25.06 Ziua Lacului Snagov + Ziua Ariei Naturale Protejate .. Rezervaţie
.. Ziua Apei a fost sărbătorită la Snagov în 25.06.1933. Atunci și comunitatea locală a participat – defilat și a fost tratată cu respect: au defilat cu luntrile tradiționale scobite din trunchiuri de stejar, având portul local și ridicând pălăria strict la trecerea prin fața Regelui Carol al-II-lea .. (vezi detalii și în film).
* Alte câteva secvențe filmate (legate de lac şi în context interbelic) sunt din 1941..44. La care se adaugă o mulțime de imagini vechi.
Definiții: Ziua Apelor = ZIUA LACULUI SNAGOV = Ziua Ariei Naturale Protejate (ANPLS). A fost aleasă această dată (25.06) pentru că în 25.06.1933 pe malul lacului Snagov a fost sărbătorită “Ziua Apei” de către un grup oficial în care se aflau: Regele Carol al II-lea, Prințul Mihai, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Iuliu Maniu, reprezentanți ai mai multor asociații sportive (sporturi nautice) și cercetășești. Context în care se promovau sporturile nautice, mișcarea în aer liber, obligativitatea învățării tinerilor să înoate (din școală), încurajarea asociațiilor cu rol în educarea tinerilor în natură, valorizarea unor tradiții sănătoase. Astfel că ulterior (până în 1939) această sărbătoare (asociată sporturilor nautice) a tot crescut și a migrat (ca loc de organizare) până în 1945. Interval in care a precedat si s-a capacitat cu Ziua Marinei Române.
Note: 1) vizionează filmul aniversării (=cea mai veche filmare legată de Snagov) – la sediul Fundației Snagov
2) Vezi broșura Ziua Apei (1939) + publicațiile de până în 1945
3) Perioada comunistă prezintă apariția sporturilor nautice la Snagov, ca începând după 1952 (odată cu cluburile militare care au preluat prin naționalizare infrastructurile existente – precum Yacht Club Snagov etc.). Percepție care este propagată (greșit) și în prezent.
* Fundaţia Snagov (prin Colecțiile Muzeale Snagov) – colectează și completează o mulțime de detalii relevante despre întreaga Zona Snagov, pe numeroase categorii/direcții.
Imagini relevante din Zona Snagov (Romania):




Imagini din filmul aferent Sărbătorii “Ziua Apelor ” la Snagov din 25.06.1933 (la sediul Fundatiei Snagov puteți viziona filmul complet de 37 min + detalii complete conținut)






Defilare anuală (simbolică) a ambarcațiunilor nautice tradiționale – pentru sport și pescuit






În 2025, 25.06 este miercuri, motiv pentru care propunem aniversarea în weekend-ul 27-29.06 (opțional cu un scurt moment cu/pentru reprezentanți autorități, vineri 27 între 10:00-12:00)
PROGRAM zilnic propus
25-26 (Miercuri sau Joi) Tura pe lac cu Vaporașul cu echipe (de la) Mass – Media (circa 60-90min)
27 (Vineri) 10-12: Autorități – Instituții, alte Oficialități, Firme, ONG-uri etc. (=PJ): Status – Noutăți – Oportunități
20m: Introducere + Context
30-45m: Suite de scurte prezentări de 5-12 min per vorbitor
30m discuție de grup
30m Socializare / Networking
60m: (opțional si cu maxim 12 participanți) tur cu vaporașul pe lacul Snagov
28 Sâmbătă + Duminică: (pentru “Populație”) deschis între 11-21 la Sediul Fundaţia Snagov – Muzeu + Ateliere + Iaz – Acvarii – Terarii etc.
