2020 Lista cu PROBLEME din Zona Snagov – de dezbătut și asumat în Campania Electorală

Administrarea publică-locală din Zona Snagov (chiar mai mult decât în restul țării), continuă a fi favorabilă multiplicării corupției (ex: “oportunităților” imobiliare) în dauna comunităților locale, a locuitorilor a căror strămoși au știut să gestioneze resursele locale – mult mai bine.

Fundatia Snagov nu are simpatii politice dar face prezentul demers pentru ca este critica o administratie publica locala care sa revina la legalitate, transparenta si in folosul comunitatii (nu al tunarilor imobiliari etc.)

> Ar fi oportună o analiză a evoluției schimbărilor  începând din 1900 (naturale si antropice).

# Vă invităm completați – comentați – dezvoltați – următoarea LISTĂ de PROBLEME si NEVOI ale comunităților. Pentru că nu mai sunt speranțe în reale abordări la nivel superior (propagate până la nivel local) și nici în onestitatea și reala soluționare de către administrațiile locale.

Astfel încât  – o abordare + monitorizare independentă, un dialog, un loc de prezentare publică și a altor păreri – percepții – soluții, ar trebui să fie apreciat pozitiv (iar atacarea unui astfel de demers, nu ar reprezenta decât o dovada de teamă, de existența unor culpe / lucruri de ascuns).

NOTĂ: textele de culoare rosie reprezinta posibile link-uri la documente / dovezi pe care le detine Fundatia Snagov (dar inca nu a reusit sa le incarce si sa le conecteze si la acest text). La cerere (si prioritar) le putem trimite: autoritatilor interesate sa rezolve problemele semnalate, jurnalistilor de ancheta etc.

LIPSURI legate de:
L1) IDENTITATE (ce știm despre “NOI“: 1a) băștinași / venetici (cei veniți în Snagov în ultimii 30 de ani = generație) / diferite grupuri – segmente – categorii 1b) ce VALORI există ..  + ce CULTURĂ (i) exista, implicatiilor lor, armonizarea minima necesara  1c) ce NEVOI sunt percepute 1d) ce INFO și EDUCAȚIE – sunt necesare (pentru a converge ori pentru a diverge – căci iar va fi și război dez-informațional) 1e) cum elimini ( chiar și din propriul grup/echipă) pe parte de decizie + discuții pe analfabeții funcționali și alți devianți (dar care au “drepturi”)? * În trecut comunitățile aveau un fel de “sfatul înțeleptilor” prin care limitau proștii, pe cei imaturi – labili – în conflict de interese – imorali etc. 

L2) ce RESURSE (ale comunității) Ce au existat > mai există > s-ar mai putea (recupera) > s-ar putea crea * Și utiliza sustenabil

L3) ce COMPETENȚE (ne) lipsesc (individual / ca grup  – partid – instituție gen primărie etc.). Pentru că un “elefant” în întuneric – va sparge multe vase, oricâtă bună intenție ar avea)

L4) VIZIUNE 
Este extrem de important sa stii ce vrei (la nivel individual / familie / grup / comunitate).
Sa poti face o imagine – poveste – descriere coerenta a ce ar putea fi – deveni “ceva”:  Snagovul. 
Ce gandesti, sa aiba o logica – coerenta – sanse rezonabile sa devina realitate. Ramane o mare provocare – modul de comunicare.

P1) LIPSA UNEI STRATEGII de dezolvare pe termen lung – mediu – scurt (sub forma de document scris:  realist – adecvat – fezabil – dezbatut și validat în comunitate]
Necesita (drept – preconditie), existenta unei VIZIUNI acceptate de cat mai multi (grupuri etc.)

Linkuri la Strategiile existente:
Comuna Snagov (din 2012 /  PSD / Primar Marian Oancea – document platit din bani publici dar ne-prezentat oficial, deci neprezentat public si reprezinta o caricatura si chiar o ofensa pentru toti cei care in ultimii 20+ ani au incercat si incearca diferite proiecte si activitati, iar Primaria Snagov nici macar nu ii prezinta in analiza situatiei existe. Caci prezinta doar ce se va face de nou si deci ca inlocuitor ori concurenta a celor care s-au chinuit si chiar contribuit prin taxe – inclusiv la plata acestei “Stretegii”. Diferite surse sustin ca ar fi costat ba circa 7x.xxx lei, ba 7x.xxx Euro)
2) Comunele Gruiu si Ciolpani (erau accesibile online in 2019, dar in prag de alegeri,  nu mai sunt / Am fi dorit sa ramana publice pentru ca aveau cateva calitati: a) aveau o structura apropiata de normalitate: analiza resurselor si nevoilor / fise de proiecte – actiuni pentru dezvoltare  rezolvare / surse posibile de finantare si pre-activitati asociate, asiguratorii).

