“Destrămarea” (nuvela – Anatolie Paniș) – opusul nuvelei “Desfășurarea” lui Marin Preda
Relevanță a cărții (apreciată de Constantin Turmac):
1) este despre Snagov (înlocuiți Cireș cu Snagov si alte circa 10 denumiri și circa 15 nume de persoane). A preferat să schimbe denumirile pentru a nu mai trezi noi emoții și dispute în Snagov (și mai ales a păți precum Constantin Georgescu – care a folosit nume și situații reale din zonă).
Dupa 30+ ani, ar merita sa prezentam public o tabelă de corespondență (nume / personaje);
2) “Destramarea” este o carte si o prezentare a unui demers “la tara”, in foarte mare masura – simetric cu cel din nuleva “Desfășurarea” lui Marin Preda. [O nuvelă – pledoarie pentru colectivizare – în care personajul principal, forțat prin diferite mijloace să se desfășoare, să semneze intrarea in G.A.C. (abrevierea termenului Gospodarie Agricolă Colectivă)]. Filmări: 24.05.– 23.11.1954, exterioare la Snagov, Gruiu, Izvorani, Cioflinceni, Tântova și Ciorogârla; interioare pe platourile Tomis, Floreasca, din strada Kirov și la Buftea.
3) procesul “destrămării” este reprezentativ atât la nivel național cât și al intrebului Est comunist. Ar merita un film și (dacă cineva ar putea imagina un “tandem” cu “Desfășurarea” – chiar un mega film de nivel internațional]
Comentariile autorului, Anatolie Panis:
“Cu un an inainte de-a inplini varsta de 70 de ani (asta s-a intamplat la 1 febr 2002) a vazut lumina tiparului acest roman pe care mi l-am intitulat “Destramarea”.
Cu voia Dvs si acest roman mi-l trec in categoria scrierilor “deosebite” in primul rand pentru ca este “inversul” scrierii “Desfasurarea” semnata in 1952(!?!) de Marin Preda.
Vadeti Dvs, in “Desfasurarea” lui Marin Preda, taranii s-au colectivizat (“desfasurat”) cu mare bucurie. Stin ca nu a fost asa, dar uneori povestea unor vieti si destine deoameni (de scriitori) se scrie cum se scrie. Ce a ticluit Marin preda in acea scriere, noi prin “Destramarea” am cam spulberat tot ce s-a “desfasurat”.
In “Destramarea” totul s-a intamplat invers. Am incercat sa revenim la tot ce-a fost inainte de colectivizare. Va trebui sa admiteti ca a fost un act sa-l denumim “reparatoriu”. Da, asa-i, dar prin “Desfasurarea” publicata in zeci de editii s-a putut incepe o mare cariera literara. Cu alte cuvinte (n.n ar putea fi justificarea lui Marin Preda), ca odata ajuns pe marele podium, sa pot scrie altfel. (Multi admitem aceasta scuza). Asa s-a scris de pilda si “Drum fara pulbere” dupa care plecaram cu voie de la Partid si de la Directia pasapoarte in Germania si Franta si am ramas acolo. (Daca asta ne era cu adevarat si intentia dar si scuza pe care i-am putea-o acorda). Foarte bine, dar altii (si acici se include si subsemnatul) am facut literamente Canalul altfel. Altii au carat la roaba, nu “pulbere”, ci piatra, uneori chiar si morti. (Stiti s-au va inchipuiti cum e transportat un mort pur si simplu intr-o roaba? Unde-i sta capul, unde-i atarna picioarele/ Si asta cale de 2 kilometri? (Drumul de la santier, la baraci).
La km 4 de pe canalul Dunarea Neagra a lucrat si patimit cu mine in aceeasi brigada George Ivascu. (Dupa eliberarea noastra de la Canal, George Ivascu a devenit uite-asa, redactorsef la “Gazeta literara”. Noi, dupa eliberare, ne-am “calificat” – vezi Doamne, intr-o alta functie de dulgher pe-un santier de contructii de la Notramonia Fagaras. (Veti spune; fiecaruia dupa norocul lui. Asa-i).
Eu vad altfel lucrurile chiar daca va trebui sa recuosc faptul ca nu-i frumos sa atentezi la aureola creata in jurul unor scriitori deveniti de mare faima. Si-aici sunt inclinat a ada dreptate celor care apara un mit sau altul. Fie, mi-am zis, dar dreptul de-a fi recunoscuti pe unde se mai afla? Or, adevarul nu trebuie sa stirbeasca in nici un fel, aureola altora?
