Articol – Prințul Nicolae
* Extras din “Printul Nicolae, Print de Romania, dar si de Snagov” – de Anatolie Panis (Almanul Padurii, 2003)
Fiu al Regelui Ferdinand I Intregitorul, cum a fost supranumit Regele sub a carui Domnie s-a facut Romania MARE, si al Reginei Maria, Printul Nicolae de Hohenzollern a fost fratele mai mic al Regelui Carol al II- lea si unchi dupa tata al Majestatii Sale, Regele Mihai I al Romaniei. Printul Nicolae este totodata si nepot al Imparatului german Wilhelm si al Regelui George al Marii Britanii. Fiind inrudit dupa sange cu sau prin alianta cu marile case regale ale Europei, Printul Nicolae, fiind si frate cu Regele Carol al II-lea, ar fi putut sa devina oricand si Rege al Romaniei.
Dupa plecarea lui Carol al II-lea, in tara noastra s-a instituit Regenta. Copilul Mihai I urca pe tronul Romaniei intaia data, insa treburile Coroanei si ale tarii erau conduse de Primul Regent, Printul Nicolae. El ar fi putut deveni Rege al Romaniei. Nu a vrut, sau poate nu a acceptat sa ii ia Tronul fratelui sau Carol al II-lea. In 1930 se intoarce Carol al II-lea, reocupand tronul tarii. Vazand acestea, Printul Nicolae se retrage nu la Peles si nici la castelul Bran, ci la Snagov, unde isi face un cochet Palat, dar si o gradina de pomi si de vie.
La Snagov, casa Printului Nicolae si a sotiei sale, Ioana Doleti, era deschisa tuturor politicienilor, artistilor, scriitorilor. Aceasta dragoste dintre un Print si o “pamanteanca”, caci Ioana Doleti era fiica unor latifundiari din Tohanii Buzaului, era privita ca in povesti, cu multa simpatie. Acest val de admiratie starneste mania lui Carol al II-lea, care in 1937 convoaca Consiliul de Coroana si obtine abuziv si rusinos dezmostenirea lui Nicolae din titlul de Print, dar mai obtine si expulzarea lui din tara. In martie 1937, Printul Nicolae paraseste Romania, dar si Snagovul, pe care nu le va mai revedea niciodata. Aflat in exil, a luptat pentru imbunatatirea relatiilor Romaniei cu Casele Regale si guvernele Europei. A fost fondatorul CENTRULUI ROMAN DE CERCETARI de la Paris, a fondat publicatiile “Libertatea romaneasca”, “Fapta”, cat si Editura “Factum”.
Printul Nicolae de Hohenzollern a murit in iulie 1977. A indicat ca osemintele sa ii fie aduse in tara. A indicat trei localitati: Curtea de Arges, Sinaia sau Snagov. La Snagov nu se mai poate, intrucat cochetul sau Palat de dincolo de Lac a fost inlocuit de Nicolae Ceausescu cu o alta cladire, iar pe terenurile cu livada si cu pomi au navalit lupii de la primaria locala. Pe fosta gospodarie a Printului Nicolae, primarul Marinescu, atunci cand era primar de Snagov, a oferit in cardasie cu Prefectul de Ilfov, Alexandru Vaida, pamantul Printului Nicolae urmatorilor “MOSTENITORI” ai Dinastiei ” Regale” romanesti: Maria Manea, Dumitru Grigore, Floarea Stoian, Maria Erimescu. Acum, terenul cu pricina trecand prin “mai multe maini”, ar fi ajuns in stapanirea unor romi din Ferentari.
Printul Nicolae nu a avut copii, asa ca terenul nu putea fi “mostenit” de cele patru nume indicate mai sus. Pe acest teren s-ar fi putut ridica o statuie a Printului Nicolae, daca livada si terenul respectiv ( 12,5 ha ) nu ar fi fost matrasite. Despre afacerea de la Snagov Parc, care valoreaza 6-7 milioane de dolari, se tace in continuare cu inversunare. Aceste 12,5 ha, printr-o decizie a Curtii Supreme de Justitie, trebuie redate localitatii Snagov. Aici trebuie sa se afle mormantul celui mai frumos Print pe care l-a avut vreodata Romania. Sa i se aduca osemintele de la Lausanne din Elvetia si sa fie depuse in pamant romanesc, asa cum i-a fost adevaratul testament.