P2) PUG Snagov (cumul de ilegalități): anual se “prelungeste” cel expirat in 2010 (valabil 5 ani, realizat in 2005 – Primar Musat Apostol)
Si care contine greseli, omisiuni si o multime de schimbari (fata de cel anterior = tot neadecvat) prin care se multiplica oportuniatile imobiliare si se distruge infrastructura (patrimoniul) turistic, cultural, natural. Acest PUG Snagov 2005 a generat si genereaza ilegalitati si infractiuni si mentinerea trendului de risipire si distrugere a resurselor comunitatii (dar si a celor comune – nationale etc.)
Cel putin 15 subiecte majore – sunt asociate si necesita prezentare si dezbatere publica. Fundatia Snagov inca din 2010 a facut multe adrese la multe autoritati, care au preferat sa ignore neregulile si problemelor (astfel favorizand continuarea abuzurilor).
Nota: e de analizat gresita incadrare a PUG Snagov 2005 (+ suite de omisiuni) + suite de “devieri” si favoritisme. Apoi e productiva comparatia cu PUG Snagov 2000. Dar si cu harta lacului (suprafete) din PUG Snagov in vigoare in 1989 (si rezulta o reducere a suprafetei lacului de peste 50 ha). Apoi, chiar fata de PUG Snagov 2005, ulterior – riveranii au intrat si mai mult in lac (utilizati Google Earth si cu functia TimeLine comparati – de exemplu – cum erau malurile prin 2004 – 2007 si cum au devenit prin 2012 – 2015. Si astfel intelegeti imediat si cat de usor este de reconfirmat cele circa 40+ infractiuni sesizate de Fundatia Snagov in calitate de Custode ANPLS intre 2008-2018).
# La fiecare 5 ani, PUG-urile trebuie reactualizate. Nu a fost actualizat in 2010 (si)  pentru ca Fundatia Snagov solicitase mai multe clarificari legate de ilegalitati ale celui din 2005 si pentru ca la intalnirile cu firma de arhitectura (care se ocupa) – propunerile existente reprezentau noi ilegalitati. Apoi, “solutia” prelungirii avantajelor ilegale din PUG 2005 a fost prelungirea anuala (pana in prezent: 10 ani) a valabilitatii – cu sprijinul CJ Ilfov (a “opozitiei”). Au mai existat 2-3 tentative – dar Fundatia Snagov a reactionat (adrese articole etc.). Miza unui nou PUG fara reala dezbatere publica este de a consolida vechile ilegalitati, a include (“legaliza” diferite “abateri” si a face unele noi – toate menite sa maximizeze tunurile imobiliare si a “risipi” patrimoniul natural si imobiliar al comunitatii.
* Mai jos aveti doar o simpla mostra de stil si abordare a disciplinei in constructii a Primariei Snagov … (sub primarii Musat si Oancea)

P3) Continuarea omiterii Rezervatiei Naturale Snagov (infiintata prin HCM 894/1952) si ömisa in Legea 5/2000. Insa atat specialistii juridici cat si chiar cat insasi Ministerul Mediului (prin adresa oficiala din 07.01.2020) confirma valabilitatea legala curenta a acestei Rezervatii si nu pot gasi nicio explicatie (nici la autoritatile responsabile cu L5/2000) pentru omisiunea din aceasta. Cert este ca este 100% o greseala si o situatie creata si mentinuta (20 de ani) de autoritati si cu consecinte: distrugerea patrimoniului natural protejat al statului (protejat explicit prin lege cat si prin angajamentele internationale a Romaniei).
Renumele Snagovului s-a construit dupa 1910 pe aceste resurse, ajunse in prezent in proprietarea diferitelor persoane si grupuri – care au fructificat “omisiunea” (sincronizata) a mai multor autoritati cat si ulterior (si posedam numeroase documente si corespondente care probeaza faptul ca in cei 20 de ani, diferite autoritati isi mai aminteau si mai informau – intern – pe altele, despre existenta Rezervatiei). Totusi, constanta si elementul comun operational si cu rezultate in teren, a fost distrugerea (..) si beneficii continue si multiple strict in favoarea profitorilor (de situatia creata + astfel mentinuta).
>>> Comunitatea din Zona Snagov trebuie (in 2020-sep = alegeri) sa oblige canditatii sa faca o pozitionare publica fata de acest subiect. Caci doar astfel se mai poate face diferenta intre cei care: 1) deja sunt in serviciul GIO = Grupurilor Infractionale Organizate 2) cei care inca nu sunt santajabili si ar mai putea incerca sa faca ceva liber si apoi relevant, pentru comunitate (deci prin recuperarea si utilizarea principalei resurse naturale = infrastructura – a Zonei Snagov)

Nota:
1) Link la Comunicatul de Presa al Fundatiei Snagov (47 pagini) care contine si documentatia legala de infiintare cu tot cu harti.
2) in cele 3 imagini este copia raspunsului Ministerul Mediului (in centrujl paginii 2 confirma explicit valabilitatea legala a Rezervatiei si in prezent si ulterior mentioneaza si ca este intarita si de angajamentele internationale semnate de Romania