Daca Mitrea Cocor, Desfasurarea, Descult, Drum fara pulbere, au totalizat impreuna poate zeci, daca nu sute de miii de exemplare, si daca asupra acelor lucrari s-au scris mii de articole critice, as zice ditirambice, biata mea “Destramare” a fos supusa unei “taceri” suspecte.”
***
“Este greu de povestit o asemenea carte cum a reusit sa scrie Anatolie Panis. Am citit-o cu sufletul la gura si cred ca un asemenwa roman (facut din lucruri … stiute, insa admirabil “montat’ este una din marile carti scrsie dupa decembrie 1989”. Marin Ifrim, scriitor, 15-Sep-2001, in cronica literara din “Muntenia literara” nr 172.[Nota noastra: vezi intregul articol, in pagina asociata]
“Autorul unei “silverland” pe harta naratiunii romanesti, prozator adevarat, dara care nu a avut ecou in promovarile critice si deloc acces la onorurile oficiale, nici inainte de Revolutie, nici dupa, Anatolie Panis si-a construit cu tenacitate o opera peste care nu se poate trece. Cu totul exceptionale sunt tablourile Revolutie din Ciresi, petrecuta in sala de festivitati a C.A.P., ca si vanzarea aceleeasi institutii.
Peste aceste fundamente generale, Anatolie Panis a fost un prozator original chiar de la inceputiurile sale, dar nerecunoasterea sa trebuie pusa pe seama criticilor literari opacizati de propria cariera sia redactorilor de eitura instrumentati de regimul comunist”. ECART – suplimentul literar – ECONOMISTUL (nr 1016 Dec 2001).
“Talentul deosebit al autorului care dezarticuleaza procesul colectivizarii si al reintrarii in posesei dupa zisa revolutie din 1989 – cu acribia unui ceasornicar ori a unui bijutier este sustinut si de un dialog viu si de-o naturalete neintalnita la nici un alt autor. Daca sau ca – mai ales Marin Preda, replica majora literara a ramas pana azi, cel putin, mult mai saraca, ilustrata de admirabile romane ale lui I.D. Sarbu – ca sa amintim capodoperele – si, iata, aceasta “Destramare” care anihileaza “Desfasurarea” lui Marin Preda demascand impostura si minciuna, inciuna groteasca in spiritul careia a fost conceputa.
Sunt pagini memorabile, sunt portrete schitate cu finete si talent din dou aliniii, alaturi de altele mai ample. In notele noastre initiale, am insemnat zeci de locuri ce at fi citabile cu aldine. Ramane o lectura grea, desi scrisa in pas alert, o tragi-comedie instructiva, dureroasa, de care critica trebuie sa tina seama. Ca orice meta-roman, (continuam sa-l consideram ca atare) va cunoaste o cariera grea, anevoioasa, dar in mod sigur se va impune.” Revista “Permanente” febr 2002, semnat N. Nicolau.
“Direct sau indirect ni se confirma optiunile, pozitiile si obsesiile autorului; acelasi sarcasm (antisovietic si anticeausist); aceeasi memorie treaza si necrutatoare cu barzii-ziaristi de curte (promotori, printre altele, ai “alimentatiei rationale”, a se citi letale), acelasi demon al vituperarii “descurcatilor”, acelasi grav elan al satirei politice, aceleasi rani necicatrizate ale romanilor pe care Anatolie Panis nu ezita sa puna degetul. Straniu este, sau cel putin asa ni se pare, ca autorul ramane totusi un intelectual de stanga (asimilabil social democratiei scandinave, sa zicem) ce deplange faradelegea desfasurarii (colectivitazarii) dar si a destramarii, ambele abuzuri datorandu-se in viziunea lui Anatolie Panis, aceleeeasi ideologii comuniste, odinioara de inspiratie leninista, acum reciclata prin lozinci de tip punere in posesie, privatizare, capitalizare, s.a.m.d.
… Dincolo de naratiunea de tip traditional, exista un ritm al frazarii morale, o voce a autorului, ceremonioasa, dar taioasa despre starea NATIUNII (amintindu-ne dictiunea grava din romanul “Ultimul tren spre Romania”).