—————————————————-
7-10: Tura Bird watching pe lac (colonii de păsări +)
—————————————————-
MUZEU – 8 Colecții > gratuit – individual // 5 lei/p pentru ture ghidate (grupuri de minim 5 persoane)
—————————————————-
11 / 13 / 15 / 17 / 19: FILMe VECHI (12+ filme):
Gratuit – cronologic (şi dacă dați evaluare – feedback la sfârșit)
10 lei/p pentru vizionari “la cerere” + 5 răspunsuri – detalii
—————————————————-
13:00 / 15:00 / 17:00 (cu min 5 – max 20p) (cu reducere de 50%) Mix dintre:
2x Ateliere>
a) [30m] Păpușele din Panus /15 lei/p
b) [30m] Lut – figurine / 15 lei/p
Specii Acvatice:
[15m] Atinge (10 specii) / 10 lei/p
[7m] Hrănește specii vii / 5 lei/p
Terarii+:
[10m] Familie de Furnici (cu regina, larve, pui, lucrători etc. in recipiente transparente) + alte Insecte carnivore +o Surpriza / 10 lei/p
[10m] Țestoasele din Centrul de Recuperare / gratuit
—————————————————-
16-19: (Propunere) Întâlnire + Discuții: Localnici – Pensionari (Băștinași si Venetici), membri + voluntari + susținători ai proiectelor Fundatiei Snagov
—————————————————-
29 Duminică: (pentru “Populație”) deschis între 11-17 la Sediul Fundaţia Snagov – Muzeu + Ateliere + Iaz – Acvarii – Terarii etc.
* Program identic cu cel de Sambata, mai putin ) Întâlnire + Discuții dintre 16-19
—————————————————-
Recomandăm să vă înregistrați în prealabil la eveniment – pentru gratuități
—————————————————-
Recomandări (scenariul cu buget minimal):
[30m] Vizitarea (inițială – rapidă a) locației Fundația Snagov (a principalelor zone):
> Patrimoniul Cultural al Zonei Snagov (Muzeu cu 8 Colecții si peste 2000 “piese”) + 4 meșteșuguri – tradiții conservate
> Patrimoniul Natural al Zonei Snagov:
> Prezentarea Ariei Naturale Protejate Lacul Snagov (ANPLS) si a Rezervației Naturale Complexe Snagov (RNCS) de 1470 ha
> IAZ-ul cu 28.000 litri de apă, 3 cuve, 2 jgheaburi
> 6 acvarii + 6 terarii (nu în 2024: un mic sistem demonstrativ de acvaponie) unde sunt găzduite şi vizibile peste 30 de specii
> Colecții Biodiversitate = set de mini expoziții cu terarii, colecție de (forme de) plante (gen herbar), semințe, melci, scoici, insecte etc.
> Circuit demonstrativ cu audio ghid bazat pe smart phone si GPS – pentru prezentarea speciilor si unor părți ale colecțiilor si zonelor importante
[20m] Prezentare scurtă multimedia + corelare cu biodiversitatea Zonei Snagov (multimedia);
[3x30m] vizionați un SET de 12+ FILME vechi (1933-1944… 1998) despre Snagov (de către orice grup de minim 5 persoane)
[20m] vizitare gratuită (cu ghid costa 5 lei/pers minim 3 expoziții / teme din cele 10+ disponibile;
[20m] vizitare gratuită EXPO foto (Nu acum: “Snagovul – atunci și acum“)
(poate) [20m] un Atelier / Activitate / Atracție (din cele existente) – care poate implica întreaga familie (și “legată” de subiect). Obiectul creat la ateliere – poate fi luat acasă rezultat (numai cu acordul organizatorului)
[NU în 2025] [1-2h] o tură/circuit – plimbare prin natură / margine de lac – când avem câte minim 7 participanți și finanțarea benzinei necesare);
* Cei care doresc acces la mai multe activități/atracții, formează un grup (min 12 – max 25) și responsabilul face rezervare și plătește o contribuție.
LA Cerere > Activități (Module) SUPLIMENTARE (opționale): (depinde de parteneri – sponsorizare / cu acces + locuri limitate – e necesară înscrierea prealabilă / chemăm TV – mass-media).
MA1) [20m] Vineri 27.06.2025, 11:00-13:00 Moment/Deschidere oficială (depinde de parteneri/sponsorizare). Set de postări specifice + un life – Reel
MA2) [90m] Autorități – Oficialități. Module:
1) Perspectiva Istorică şi evoluții / Potențialul zonei / Suită de noutăți + idei şi propuneri culese din comunitate
2) scurte prezentări ale (reprezentanților) autorităților prezente. Cu câteva punctări despre Snagov / Eveniment / Perspective proprii – instituționale / Sugestii si Recomandări (poate si nevoi) / Mesaj către comunitatea locală
3) (opțional) Refreshment + Newtorking
4) (opțional) Tura cu vaporasul pe lacul Snagov: 12p
MC1 : Grup(uri) de elevi – care parcurg o suită de activități (derulează un program propriu, specific – in paralel – dintre m1-m4/?5)
MC2 : Jocuri (în locație) – de ales 2 din 4 propuse (cu durate de 20 min). Organizate per serii
F1: [16:00 – 20:00] Vizionare Film “Snagov – Limba Clopotniței” Studioul de Film al TVR (1999) [Blestemul Snagovului] [34:21min] Vorbesc: Constantin Georgescu, Anatolie Paniș, Andrei Vasile, Vasilica Donțu, diferiți penitenți si responsabili ai autorităților. Secvențe inedite si unicat cu Trenulețul de Snagov, Palatul Snagov, diferite locuri (deja schimbate radical)
ML1: 16:00 – 19:00 > Grup de localnici – care parcurg programul standard si in final participa la o suita de: brainwriting + multivoting legat de un set de subiecte afișate pe pereți:
a1) punctele tari a2) oportunitățile Zonei Snagov
a3) punctele slabe a4) amenințările Zonei Snagov
b) lista de probleme de rezolvat (completare lista si apoi > alocare de priorități / ponderi)
c) lista de proiecte (de făcut) + completare Fise aferente
ML2: [2-3h] Grup (localnici) > discuții (amintiri / poze vechi) etc.