P4) Canalizarea pluvială deversata direct in lacul Snagov (DJ101 – cel putin zona din Snagov sat) colectează diverse ape uzate și de la locuitori și este deversată nefiltrat  în lacul Snagov (inclusiv in Aria Naturala Protejata / parte si a Directivei Ape), in moduri care incalca mai multe prevederi legale. Situatie creata (ilegal) de Primaria Snagov prin 2011 (ex: Debarcaderul Central Snagov si apoi tolerata – ignorata in mandatele primarului Oancea Marian, care in final a si derulat un proiect prin care a investit bani public “peste” o problema cunoscuta, ilegala si pe care a multiplicat-o. Remedierea obligatorie implica lucrari de peste 100.000 lei, care in fond anuleaza efectul investitiei iesirii la lac la Debarcaderul Central. Cine sunt vinovatii si cine trebuie sa plateasca acest prejudiciu?
Primaria Snagov trebuie (de urgenta) sa desfaca pavajul, sa asigure (intr-o prima etapa) o curatare periodica (minim 1/saptamana si inainte de orice furtuna previzionata) a filtrului (sub-dimensionat) montat si ignorat de Primaria Snagov sub Marian Oancea. Caci substantele “spalate” de pe DJ101 la care se adauga deversarile intentionate a unor locuitori, contin substante periculoate atat pentru biodiversitatea lacului cat si pentru sanatatea celor care oricum (si conform traditiei) se scalda si la aceasta iesire publica. In fond, Primaria Snagov prezinta ca premiera si noutate (de mandat) – interzicerea scaldarului locuitorilor (obicei de sute/mii de ani) – prin acel “Scaldat Interzis”. Adica amenajeaza un loc (cu bani publici) – unde nu mai poti face nimic (baie, plaja), nu te mai poti duce nicaieri (nu mai exista infrastructura de turism cu capacitate de 30.000+ de turisti de zi, cu 7-11 vaporase de 50-80 de locuri etc.). Doar vii si privesti? Si catre ce? Despre cele 3 constructii din Parcul Snagov, chiar Primaria Snagov a recunoscut in scris sa nu au documentatii urbanistice. Romsilva sustine ca Parcul si Plaja sunt ale lor si Primaria Snagov a vandut plaja si a facut ceva contracte (gen concesiune) pe unele suprafete din Parc. Totul – netrasparent si numai cu crearea de multiple probleme. Transformate in blocaje si anularea turismului zonei Snagov
Nota: la cerere adaugam (transmitem) si cele circa 50 de pagini aferente corespondentei cu circa 6 autoritati din care rezulta extrem de clar: este responsabilitatea Primariei Snagov “legalizarea” acestei “solutii” (ceea ce de fapt nu se poate). Si Primaria Snagov a mai “construit” “peste” aceasta problema (“ingropata”) cu alti bani publici PNDL. Pai cui i se imputa pagubele (banii tocati aiurea?) Din ce bani s-a facut “extensia” de circa 350m de la DJ101B la lac (si cum – legal?) Apoi daca e de asa proasta calitate – cui i se imputa? De ce trebuie prin proiect din 2019-2020, sa se refaca strazile (de fapt sa se repare proasta calitate din lucrarea anterioara si avem multe strazi pozate si putem detalia atat in 2011 cat si in 2019-2020)

P5) Iesirile publice la lacul Snagov (un total de 20+, minim 3 in fiecare sat) – sunt neamenajate + ignorate de primariile comunelor riverane
Fata de un total de peste 20 (minim 3 in fiecare sat riveran, al celor 3 comune), in prezent multe sunt inchise abuziv de noii proprietari riverani, nu sunt reparate – amenajate si nu respecta o multime de cerinte legale in vigoare.
Candidatii (2020 – sep) sa isi asume public ca in fiecare an, amenajeaza minim cate o iesire publica per sat (inclusiv cu permiterea scaldatului / inotului – asa cum a fost si trebuie sa ramana traditia la Snagov)
Nota: In harta turistica facuta de Fundatia Snagov (2005) sunt trecute circa 26. Cereti un exemplar de la Fundatia Snagov si redescoperiti iesirile (din care multe – sunt inchise abuziv in prezent iar Primaria a preferat sa favorizeze noii veniti si sa ignore localnicii = votantii)

P6) Majoritatea covârșitoare a construcțiilor de pe lac (debarcadere) dar și din zona malurilor – nu au autorizații de construcție și/sau nu plătesc de mulți ani taxa anuală de închiriere de luciu de apă (ex: 15 lei/mp/an pana prin 2019)
Astfel ca numai pentru 10 ani (anteriori), calculand pentru 500 de debarcadere (fata de o estimare de 700 de riverani) a cate (o medie de) 120mp la 15 lei/mp/an 
rezulta: 10 x 500 x 120 x 15 = 9.000.000 lei (si la un curs de 4,5 lei/Euro => 2.000.000 euro) – care trebuie recuperati de ANAF
* Am inteles ca totusi si Curtea de Conturi a confirmat si solicitat in toamna anului 2017, ca Primaria Snagov, Apele Romane si Politia, sa inventarieze si sa recupereze sumele datorate.
Note:
a) orice constructie (provizorie ori permanenta) – necesita un aviz de urbanism (prealabil). Lacul (dar si zona de protectie de 5m de la mal) fiind domeniu public, respectiv zona cu restrictii – nu permit constructii permamente. Iar avizele ar trebui sa aiba un termen de valabilitate limitat cu clauze ca la terminarea acestuia, zona sa (poata) fi eliberata (readusa la stadiul initial – natural)
b) suprafetele de lac acoperite de constructii – necesita un contract cu administratorul = Apele Romane. Si ar exista doar circa 34 – fata de sutele de cazuri, ignorate in prezent, in favoarea riveranilor;
c) modificarile zonelor de mal (unde exista vegetatie specifica, inclusiv specifica habitatelor 3150 si 3160) nu poate fi distrusa de riverani prin initiative proprii ale acestora (destufizari, umpluturi – escavari, betonari ale malurilor, eliminarea salciilor etc.). Ceea ce s-a tot realizat si se continua si in prezent (mai ales in afara perimetrului ANPLS);
d) reamintim ca pe cel putin 5 m de la mal, exista o suita de legi cu restrictii: Legea Apelor (107/1996 cu minim 5m si chiar 20m) + dar si PUG-uri (a unor comune cu 10m de retragere de la maluri) iar in perimetrul Ariei Naturale Protejate = 5m (pe care trebuie sa existe vegetatia salbatica specifica lacurilor – Zonei Snagov);

P7) Regulamentul și măsurile din Planul de Management al Ariei Naturale Protejate Lacul Snagov, trebuie preluate de autoritățile care operează în perimetrele respective in 30 de zile de la publicarea in MO (318 bis din 18.05.2016). Pai nu a preluat nimic Primaria Snagov. Implicatiile sunt multiple si subiectul este ignorat in continuare atat de consilierii din ultimii 4+ ani cat si de noii canditati). Interesul comunitatii ete corelat de conservarea si utilizarea sustenabila a resurselor comune / publice. Si nu de “inchiderea lacului”, eliminarea turismului si favorizarea multor proprietari – la care s-au acumulat multe nereguli cu si prin comportamentul Primariei (urbanism etc.). Deci cel putin PUG, PUZ-uri si mai ales orice nou aviz / autorizatie etc.