… Suntem de acord cu Anatolie Panis ca respectivul manifest al colectivitzarii din anii ’60 este o carte de-a dreptul sinistra, ilizibila prin contrafacerea adevarului istoric, un esec stilistic total, o improvizatie propagandista sub nivelul altor falsuri din epoca, tip “Baragan”, “Mitrea Cocor”, “Drum fara pulbere” s.a.m.d. Ceea ce nu ne face sa negam ca Marin Preda isi legitmeaza locul in istoria literaturii romane prin cel putin trei carti, in ciuda gestului clar de colaborationism.” – Geo Vasile, Contemporanul nr 11 din 14 martie 2002.
“Spectacolul din Ciresi repeta in mic balciul din intreaga Romanie: “Degringolada intregii tari inseamna si degringolada Ciresilor. Mai departe: caderea Ciresilor inseamna si caderea fiecarui cetatean luat in parte. Caderea unuia, caderea altuia, inseamna decaderea intregii societati. O societate care bajbaie in labirint neinstare sa-si directioneze pasii, ramane o societate suie” (pag 121-122).
Citim in “Destramarea” un spectacol terifiant al decaderii localitatii Ciresi simultana perspectiva monigrafica asupra istoriei postdecembriste, o istori in care totul pare sa renasca din propria-i cenusa, numai omul este chemat sa decada.
Bizareria intrainarii prin istori – imperativ al destramarii – este relauata cu acribie de sociologi, pentru care CASA POPORULUI (locul preferat al alesilor de azi si de maine) si COLECTIVA DIN CIRESI, sunt subiectele de ancheta ce ilustreaza – daca mai est enevoie – exploatarea “COMUUI DE CATRE STAT” (pag 135) si vacuitatea vidului existential. Anatolie Panis, flaubertian vorbind, este un mistic care nu crede in nimic. Tocmai acesdta atitudine alimenteaza bovaric confclictul cu istoria, dar si conflictul cu sine. Lectiile de perpelexitate ale comuismului permite romancierului luxul negatiei si argumentatia cioraniana, CA-I PREA TARZIU SA MAI FIM INTELEPTI.
Uzurpator prin vocatie, avand sentimentul bacovian al dezintegrarii istoriei (va amintiti versurile din Lacustra “Un gol istoric se intinde, Pe-acelasi vremuri ma gaesc..”). Anatolie Panis exprima tragedia declasata a unei Romanii in care “tovarasul Sultman”, fostul nostru prin secretar PCR de judet, a intors clatita pe partea cealalta (p 336) si in care nimeni nu are sentimentul vinovatiei.
Citim in “Destramanrea” o polemica cordiala si un roman poliistoric. Sub ingineria textuala (“Desfasurarea” lui Marin Preda este o tema pretext) si sociografia fictionala si sau nonfictionala recunoastem ca adevarul isi are radacinile in minciuna si este departe de-a fi sublim. Dostoievschian vorbind, numai ticalosilor le vine usor sa minta in toate impreujarile. Tragic ramane faptul ca inca, n-au gasit alt drum spre adevar, decat greseala …” Petre Isachi, “13 Plus” din Bacau (iunie 2002)
Recenzii + Aprecieri – despre cartea “Destrămarea”
Numele lui Anatolie Panis imi este foarte cunoscut din presa literara. Marturisesc ca, exceptand ceea ce a publicat in unele reviste literare, nu am avut prilejul sa citesc nici una din cartile sale. Cartea la care voi face referire acum mi-a parvenit prin amabilitatea unei cunostinte apropiate. Este vorba despre romanul “Destramarea” ( Ed. Snagov, 2001, 336 pagini, pret 60000 lei ), o carte iesita din serie. “Nu mai este nevoie de romancieri si de povestitori. Pana cand si opera marelui Soljenitin ( dupa care am fi facut tot ce ne-ar fi stat in putinta ca s-o avem in biblioteca si nu numai atat: s-o si citim ), inca mai exista prin librarii”.
