1976 – Ana DRĂGAN – învățătoare la Snagov sat

Venită ca tânără învățătoare la Snagov sat în ?1957, și-a dedicat întreaga activitate profesională, educării copiilor țăranilor din Snagov sat.

“Școala mică” din Snagov sat (actualul sediu al Poliției autostrăzii A3) avea deja o îndelungată tradiție la Snagov sat. Visavi era primaria comunei Snagov (în mica clădire – în prezent nefolosită) și prioritățile sociale ale Republicii Populare România erau:
1) realizarea rapidă a infrastructurii minimale la nivel rural (o școală dotată și cu învățători activi și implicați, o bibliotecă comunală și o casă de cultură, electrificare – lumină în case, implicarea tuturor adulților în noua organziare și asigurare de locuri de muncă, noi utilaje – mecanizarea agriculturii, ridicarea nivelului de trai a celor mulți, crearea unor generații de muncitori din țărani etc.)
2) educarea noilor generații / alfabetizarea adulților (până la 90%) / formarea de noi abilități, consolidarea celor “7 ani de acasă” / formarea unei conștiințe civice și sociale / identificarea și promovarea copiilor cu talent și potențial / conservarea și promovarii tradițiilor, identității și obiceiurilor locale pozitive;

Pentru o lungă perioadă de timp, motto-ul societății a fost: “Învățați, învățați, învățați!”. Și totul chiar depindea (pe termen mediu – lung) de o schimbare masivă în România – la acest nivel.
Și noile generații în România au putut progresa și atinge performanțe intelectuale și profesionale pentru că s-a reușit formarea unei continuități între: educatoare, învățători (clasele 1-4), diriginți (clasele 5-8 și ulterior).

S-a profețit că dintre copiii familiilor de la țară (majoritatea – fără școală/educație) vor rezulta ingineri, doctori, tehnicieni, muncitori la orașe – în fabrici și uzine – și așa s-a întâmplat.

Rolul educatiei (si deci a educatorilor, invatatorilor, profesorilor) – era major. Si acesti oameni erau respectati si apreciati. Si majoritatea s-au implicat total in aceasta responsabilitate. Si in  Romania s-au putut face schimbari majore (de infrastructura si trecere de la o tara agrara la una industriala). Si chiar dupa 1989, peste 3 milioane de romani si-au putut gasi locuri de munca in strainatate – datorita bunei pregatiri profesionale asigurare de sistemul educational romanesc, performant.

Și într-un astfel de context, au existat și oameni deosebiți. Așa cum a fost învățătoarea Ana Dragan. Timp de circa 40 de ani, a tot dus din clasa 1 în clasa a 4-a câteva sute de copii (poate chiar – peste o mie). Și influențele educaționale ale învățoarelor au fost (de regulă) mult mai mari și mai benefice decât chiar a familiilor din care proveneau copiii.

Astfel de oamenii au facut o viață întreagă, cu toată puterea și implicarea – ceea ce au promis și au considerat că este cel mai important într-o societate, comunitate: să educe noile generații de copii, peste nivelul pe care îl aveau și il puteau asigura familiile (în special de la țară).  Rezultatele și importanța acestor eforturi ale învățorilor au fost covârșitoare: la nivel individual, ca membri în familiile ulterioare, în societate.

În România nu prea există obiceiul de a (ne) aminti și mai ales a aprecia și chiar a mulțumi (în viață) celor care ne-au ajutat în devenirea socială și profesională. Chiar părinți și cu atât mai puțin – educatori, învățători, profesori, diriginți, mentori. 

Extrem de puțini absolvenți (adulți), mai păstrează legătura – cumva. Mereu e mai ușor să te auto-scuzi (justifici) cu ceva de genul: “era obligația lor, serviciul lor”.  Astfel că mai ales adulții care au avut exigențe (în interacțiunile cu copiii) și “te-au pus la muncă”, nu prea puteai să îi apreciezi pe moment (in copilarie) pentru binele care de fapt ți l-au făcut pe termen lung. 

Ei bine, învățoarea Ana Drăgan a fost una din cele mai exigente învățătoare din Snagov sat. Mulți (părinți și copii) au văzut doar exigențele de moment. Puțini au văzut rezultatele pe termen lung. Faptul că cei mai mulți copii cu realizări (ca adulți) au fost din seriile ei.

Prin iunie 2016, i-am făcut o vizită acasă. Pentru a vorbi despre trecut, Snagovul de demult, detalii utile unei monografii. 
Era singură în casa mică din Snagov sat, vis-a-vis de școala unde a lucrat mulți ani. Cu gândul la copiii ei și la nepoți.  Dar și la copiii (azi adulți) pe care i-a educat și care par a nu-și mai aduce aminte de Snagov, origini etc. Pensionara fiind, locuia (în continuare) vis-a-vis de școala mică (veche) și parcă simțeam un fel de legătură nevăzută, vie și puternică între învățatoare și școală. 
Dupa ce a înțeles (mai exact) ce caut și vreau să fac, a oftat și mi-a spus și chiar arătat în gura sobei o mulțime de cenușă. Tocmai arsese majoritatea pozelor și amintirilor legate de școală. Pentru că părea că nu mai interesează pe nimeni astfel de subiecte și dacă (atunci cand nu s-ar mai simți bine) se va muta la copii, dorea să nu îi derajneze prea mult cu prea multe bagaje ori amintiri. Mai avea circa 20. Dintre acestea am facut copii – catorva.

Învățătoarea mea avea aceeași ochi vii, luminoși, zâmbitori. Avea aceeași sprinteneală în gesturi, voce și trecere dela unele idei la altele. Aceeași energie a spiritului (deși fizicul se vedea că începe să o limiteze – dar facea eforturi să compenseze).

Deși timp de circa 2 ore am vorbit “de toate”,  au fost și momente de tăcere cu multe sensuri, și momente în care a mai fost în rol de învățătoare și eu de elev dar și momente a doi adulți peste care au trecut ceva ani și multe lucruri sunt cu mult prea diferite față de ce credeam,  speram și am făcut (ani) eforturi să fie (cumva) … mai bine.

Mi s-a părut că ar tulbura-o prea mult o discuție directă despre promoții, elevi, amintiri punctuale, etc. Era (în continuare) un om viu, exigent, care nu umblă cu jumățăți de măsură, care spune lucrurilor pe nume … (“ai facut tema ori nu?”). Dar România de astăzi a devenit o lume a jumățățior de măsură și ce ne învăța ea (și am preluat și eu) – au devenit doar plus de presiune și inadecvare întro mulțime oportunistă care se autoproclamă zgomotos “de succes”…

Am convenit sa continuam peste cateva saptamani, dupa intoarcerea de la fata ei. Apoi a venit sezonul rece (si nu statea in Snagov), Apoi am auzit ca e putin bolnava. Apoi am amanat. 

.. Și acum a devenit prea târziu …

Cum aș putea să mulțumesc pentru toate “disconforturile” care timp de 4 ani m-au tot ajutat să mă autodepășesc? Și astfel m-au învățat să mă și autodisciplinez singur (utlerior) si astfel sa continui să mă autodepășesc?

Oare câți (alți) absolvenți (din seriile ei sau a altor învățătoare, profesoare etc.) din Snagov sat sau alte localitati – au înțeles corelația dintre disciplină + exigență + set de valori și reguli clare și ceva realizări și performanță în viața de adult?