P8) Custodele ANPLS (Fundatia Snagov) a sesizat 40+ distrugeri  (infracțiuni) din zona malurilor in perioada 2008-2018, deci a patrimoniului natural protejat. Faptuitorii si beneficiarii trebuie sa refaca zonele afectate cu resurse proprii si intr-un termen asumat in scris si inscris si la cadastru in fisele imobilelor (ca sarcini). Necesita reala implicare a autoritatilor – care pana in prezent prin ignorare / tolerare, de fapt chiar au favorizat si incurajat aceste distrugeri).
Astfel, candidatii din 2020 – septembrie, trebuie sa recunoasca publica si aceasta problema si sa isi declare pozitia si propunerea proprie (sau de partid). Principala cauza a fost urbanismul Primariei Snagov si tot aici ramane si principalul loc de rezolvare (operational).

P9) Apa lacului Snagov (încă) este bună și sănătoasă, dar în  proces de accelerată eutrofizare – din cauza oamenilor. Dar nu este ce a fost si nici ce ar putea redeveni (cu costuri de zeci de milioane de euro – doar pentru ca nu s-au mai facut anual, de catre autoritati, activitati de cateva zeci de mii de euro. Adica din prostie + nepasare si iresponsabilitate administrativa (si poate si deturnare de fonduri). Se mai poate poate face baie in lac. Iar pestii sunt comestibili.
Insa mai multe autoritati (cel putin 4 – importante) > nu doresc adresarea acestor subiecte, pentru ca nu si-au indeplinit obligatiile, ar implica costuri, munca recurenta, interesul multor riverani este similar si interesul locuitorilor nu are “voce” si reprezentare si poate fi ignorat total (asa cum se dovedeste in toata tara in multe alte situatii si cazuri)
Si exista doua categorii de demersuri (pentru imbunatatiri). Unul la nivel local si altul la nivel central.
Care pot si trebuie sa fie abordate si independent.
Candidatii sa promita ca vor face propriile monitorizari a calitatatii apei, informa comunitatea ( ce se poate face si ce nu / de ce/ cand / cum) si face demersuri concrete ca din iunie 2021 sa se reinceapa + reincurajeze consumul/pescuitul de peste din lacul Snagov. Trebuie sa apara si o fisa de proiect(e) cu obiective (indicatori de atins), estimare costuri, posibile surse de finantare si parteneri si o agenda (in timp).

Nota: Putem adauga copii ale buletinelor de analiza facute (prin) Fundatia Snagov, de la Apele Romane, link-uri la articole stiintifice legate de eutrofizarea lacurilor (similare) si posibile remedii etc.

P10-20  .. vă poate propune – detalia Fundatia Snagov / Nevoia prezentei LISTE …
 
Pentru a putea aborda riguros situatia creata in Zona Snagov – este necesar a se completa si detalia o LISTA cu PROBLEMELE si NEVOILE comunitatilor din Zona Snagov.

Cu ajutorul comunitatii (incurajate sa dezbata in Facebook si mai ales direct in comentariile acestui articol – care va ramane vaizibil).
In context de Campanie Electorala – normal ar fi ca toti candidatii sa prezinte propriile abordari (individuale si/sau asumate prin partidul lor) – cat mai concret si credibil, legat de CUM vor si REZOLVA aceste subiecte. 

CERT este ca toti candidatii care NU pornesc de la LISTE de PROBLEME si NEVOI (pe care le omit ori amana dupa alegeri, dupa ceva audituri etc.) – umbla cu povesti si prostii.
In momentul in care au o PROBLEMA / NEVOIE – o definesti, detaliezi, stabilesti solutiile acceptabile (KPI) si apoi faci planul (proiectul) aferent si cauti RESURSELE necesare (competente, bani, parteneri etc.). Totul transparent si la vedere. Cu si pentru comunitate.

# Orice alta abordare este doar … o noua (forma de) campanie electorala …

XYZ) In ultimele decade (in special dupa 1989), dar si de prin 1950, resursele locale (naturale si de infrastructura) au ajuns a fi conduse de diferite autoritati care au drept decidenti persoane care nu sunt (provin) din Zona Snagov. Ceea ce duca la o lunga suita de implicatii:
1) ignoranta / necunoastere: a trecutului, a unor alte repere / etaloane. Fiecare nou sef (din administratie), ti se rasteste si trage rapid o linie rosie de delimitare “nu ma intereseaza ce era inainte de mine …”. De parca problemele generate anterior chiar de aceeasi institutie / autoritate, ar trebui sa devina o normalitate (in paguba comunitatii) fata de care sa devina “acceptabil” sa gresesca si el “putin”, cat sa nu “nu deranjeze” (sefii?) sau alte autoritati (similare). Astfel incat din aastfel de “grija” de a nu deranja alti (noi) sefi de la alte autoritati gestionare de sus in jos, cam tot ce se mai face, nu mai este pentru comunitatea locala ci importiva intereselor acesteia;
2) securitatea (serviciului) chiar si pe termemul limitat (de 4 ani), devine mult mai important chiar decat a indeplini obligatiile de serviciu (clare). Astfel ca acesti functionari (care ar trebui sa fie in serviciul comunitatii), ajung sa se comporte (prin mimetism social si “invatare” a smecheriilor administrative) de la alti functionari publici;