Cu aceasta fraza incepe romanul lui Anatolie Panis, adaugand: ” Cred ca exista un anume timp al cititului care nu se mai poate repeta”. Cu acest demaraj usor demobilizator, autorul isi incepe totusi propria aventura literara. “Actiunea” se desfasoara in comuna Ciresi, inainte si dupa1989, in jurul fostului C.A.P. si viitoarea Asociatie Agricola “Harnicia”, devenita in final SRL UNIMPEX. Suntem pe vremea lui Ceausescu, iar presedintele colectivei “Drumul lui Lenin”, Ion Tudorache, descopera o cale repede si sigura de a face bani: legumicultura. Localitatea Ciresi devine celebra pentru recoltele de rosii, castraveti etc, presedintele primind Ordinul Muncii clasa I. Localitatea prospera, partidul e-n toate cele ce sunt, ceapistii participa la simulacre ( magistral regizate ) de invatamant ideologic, toate bune si la locul lor. Nuni Carbunaru isi primeste zilnic portia de alcool de la presedintele Tudorache, numai pentru “a inviora” dezbaterile ideologice, acest Carbunaru fiind “pana la 12 amiaza mare cu Partidul, dupa 12 cu Dumnezeu”. Presedintele Ion Tudorache are practic toata comuna sub control, el face si desface totul. Se fura numai cu stiinta lui, nimic nu misca fara el. Are drept colaboratori un grup restrans: contabilul sef, tehnicianul veterinar, cativa soferi de nadejde, militianul etc. In fine, toate sunt date peste cap o data cu venirea revolutiei. La prima sedinta, presedintele Tudorache il pune pe Nichita Terente sa dea tabloul lui Ceausescu jos. Initial, acesta refuza, insa in cele din urma se conforma. Nuni Carbunaru este obsedat de romanul “Desfasurarea” al lui Marin Preda. O data cu Revolutia, incepe “Destramarea”. A colectivei, a societatii, a familiilor chiar. Nuni Carbunaru, care apeleaza de multe ori la citate din “Desfasurarea” lui Marin Preda, chiar repeta de multe ori ca “Destramarea” este inversul “Desfasurarii”. Ambitia nemarturisita este acea de a “demola” (?) romanul lui Preda. Si chiar o face, cum am mai spus, cu un umor la care nici chiar Ion Baiesu nu a avut vreodata acces. Desi “tema” cartii e tragica. Fostul colectiv devine asociatie agricola. Aceasta este vanduta unui neamt care vorbeste romaneste, fost topograf, care negociaza in asa fel cu presedintele Tudorache si contabilul sef Constant Stavru, incat cumpara asociatia la jumatate de pret mituindu-l pe Tudorache cu 5 milioane lei, iar pe Stavru cu 3. Banii pentru cei doi sunt dati in doua valize cu cifru, cei pentru asociatie nu vor veni decat aproape de Pastele cailor. In aceste imprejurari, Nuni Camataru tot repeta: In Ciresi se va produce “Destramarea”, care este inversul “Desfasurarii”. Adica se va produce decolectivizarea. Si, intr-adevar, aceasta se produce cu o viteza incredibila. Apare Legea 18, oamenii primesc pamant. Unii pe fasii lungi cat cuprinde, insa late de numai cativa metri. Stie presedintele de ce. Ai lui primesc suprafete patrate sau dreptunghiulare ca un teren de fotbal. Cand patronul fostei colective si fostei asociatii isi ia in primire averea, nimeni nu mai are acces in incinta proprietatii sale particulare. Nici fostul tractorist Stan Andrei, devenit acum primar, nici comandantul Malaieru, nici fostul presedinte Tudorache. Doar daca se inscriu pentru audienta. Localnicii din satul Merii-Lupchii declanseaza o “revolutie”, aceasta este inabusita cu furtunurile cu apa ale pompierilor, de pumnii gorilelor patronului Neamtu, ajutat de fostul colonel Buruiana, care va prelua proprietatea “neamtului”. Pentru localnici totul se destrama, nimic nu mai are sens. Petrache Nicu este disperat fiindca i-a murit vaca, o vaca celebra pentru masivitatea ei ( 400-600 kg ) si pentru cei 30 de litri lapte pe zi. A murit in urma unei infectii, doctorul veterinar scotandu-i din burta, cateva galeti cu viermi.