MVA: [30-60m] => scurta tură cu vaporașul pe lacul Snagov. (ghid – fostul Custode ANPLS / Constantin Turmac). Maxim 12 pasageri. Prioritate o au reprezentanții mass-media. Apoi invitații, apoi cei care s-au înscris si au primit confirmări. Grupuri confirmate de 12 participanți (ex: localnici – via biserici: Snagov sat / Ghermănești / Mănăstirea Carmelitană etc.) +(audio)ghid
MLx [60m] > Întâlnire într-un grup de oameni (povestitori, cu amintiri, care au ajutat ori pot ajuta)
Mi1 => Interviu cu personalitati pozitive (ex. din trecut: d-nii Ivan Patzaihin, Toma SIMIONOV (f) – Dublu Campion (poate) Olimpic și triplu Campion Mondial / A2.2) Costel COȘNIȚĂ (f) (pe debarcader la Snagov Club = Vila Muntenia = unul din locurile de arbitraj pentru Regata Snagov) / sediul Fundatia Snagov /
MCA: 11:00 – 13:00 > (momentul special va fi intre 12:00-12:30) refacere defilare ambarcațiuni sportive și locale (ca în filmul din 25.06.1933). În fata Debarcaderului Central
Mx: [7:00 – 10:00] Tura BirdWatching cu grup de fotografi WildeLife
10:00 – 13:00 Expo Foto WildLife (NU: Set de 30+ Poze “Acum” – corelate cu “Atunci” (pregatite de Fundatia Snagov)
* Există o listă de subiecte – prezentări – activități. Dar mai mult dorim să ne simțim bine și să cunoașteți oameni noi.
CE POȚI SĂ VEZI?
1) Expoziție FOTO despre BIODIVERSITATEA Zonei Snagov (prima dată prezentată la Antipa în 03.11.2016)
2) IAZ cu specii de pești, raci, moluște, plante (inclusiv pe fundul lacului prin fereastră specială)
3) 6 Acvarii + 6 Terarii (tranzit/teste) / + cum le facem/întreținem/hrănim;
4) Colecții Biodiversitate (9+ în stadii incipiente) + Panouri explicative: insecte, amfibieni și reptile / semințe / plante (forme de frunze)
FILME vechi despre Snagov: 1933(35m), 1941(12m), 1943(15m) (de fapt 12+, la cerere)
* “Atunci și Acum” / se pot vedea diferențele din ultimii .. 60-70 de ani
FILME noi despre biodiversitate (circa 12+ > total circa 90m)
CE POȚI SĂ FACI?
Vizitezi Colecțiile Muzeale Snagov (7 teme)
Afli detalii despre 4 ateliere meșteșugărești tradiționale
Să cunoști noi oameni (cărora le pasă și mai vor sa facă ceva) / discuții de grup / amintiri + curiozități + interpretări / propuneri
Re-Amintire (insuficient cunoscute) :
2 Circuite (pe lac/ANPLS si terestru) cu audio-ghid bazat pe GPS (adică pe măsură ce te apropii de o atracție – subiect, în căști începe automat o prezentare audio și pe telefon poți vedea o suită de imagini și link-uri cu detalii suplimentare)
CE POȚI SĂ AFLI?
Detalii despre BIODIVERSITATEA zonei Snagov (liste de specii, probleme, nevoi, soluții, proiecte)
CU CINE SĂ (mai) VII?