RISCuri: 
In ultimii 20+ ani, cateva zeci de functionari publici (din numeroase autoritati) au creat (sau cel putin tolerat) zeci de infractiuni (multe – descrise si inregistrate oficial la registraturile autoritatilor). Legate in special de interese si mize imobiliare (valoarea cumulata fiind de cel putin de zeci de milioane euro).  Pentru peste 60 de cazuri penale clare – este suficient a se reconsidera corespondentele oficiale inregistrate de Fundatia Snagov la peste 10 autoritati (cu responsabilitati legale).
Toti cei implicati (..) – ca “solutie globala” au nevoie de ceva modificari legislative pentru a reduce expunerile si a-si securiza beneficiile (pagube ale statului / comunitatilor / proprietarilor).
Iar sub-grupuri intre acestia – s-au mai facut (deja) in anii anteriori. Astfel ca este iminenta extinderea (unificarea) GIO cu diferenta ca nivelul urmator ar putea fi cel si de “administrare” (mafie – propriuzisa).
Candidatii (alegeri locale) – sunt validati de Partide (nivel judetean / central) care sunt influentati de marii tunari imobiliari (stakeholderi).  Constatam ca (desi informati de 2-3 ori si in scris si invitati si la discutii / prezentari) – prefera sa ignore aceste subiecte (din prostie / pentru a nu “deranja” sau poate pentru ca deja sunt ori doresc sa fie implicati …).
* De regula acum (la sfarsit de mandate / ajun de alegeri) se mai dau ceva tunuri (ajustari legislative) si se si negociaza pentru continuitatea unor afaceri (tranzitia lor) si pentru “non-combat” (sau stabilirea nivelului de simulare publica a “combat”-ului – doar pentru simulare si prostirea publicului – alegatorilor).
>> Toti cei (adanc) implicati – pot reactiona violent daca pierd (prea) mult …

INVITAȚII – ale Fundatiei Snagov către:
a) membrii comunitatii (nu doar votati – chiar si tineri sub 18 ani, care pot scrie ce doresc, la postarile Facebook ale paginii Fundatia Snagov (mai bine, chiar in comentariile acestui articol/din Blog-ul site-ului www.FundatiaSnagov.ro)
b) candidatii la/din alegeri (primari / consilieri). Care trebuie sa faca propuneri concrete (nu povesti si generalitati – in 2020) si mai ales sa ia pozitie si sa faca dovada ca pentru comunitatea (careia ii cere votul) isi asuma sa se lupte cu GIO (Grupurile Organizate) care cu consecventa au construit o suita de preconditii (dar in mod ilegal – inca usor demontabile: omisiunea din Legea 5/2000, ceva HG  – inferioara Legii 107/1996, ceva OM inconsistente si contare legilor si mai ales Directivelor Europene, un PUG 2005 aberant, apoi autorizatii bazate pe acesta si totul asezonat cu multe alte “maruntisuri” penale sau cel putin contraventionale etc.

Invitatia nr. 1 > Cel putin cate o tura gratuita de 90 min pe lacul Snagov. Sambata / Duminica ora 11:00. Cu discutii de grup (maxim 12). Pe teme si agende convenite de comun acord. Pentru a vedea concret exemple – locuri – cazuri (pozitive si negative). Si a vorbi comunitatii dintr-o astfel de perspectiva si contact cu realitatea – despre “ce este” si “ce va incerca fiecare sa faca”. Concret. Macar ca intentie / directie.
Grupurile pot fi per partide. De specialisti. Cu / de voluntari – oameni din comunitate etc.
Noi propunem ca la intoarcere, sa convenim ca macar timp de 20 minute (prin rotatie si minim 3 min/participant) – sa facem cate o prezentare de punct de vedere (ce am vazut / ce am inteles / ce am face – cat mai concret).

Invitatia nr. 2 > Orice Candidat / Partid – sa accepte un minim de reala implicare in Campania 2020, prin pornirea de la propria LISTA de PROBLEME si NEVOI (percepute / adresate)  in mandatul de 4 ani. Sa il transmita si Fundatiei Snagov. Care le va face public in pagini de distrinte de site (si nu le va comenta). Dar Fundatia Snagov ar face un propriu tabel CENTRALIZATOR al tuturor PROBLEMELOR si NEVOILOR – pe care l-ar face public. Si sub fiecare astfel de element, ar enumera pe cei care adreseaza subiectul si din (prin) numele lor ar face apoi link-uri la locul (pagina / etc. – ce vor ei), unde detaliaza abordarea / solutiile considerate.

Invitatia nr.3 > discutii – dezbateri (constructive) legate de viitor (scenarii) pe un set de 1-2 teme (per intalnire de 1-2 ore. Joi intre 17:00-19:00 si in special in 23+24+25.09.2020.
Jumatate de timp – din LISTA de PROBMELE / NEVOI. si jumatate de timp despre Propunerile – abordarea candidatilor/partidelor. Organizate la sediul Fundatiei Snagov (cu vizibilitate online pe una din platformele: Facebook live / Zoom (deci pot fi si remote) etc. Organizate la fiecare 2-3 zile. Daca este cazul, unele teme pot fi reluate. In lipsa candidatilor – vom discuta noi ce consideram ca este relevant – important. Ideal ar fi sa existe dezbateri cu (sub) grupuri diferite. Per partide, intre partide / canditati/

Invitatia nr.4> (catre membrii comunitatii – mai ales daca candidatii par sa convina sa nu participe si sa ramana doar la nivelul non-implicare si non-combat, adica “doar facem un simulacru si concurs de promisiuni” si in ziua alegerilor folosim “motivatiile” traditionale (..)
Concret: orice adult din comunitate (bastinas / venetic etc.) sa faca propuneri (constructive) de probleme si/sau nevoi  (constructive) a cate maxim 300 de cuvinte. Si solutia sa de maxim 200 cuvinte. Astfel rezultand (prin prelucrarea facuta de Fundatia Snagov) – tot o LISTA *uriasa” (si la grade de detaliere foarte diferite (dar usor structurabile per categorii si accesat prin link-uri). In care sa se mentioneze initiatorul / contributorul. 