Garoafa, tehnicianul veterinar al fostei colective, se da cu “neamtul”, nu inainte de a face o partida supranaturala de sex cu fostul ei sef Ion Tudorache. Inaintea acestuia se culcase si cu doctorul uman, si cu cel veterinar, si cu soferul Soare etc. Nevasta lui Tudorache, in aceeasi seara, se culca si ea cu soferul Soare. Naratiunea are un ritm frenetic, strunit cu multa precizie, cu fine trimiteri psihologice. In timpul destrabalarii Garoafei cu Tudorache, Fana, nevasta lui Nicu Petrache, tine lumanarea vacii. Tot satul parca a innebunit. La recomandarea lui Nuni Carbunaru, din cand in cand, Garofita citeste fragmente din “Desfasurarea” lui Marin Preda, in pat, in fata unei oglinzi in care se vede cartea respectiva in mainile Garoafei. Aici este una din cheile “Destramarii”. Este greu de povestit o asemenea carte, cum a reusit sa scrie Anatolie Panis. Am citit-o cu sufletul la gura si cred ca un asemenea roman ( facut din lucruri…stiute, insa admirabil “montat” ) este una dintre marile carti scrise dupa decembrie 1989.
Epilogul cartii este trasat la granite dintre milenii, in anul 2000. Fostul “cotangiu” Danut Hlinschi este patron de carciuma. Nuni Carbunaru bea in carciuma acestuia, insa in comuna Ciresi exista 40 de carciumi si vreo 42 de bautori, tot atatia cati erau si inainte de 1989. Numai ca acum, carciumile sunt capitaliste. Noul primar al comunei este Ion Tudorache, fostul presedinte al colectivei. Nuni Carbunaru are proces cu acesta, pentru ca l-a calomniat in presa locala. Noul primar il cinsteste totusi in continuare, ca in vremurile trecute. Revolutionarul Nuni Carbunaru relateaza unui scriitor ce se intampla in comuna, invazia boierilor, fosti activisti, fosti securisti, fosti…Numai vile, lux cat cuprinde. Noul prefect al judetului este fostul prim-secretar Sultman. Totusi, la Ciresi a avut loc o revolutie. A fost arsa sura lui Ion Tudorache, cu acceptul acestuia si al nevesti-sii, Maricica. Cu acest prilej, incendiatorii, Tudorache si pompierii au baut o tuica, s-au veselit si au rasuflat cu naduf in jurul surii.
Pagini memorabile, parabole perfecte. Dupa lecturarea unui exceptional roman am avut senzatia ca autorul a tesut in jurul acestei idei: “Destramarea” este inversul “Desfasurarii”. Lui Nuni Carbunaru ii place “Desfasurarea” pentru ca este “cea mai falsa carte” din cate a citit el vreodata. Nu acelasi lucru pot spune despre “Destramarea”.
Imi place acest roman pentru ca, in anii ׳90, ca ziarist, am vazut si am scris despre zeci de colective demolate. Stiu cum s-a intamplat totul si parca imi pare rau ca nu am putut sa scriu un asemenea roman. In schimb, am scris o piesa de teatru. Cunosc lumea “Destramarii” si nu m-a mirat de ce la inmormantarea lui Dumitru Goanga a fost lumea mai putina ca la moartea vacii lui Nicu Petrache. Anatolie Panis a scris o carte despre care sunt sigur ca se va interesa critica literara, nu numai cititorul nostru cel de toate zilele. O carte mare, “totala” in registrul ei psiho-social.
Marin Ifrim [15-Sep-2001, in cronica literara din “Muntenia literara” nr 172]
* Extras din periodicul de raspandire ilfoveana “Snagov”, ianuarie 2002 (Nr. 47)
Proiecte – Propuneri (nevoi):
1) cartea “Destramarea” merita a fi disponibila in format digital. Pentru aceste demers sunt necesare circa 40 de ore de munca (in scenariul de scanare + recitire – corectare) ori de 100 de ore (re-introducere manuala + recitire / verificare)
2) De facut o corespondenta intre denumiri – personaje (din carte si Snagov). Circa 15-20 de interviuri. Circa 40 de ore de lucru.
3) pe baza filmului Desfasutarea, de regasit locurile si figurantii din comunitate (+eveniment si discutii publice). Circa 60 de ore
4) de facut o suita de triplete de poze gen “atunci in 1952 / 1989 / acum -2020”. La momentul 1952 (Desfasurarea – deci dupa vizionarea filmului), la momentul 1989 si in prezent. Aceleasi locuri – perioada a anului, ora (deschidere a cadrului)
> AJUTĂ / DONEAZĂ – proiectele și demersurile Fundatiei Snagov