Cu familia (căci sunt multe de văzut și interesante pt. copii). Cu prietenii (ca să ai ce să vorbești apoi .. )
CE REZULTĂ?
Cel puțin 8 noi atracții (eco-turistice) si 8 activități – în Zona Snagov
Cel puțin 10 lucruri diferite – pe care le poți face la Snagov per an.
PARTENERI + ediția 2025:
Primăria Snagov a fost invitată în scris din 23.06.2025.
Vom invita (direct) diferite grupuri de interes şi potențială inițiativă: paginile “partidelor” / furnizori HoReCa / oricare furnizori de activități și ateliere. Evident, poate fi suficient si numai Gratuitățile la Vizitarea Muzeului Snagov şi vizionarea filmelor vechi (3 reprize de circa 40 min, circa 20 de filme). Dar ar putea fi mult mai mult, chiar cu mii de oameni.
PARTENERI potențiali din Zona Snagov + INVITAŢI:
Din Zona Snagov:
A1.1) Snagov Club (fosta Vilă Muntenia), A1.2) Artha Parc / Universum Events Architect
A1.3) Complex Sportiv National “Nicolae Navasart”; Clubul Olimpia; Complexul Sportiv Național SNAGOV (Elisabeta LIPĂ);
A3.1) Asociația Sportivă Voința Snagov (Iulian Postovaru) / A3.2) Complexul Sportiv National Snagov / A3.3) Dinamo-Canotaj-Snagov / A3.4) Dinamo-Caiac-Canoe-Snagov
A2.1) Toma Simionov (f) – Dublu Campion Olimpic și triplu Campion Mondial
2.3) Costel Coșniță (f), Leon Rotman (f), Marian Kălutu Ioniță (f) / (campioni şi contributori la sporturile nautice – ex: membri grupului Facebook Kaiac Canoe Galati Anii 70..90
A3.5) practicanți + pasionați de sporturi nautice
A4.1) Biserica din Snagov sat (Preot Panaite) / A4.2) Biserica din Ghermănești / A4.3 Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți
A5.1) Asociația ZEN Snagov (Dan Horvath) / A5.2)
A6.1) Aztec Inflatables & Vlad Iosif (foto nature & wildlife)
B1.1) Consiliul Județean Ilfov (ar putea ajuta cel puțin la mediatizare / promovare)
B1.2) Direcția de Cultură Ilfov (ar putea ajuta cu bibliografie selectivă / o prezentare / mediatizare / promovare)
B1.3) Inspectoratul Școlar Județean Ilfov (ar putea ajuta cu anunțarea și încurajarea a cel puțin 15 grupuri de elevi – copii care să vină în cursul zilei de sâmbăta între 10:00 – 15:00)
B1.4) Primăriile Snagov, Ciolpani, Gruiu;
C1.1) Fundatia Eco-Civica;
C1.2) Asociatia “Foisorul de Foc= Voluntariat si Parteneriat pentru Viata” (partener din 2013)
X.x)
C1.3) Voluntari – Membri – Sponsori etc. / + Prof. Dr. Despina Georgescu, Cruceanu Anastasia, Teodor Petre, Grozav Constantina, Cocuța Nucuță
PARTENERI MEDIA: invitați / confirmați >
Observator / Știrile ProTv / Digi24 / Viitorul Ilfovean / www.ComunicateDePresa.ro / ProFM / EuropaFM / RadioRomaniaActualitati
TVR Arhiva / Filme – Jilava / Arhiva Ilfov
SPONSORI / FINANȚATORI:
> În curs de completare …
Edițiile anterioare: Fundația pentru parteneriat, MOL România, Fundația Snagov, Snagov Club, Toma Simionov – Dublu Campion Olimpic și triplu Campion
VOLUNTARI necesari: (5-12)
fotograf / cameraman / organizare: welcome – fluxuri – ghizi
Referințe / Citări din edițiile anterioare:
Ediția 2018: aniversare restrânsă (din lipsă de buget): pe lac și la sediul Fundatiei Snagov
Ediția 2017: ComunicateDePresa.ro, StirileProTv, BUSINESS-ADVISOR.RO, etc.
Detalii suplimentare: Tel: 0720 762468 ori [email protected]
Aniversare frumoasa!
Interesante detaliile istorice. Pacat ca nu mai putem face nici cat faceau altii in trecut
Filme impresionante!
M-au surprins filmele vechi despre Snagov!
Nu stiam ca exista asa ceva.
Sunt tulburatoare, emotionante.
Recomand tuturor din zona sa le vada, sa le stie!