*** Catre sfarsit de Campanie electorala, am putea organiza si ceva votari online in comunitate, legat de PRIORITIZAREA acestor Probleme / Nevoi. Si CAM ASA CEVA sa REPREZINTE de fapt “MANDATUL” catre alesi (adica ce vrea comunitatea de la ei”). Deci solutia comunitatii pentru varianta in care candidatii fug de asumarea unor responsabilitati explicite – care ar putea sa ii puna vreodata in conflict cu “sponsorii” (cu bani – resurse obtinute in fond din spolierea comunitatii …)

>>> Cei alesi – de fapt: Ce vor sa faca?
a) sa “rostogoleasca” problemele blocante acumulate?
b) sa protejeze pe cei care au luat ilegal resurse (si din pozitia de conducere locala / judeteana
c) sa continue sa blocheze chiar si demersurilor celor care mai stiu – pot – incearca sa le rezolve?
d) sa isi asume un rol de vizibila si continua incercare de rezolvare, chiar daca ar fi (ramane) o minoritate? [si tot ar fi o schimbare majora – fata de “consensul” opozitiei consilierilor de la Snagov, din ultimele cicluri!)

>>> Haideti sa vedem daca se poate ajunge/face o discutie – dezbatere publica pe subiectele relevante. Sau nu (cu inceperea unor rafale de atacuri pe orice alte subiecte, inclusiv cu linsare mediatica, asa cum se obisnuieste in Romania, insa care ar trebui doar sa faca dovada importantei mizelor in discutie)

+++
Aceasta este Versiunea 1.7 (la data de 07.09.2020. Sunt dorite/posibile multe completari – dar ar fi preferabil sa fie o contributie (mai) larga.

Puteti contacta Fundatia Snagov astfel:
1) email: [email protected]
2) Facebook Messenger: (pagina) Fundatia Snagov
3) telefon: (doar in cazuri exceptionale): 0720 762 468

Vila 23

VIla 23 – (fosta Vila Chivu Stoica) și ce altceva a mai fost aici?
Relevanță: Acesta a fost principalul ștrand pentru tinerii din Snagov – mai ales în anii 198x.
Între 20 și în weekend 50 de tineri din Zona Snagov veneau aici în sezon și mai ales în vancanța de vară. La care se adăugau in medie 300, până la un maxim de circa 1200 (23 august etc.) – care veneau cu autoturisme.
Debarcaderul cu două bazine – era principala atracție. Există și un duș cu 2 locuri.
Se facea plajă pe iarbă – mulți între copacii din livadă (de unde puteai lua câte un măr sau pară).
Unii jucau fotbal cu piciorul pe platforma betonată.
În acei ani, ca să „ieși” în lume” – trebuia să vii la plajă aici (mult mai selectă decât Plaja Snagov ori Complexul Astoria etc.) și seara să mergi în discotecă la “Rățoiu” ori (mai târziu) la “Chiric”).
De la bar puteai să îți cumperi Pepsi, înghețată, bere, apă minerală Borsec, Cico, ciocolată. În condițiile în care în București nu se mai găseau. Și preturile erau și mici (ca pentru partid..).

Vă invităm să refacem împreună istoria acestui loc cu detalii și amintiri.
Iată ce detalii au rezultat până acum cu ajutorul comunității:

Vedere spre lac
Vedere spre intrarea principală
Vedere laterală - a unui apartament (camera Simonei)
Poteca pe care veneau toți tinerii din Snagov la plajă + lac (căci nu era voie să și treacă prin vilă)
1985? * Plaja Vila 23
Vedere de pe lac a debarcaderului + plajei + a livezii
Vedere de la lac - spre vilă
Vedere spre vilă
Plaja de la Vila 23 cu parte din livadă - în spate
198x * Vedere de pe debarcader spre vila 23. Cu localnici și rude/prieteni ai acestora * Dintr-o zi de vacanță de vară
Vila 23 * 24.07.1982 * Bărci "universale" cu mili?ieni pe lac - pentru a asigura paza la nunta lui Bjon Borg + Mariana Simionescu
PERMIS de ACCES la vilele cu acces "public" (Vila 23, Vila 16 = Muntenia = Snagov Club, Vila 87, Snagov - Parc)
Plaja - Vila 23 * O zi de weekend de vară (fără aglomerație)
Plaja - Vila 23 * O zi de weekend de vară (fără aglomerație)
Scăldatul interzis: începutul "șmecheriilor" și a minciunilor
Barul interior

