În zona Snagov s-a creat în perioada interbelică o capacitate de eco-agrement de 20.000 locuri în Parcul şi Plaja Snagov, la care în perioada 1948 – 1982 s-a mai adăugat infrastructura cu o capacitate de circa 15.000 locuri, astfel încât în 1990 ar fi trebuit să se redeschidă staţiunea (închisă în 1982 de Ceauşescu) şi comunitatea locală să beneficieze de locuri de muncă, venituri consistente, bani din taxe pentru proiecte de dezvoltare locală etc. În locul acestor justificate aşteptări, Snagovul a ajuns o staţiune / comunitate izolată, cu câteva mii de vile construite haotic, un fel de “dormitor de lux”. Prin colecţia realizată, sunteţi invitaţi să constataţi ce (încă) există ca infrastructură şi să vă gândiţi la ce s-ar mai putea (încă) face – pentru binele tuturor.

Dar oare, când şi cum a început trecerea de la câteva sate arhaice sustenabile (, perfect organizate şi adaptate la 
ciclurile vieţii rurale arhaice (sustenabile),) la stadiul curent “modern” dar cu masivă uitare a tradiţiilor şi rădăcinilor, cu pierderea islazurilor utilizate în comun, cu vânzarea tuturor terenurilor din jurul lacului către terţi (care au destufizat şi betonat malurile şi astfel au stricat ecosistemele și sărăcit lacul și pădurile) astfel încât pe o lungime a lacului de circa 16km, pe ambele maluri abia au mai rămas circa 10 ieşiri la lac pentru localnici şi acelea neamenajate … Poate frumos, sigur nesustenabil şi mai ales fără locuri de muncă (perspective).

Prin cercetări am aflat că prin 1906-1908 s-a facut prima vânzare de teren cu destinaţie de loc de vila, vânzare intermediată de localnic, un membru al familiei Lăiță, care în următorii 20 de ani a ajuns renumit şi specializat în vânzarea altor circa 20 de loturi, tot pe malul lacului.

Şi totuşi, ce detalii se mai pot afla? Care au fost principalele etape, schimbări, contexte, câştiguri/pierderi, impact asupra comunităţii locale? Ce s-a întâmplat de-a lungul timpului cu cei care au venit / cumpărat / frecventat vilele de protocol de la Snagov? De ce nu a putut nici o familie s ăa posede proprietăţi riverane mai mult de 25 de ani la marginea lacului, fara nenorociri majore? Existăa (șsi ce fel de) blesteme puternice există în zonă? (și altele decât precum cel al lui Radu cel Frumos? etc). Oare să aibă un efect? Cu ce alte staţiuni – seamănă (măcar ca şi potenţial) – zona Snagov?

Colecţie de vederi, poze şi cărţi despre/ din zona Snagov (acoperind o perioadă de circa 90 de ani în circa 40 de piese: în special vederi, poze, documente vechi). În principal o scurtă povestire/prezentare cronologică a transformării zonei Snagov din localitate “virgină” la nivelul anilor 1908, în zona cu sub 40 de vile (în 1940), apoi cu sub 200 de vile (1989) şi peste 700 de vile riverane în prezent.
Zona Snagov este staţiune balneoclimaterică, rezervaţie naturală (ce include două arii naturale protejate, mai multe păduri din foştii Codrii ai Vlăsiei) şi importantă zonă umedă, datorită unui lac cu lungime de circa 16 km.
Condiţii climaterice speciale: temperatura medie este cu circa 6-8 grade Celsius mai mică decât în Bucureşti, în condiţiile în care şi umiditatea şi nivelul de oxigenare este mult superior oraşelor Bucureşti şi Ploieşti.
Biodiversitatea însumează peste 2700 de specii de faună şi floră, din care circa 120 figurează pe listele de specii protejate în Uniunea Europeană. Din care circa 42 se află chiar pe lista roşie.

Încă din 1933, laîn Snagov au fost inaugurate Plaja şi Parcul Snagov (poate fi vizionat filmul cu ă chiar inaugurarea oficială la care au participat Regele Carol II, prinţul Mihai, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Dem Dobrescu etc.). Acest complex turistic s-a adăugat principalelor atracţii: Mânăstirea Snagov (Vlad Ţepeş) şi Palatul Snagov (construit de Prinţul Nicolae). Astfel, ulterior bucureştenii şi ploieştenii au ajuns să vină şi în număr de 20.000, per weekend (anii ’30).
Numai după consolidarea sindicatelor din România (după 1958) şi construirea unui număr suplimentar de vile, infrastructura turistică şi de agrement (ex: Complexul CFR – Astoria), s-a revenit la un nou vârf de vizitatori pe durata weekend-ului de circa 7000-11000.
În anii ’80, Ceauşescu a redus drastic accesul în zonă şi chiar au fost arse/demolate mai multe destinaţii turistice locale.
Din 1950 şi până în prezent, principala activitate vizibilă şi meritorie a fost desfăşurată în bazele sportive de canotaj, care au adus României cele mai multe medalii sportive la Olimpiade şi Campionatele mondiale. În perioada 1990 – 2006, s-au privatizat majoritatea vilelor, astfel încât în prezent redevine posibil a se explora zona, cu numeroase resurse şi atracţii – de interes naţional şi internaţional.