Nicolae Ceaușescu <..> Snagov

Nicolae Ceaușescu a început să locuiască în Snagov începând de prin 1956 iar în ultima parte a vieții (anii 198x) locuia anual circa 9 luni (cele mai călduroase) la vila 10.
Ceausescu este considerat a fi o personalitate complexă (existând numeroase dezbateri aprinse – în numeroase categorii de subiecte).
A murit împușcat în 25.12.1989 într-un cadru considerat chiar ilegal, când se dezinforma mediatic că regimul său este vinovat de genocid cu peste 60.000 de victime.
Trebuie constatat că “Revolutia română din 1989”  a rămas neclarificată (la rândul ei) 30+ de ani (timp în care nr. victimelor a scăzut de la 60.000+ la sub 1.400). Totusi, în 2015, legislativul a promulgat o lege prin care sancționează pe cei care ar promova prezenta pozitiv (“cultul”?) celor care au făcut genocid în România (categorie în care l-au inclus și pe Ceaușescu – mai degrabă pe baza imaginii publice create prin exagerările cu 60.000+ victime).

În contextul Zonei Snagov, prezența familiei Ceaușescu a avut o serie de implicații dintre care putem enumera (demers care necesită – aprofundare):
n1) [-]  418 case demolate în comuna Snagov în cadrul proiectului (experimental) de sistematizare a localităților rurale. Snagovul a avut cele mai multe demolări (datorat si zelului primarilor și secretarei de partid Sica)
n2) [-] CAP desființat, cel din Ghermănești – mutat;
n3) [-] dupa 1983, turismul in Parcul si Plaja Snagov au fost drastic limitate (iar in alte locatii – filtrat si limitat progresiv)
n4) [-] (probabil pentru a reduce traficul si ?

Liceul din Snagov, a devenit dupa 1983, turismul in Parcul si Plaja Snagov au fost drastic limitate (iar in alte locatii – filtrat si limitat progresiv)


p1) [+] prezenta lui Ceausescu la Snagov cu nevoia si preferinta sa pentru liniste – natura – verde, a asigurat o conservare a biosdiversitatii;
p2) [+] prezenta lui Ceausescu si sutele de delegatii cu tot felul de conducatori de state si oameni celebri de decizie la nivel international – a crescut vizibilitatea si brand-ul Snagovului;


Open chat
Concret: CUM putem - ajuta?