Cronologie:
0) al cui a fost terenul (înainte) și din vecinătăți?
1) prin 1962-65 s-ar fi constuit această vilă modernă pentru președintele țării, Chivu StoicaDespina Mincu-Georgescu]. Care nu se mai știe sigur dacă a și apucat să vină aici
1′) 19??-19?? a fost baza de tratament a Anei Aslan (via Ministerul Sănătății) [© Dumitru Radu + a promis ca ajută cu ceva poze]
2) în anul 19? a intrat în administrarea “Gospodăria de Partid” / Apoi în anul ??? a fost preluată de Întreprinderea Economică de Odihnă Snagov (I.E.O Snagov)
3a) administatori (în timp) au fost: ??? 
3b) din personalul de deservire ne aducem aminte despre: ??? (anii ?), ??? (anii ?)
3c) în vila de lângă intrare, a locuit (între anii ?) Cuculea ?Ion – seful IEO Snagov
4) 24.07.1982 aici a avut loc nunta lui Bjon Borg cu Mariana Simionescu (nunta care ar fi avut un cost record al vremii de peste 1 milion de dolari). Permisa cu conditii impuse de Securitate (din partea careia a participat direct ?)
5) începând de prin ?1982, intrarea a fost condiționată de legitimarea (unui membru al familiei) ca fiind membru relevant de partid, din armată ori din conducerea de top a țării. Exista și un fel de permis nominal (cu precizarea locului de muncă) cu care mai puteai face o astfel de dovada
6) și la Vila 23 s-a creat un punct de aprovizionare/desfacere de țigări și băuturi străine, cafea – corelat cu stabilirea ca punct de supervizare a unora de la Direcția V și “deschiderea” locației către “lumea bună” din nomenclatura de nivel 2 (și în București apăruseră casele de comenzi – pentru același segment + articole de îmbrăcăminte / încălțăminte). Parte din șefii locației – au devenit “importanți” în mijlocul acestui izvor – trafic;
6) copii localnicilor au fost tolerați (exceptați / admiși) până prin ?1988 – deci fără limitări
7) prin 1986 a apărut anunțul “Scăldatul interzis” pentru că mereu între 5-18 iunie veneau grupuri de tineri să sărbătorească terminarea liceului (în mai multe locații: Astoria, Pacea, Vila 23, Muntenia, Vila 87) și în acea perioadă erau între 1 și 4 cazuri de deces (înec: mix de beție, teribilism, nu știau să înoate, pariuri pierdute, infarct când atingeau plantele acvatice și credeau că se încurcă în ele etc.). Căci după 1982 au mai angajat salvamari nici măcar la Plaja Snagov ori Astoria și așa – (mereu) șefii – scăpau de răspundere
7) după 1989, șefii localurilor riverane au avut “idea” să completeze cu o legandă păguboasă. Au spus că apa este infectă, în speranța că dacă oamenii nu mai fac baie, după statul la soare, de sete vor consuma și mai mult de la bar. Deci vor câștiga și mai mult. Dar rezultatul a fost ca în timp, clienții au decis să dacă nu mai pot face baie – nu mai vin. Ceea ce era ușor de anticipat …
8) ?2007 – RAPPS a vândut lui Midocar Consulting locația (de fapt terenul, căci s-ar fi considerat că are o vechime de peste 50 de ani – construcția și deci este amortizată). Terenul la lac s-a vândut cu circa 35 de euro/mp când în sat (deci nu riveran lacului) prețul era de 63 Euro/mp
Accesul localnicilor a fost sistat. Plaja Snagov fusese vândută de primarul Mușat Apostol (care apoi a dat băncuțe localnicilor). Compexul Astoria – devalizat de Nicolaiciuc. Astfel că următoarele generații de copii din localitate – nu au mai avut un loc bun de plajă și baie
9) pentru noile construcții au primit condiționari pe parte de mediu să: nu taie livada, să nu facă piscine, să nu taie salciile riverane, să nu facă deversări în lac. Dar – au încalcat toate aceste angajamente. Au luat fonduri UE, au “poziționat” oferta și locația “ca afară” dar numai pentru prieteni dintre  “copii de bani de-a gata” – pentru care a cam fost gratis … După 3 ani cu venituri infime – au intrat în faliment.

Aprecieri / Emoții:
a) Ce …si cate…. amintiri frumoase!!😥 Păcat ca nu s a păstrat! Nimic nu mai este în Snagov!! Totul s a vândut pe te miri ce si de furat nu mai amintesc…..trist, foarte trist. [ © Teodorescu Elena]
b) Un loc minunat, aerisit şi amenajat cu foarte mult bun gust. Ca şi restaurantul Muntenia [ © Gabriela Comanescu
Incomparabil cu ce s-a construit astăzi şi de prost gust……
c) aici făceam “pluta” pe spate și uneori ațipeam (mai ales vis-à-vis) de Vila 23 sub coroana teilor înfloriți. Uneori mergeam cu vizorul după pești și raci (căci de multe ori puteai vedea în apă la 1,5 – 2 metri, mai ales în dreptul stufului). Profiterolul cel mai bun! (ca la cofetaria București). Aici am citit (vara) o mulțime de cărți. Am făcut multe “circuite” înot în grupuri (de regulă până la Baza veche – deci 2x600m dar și până la Pacea și înapoi: 2x 1,5km). Aici am văzut și morți – înecați [©
d) Fuse și se duse😒 [ © Ivanet Marian Costinel] / Eheee… [© Maricica Ionita]

Întrebări / detalii – de clarificat:
a) cine mai are (ceva) poze cu acest loc? (pt. a face o foto copie și a posta aici?)
b) ce personalități au venit aici? Angela Similea (cu câinele și olandezul ei), i Bjon Borg + Mariana Simionescu (24.07.1982), ? (an), ?(an), ?(an)

Referinte asociate:
În Colecțiile Muzeale Snagov (7 teme) > Colectia “Istoria Turismului la Snagov” există peste 400 de poze vechi relevante, hărți, ghiduri de turism vechi etc. Și au fost analizate circa 14 locații relevante. Capacitatea de primire a fost de peste 30.000 “turiști de zi”.
Această pagină este doar o mostră (cu o selecție – limitată). Ajutati sa mai putem prezenta / face pagini similare 
1) “discuția 1” – Facebook

>> Snagovenii (comunitatea locală) – își refac amintirile și redescoperă frumusețile Zonei Snagov
Vă invităm să refacem împreună istoria locală cu amintiri și detalii.
“Comunitatea locală poate avea o viață mai bună prin buna gospodarire a resurselor”.

