs: II. Domnitza de Snagov, Rieder, Paris, 1926)