Cladita pe un ostrov, in partea nordica a lacului Snagov, Manastirea Snagov a fost un important centru al culturii Tarii Romanesti in epoca feudala.  Prima atestare documentara sub numele de Snagov apare in anul 1408, intr-un hrisov al lui Mircea cel Batran, dar sunt pareri ca aici exista un lacas de cult inca din vremea lui Vladislav I (1364-1379). De altfel, pe insula pe care se afla manastirea, sapaturile arheologice au scos la lumina zilei unelte si vase din epoca bronzului si din cea a fierului, monede romane si bizantine, care fac dovada unei locuiri vechi si neintrerupte pe aceasta insula.

Ansamblul manastiresc Snagov, edificat din caramida, era inconjurat de ziduri puternice pentru aparare, strajuite de un turn inalt de observare si paza, care servea, in acelasi timp, si ca clopotnita.
Refacuta in 1517-1521 de catre Neagoe Basarab, cand bisericii manastirii i se da o forma apropiata celei de astazi, manastirea Snagov continua sa reprezinte un important edificiu si un insemnat loc de convergenta economica si sociala al timpurilor de atunci.Din intregul ansamblu arhitectonic de odinioara au strabatut secolele, putand fi admirate si azi doar una dintre biserici, clopotnita si vestigii ale vechilor chilii.
In interiorul monumentului conservat – care si el a suferit numeroase transformari si restaurari – se mai pot vedea fresce din secolul al XV-lea, precum si portretele lui Neagoe Basarab si Mircea Ciobanul.
Dupa unii cercetatori, insusi Vlad Tepes, ucis in 1476 in padurea din preajma Baltenilor, a fost inmormantat la Snagov.
Faima de care s-a bucurat Snagovul in epoca feudala s-a datorat si tipografiei instalata aici inca din vremea lui Matei Basarab, in 1643. Cea mai mare inflorire culturala a cunoscut-o insa in vremea lui Constantin Brancoveanu – la sfarsitul secolului XVII si inceputul secolului XVIII – cand staret al Snagovului a fost Antim Ivireanu. 
Biserica manastirii Snagovului a detinut numeroase obiecte de cult si de arta feudala, multe dintre ele fiind conservate astazi la Muzeul de Arta al Romaniei. In primul rand usa paraclisului, datand de la jumatatea secolului al XV-lea, care mentine elemente de arhitectura si peisaj executate cu mult simt artistic.

Se mai pastreaza de la sfarsitul secolului XV un panaghiar de argint aurit, bogat ornamentat si o anafornita daruita de Radu cel Mare, datand din jurul anului 1500, un chivot daruit de mitropolitul Varlaam si o catue oferita de catre Antim Ivireanu
Franz Sulzer, carturar austriac ce a locuit in Tara Romaneasca in timpul domniilor fanariote mentioneaza ca manastirea Snagovului a servit altadata ca inchisoare de stat pentru boieri. Fiind inconjurata de ape si paduri dese si intunecoase, insula facea evadarile dificile si foarte rare. De asemenea, manastirea era inconjurata cu ziduri puternice, vegheate de un turn care servea drept clopotnita.In veacul trecut exista un pod care unea insula cu tarmul, insa acesta a fost ars de turci in timpul unei lupte. Se spune ca podul a ars o zi si o noapte, intinzand un drum de flacari peste luciul apei.
Pana in zilele noastre se mai pot vedea sub apa verzuie a lacului pilonii rupti si parliti, caci podul nu a mai fost refacut. S-au folosit de atunci un pod umblator si barcile cu vasle ale localnicilor din satele apropiate.In acest loc apa este foarte adanca si numeroase intamplari, legende si povesti, dar si multe fapte reale amintesc de cazuri in care luntrile si vaslasii au disparut pentru totdeauna sub ape.

In anul 1853 s-a petrecut o scena infioratoare. Un convoi de soldati care avea misiunea sa conduca la inchisoarea Snagov mai multi arestati a sosit spre seara pe malul lacului. Comandamentul, grabindu-se, a incarcat podul plutitor cu un numar foarte mare de arestati, inconjurati de ostasi. Pe la mijlocul lacului, podul sfaramat cu intreaga sa incarcatura s-a scufundat in adancime. Nu a scapat nimeni, deoarece detinutii erau impiedicati de lanturi si catuse grele, care ii legau unii de altii si ii trageau la fund, iar soldatii erau ingreuiati de armament si munitii. 
O ciudata legenda mai circula si in legatura cu o asa zisa manastire pravalita in apele lacului. Astfel, batranii din satele Snagovului povestesc ca au auzit din mosi stramosi ca pe locul manastirii din insula s-ar fi aflat o alta, mai veche si mai frumoasa. In timpul unei furtuni, lacasul s-ar fi scufundat in balta cu turla cu tot. 

De aceea se spune ca atunci cand bate tare vantul si clatina apele se aude sunet de clopote iesind din adancuri. Se spune, de asemenea, ca o poarta de la acea biserica s-a smuls din tatani in timpul furtunii si a plutit deasupra apei pana spre nordul lacului, unde se afla un vechi schit de maici. Auzind ca apele au adus la mal o minunata usa cu slove sapate in lemn si pictata cu sfinti, stareta si maicile au mers si au ridicat-o, punand-o la intrarea lacasului lor. 

Nu se stie nici astazi de unde a provenit acea poarta, dar se poate trage concluzia ca pe vremea cand Bizantul cadea sub puterea otomana, voievodul Tarii Romanesti, simtindu-se increzator, puternic si stapan in tara sa, isi putea permite sa cladeasca un lacas pe care il decora cu aceste frumoase usi sculptate de stejar, impodobite cu poleieli si ornamente policrome.