* Ajutați acest demers cu detalii / comentarii în josul paginii de site (sau poze scanate etc.)

Pentru mai multe detalii – contactați-ne la: [email protected] / Tel: 0720762468

Din întrebările turiștilor …

Și în sezonul 2018, 500+ de turiști au ajuns la Centrul de Informare Turistică din Snagov (sat). Cam din întâmplare (mai mult pentru că se rătăciseră în zonă), căutând Mănăstirea Snagov-ului.
De fapt  500 reprezintă doar cam cât am numarat în intervalul aprilie – septembrie, dar  numai în jumătate din timp (când a existat și prezență în Sos. Snagov nr. 78).  Probabil ca circa 1.000 ajung pe malul drept al Snagovului. Și circa 1800 ajung bine (direct la Mănăstire) – fără a include grupurile organizate (adică circa 6-14 autocare x40/pe săptămână = 400 x 4 = 1600/v/lună x 7 luni => 11.200 turiști/sezon). În concluzie, dupa circa 28 de ani de nepromovare consecventă a turismului la Snagov, nivelul a scăzut la circa 15.000 turiști/an. Față de o capacitate maximă de 34.000 turiști/zi (și performanțe de 4.000 turiști/zi pe lac cu – vaporașele).

* Turismul la Snagov nu mai este promovat național, în publicații, cataloage, hărți ori agențiile naționale de incomming.
De fapt autoritățile (locale și zonale) în mod intenționat (căci avem comunicări scrise și înregistrate – fără reacții) nu au depus documentațiile necesare în perioada 2008-2013 la Ministerul Turismului astfel încât din “stațiune turistică de interes național”, a rămas doar Snagov sat “stațiune turistică de interes local” și evident, fără nici un fel de finanțare (si mai ales – fără eligibilitate la fonduri UE – căci poate ar mai fi avut câte cineva, ceva inițiative). Iar reacția Primăriei Snagov la diferitele solicitări și propuneri făcute de Fundația Snagov (legate de oportunități, proiecte etc.) a fost că a desființat și taxa de stațiune (propusă de noi – de măcar 1 leu / turist / zi – astfel încât măcar de la petreceri să rezulte suficient cât să se facă minimul de semnalizări necesare – în zonă).

Dar iată un fel de top al celor mai interesante întrebări / cereri ale turiștilor (mai ales străini), repetate în fiecare an și care ar trebui (cel puțin) să dea de gândit:
1) Unde se află? (căci s-au rătăcit și nu mai înțeleg nimic … de 30- 90 min)
1) Cum pot ajunge la Mănăstirea Snagov, căci s-au rătăcit. Ce adresă exactă și nr. de telefon au (căci de ore – zile, nu reușesc să se lamurească)? Ce semne (marcaje turistice) să urmeze – pentru a ajunge acolo? Nu le vine să creadă când aud + înțeleg cum e cu transportul, cât durează, ce legături dificile există și de fapt cât va dura excursia până la Snagov (2x35km) – care credeau că le poate lua circa 3 ore (dus-întors) și nu 4-6 ore;
3) De unde pot primi o hartă (turistică)?  [Le arătăm harta pe banere color – detaliate și le recomandăm să îi facă poze cu telefonul / par surprinși dar nu comentează. Si nici noi nu indraznim sa le cerem costul de 15 lei pt hartile in tiraj mic, facute in 2005 – cand circa 10 ageni economici au promis ca vor contribui la costuri si apoi au uitat]
2) Pe unde pot ajunge la lac, pentru a se plimba de-a lungul malurilor?
3) Unde este stația de taxi-uri? De fapt – cum circulă transportul în comun? De ce (este așa cum este)? [este cam a-3-a întrebare, când ar dori să se întoarcă repede, să nu fi venit, când li se pare că totul a fost o greșeală]
4) există o ofertă/listă de activități (modalități) de a petrece niște ore în aer liber, mișcare, natură (lac – pădure)?
5) Unde pot mânca? Și în special – ceva cu pește și alte meniuri locale specifice;
6) Cum pot ajunge să vadă lacul? Unde ar putea (doar) să stea la marginea lacului? Pot închiria o barcă cu rame? 
7) De fapt – ce se poate face în (zona) Snagov? (de turiști – dacă tot au ajuns?)
8) De ce nu este mai vizibil (și bine organizat) Centrul de Informare Turistică? (dar apoi când le explicăm că este o iniațivă oferită de un ONG și  asistență  gratuită / voluntară – inițial nu cred, apoi apreciază și fie își cer scuze fie spun tot felul de vorbe de apreciere)
9) se poate sta (o noapte) într-o casă tradițională (țăranească) și avea o experiență arhaică? Uneori: există un Camping? Sau ceva gen Hostels?
10) Ce este unic în Zonă? Există ceva memorabil? De ce nu există nimic mai vechi de 30-50-100 de ani?
11) unde există un “loc safe“: WC, sa te speli, să mănânci (și să nu te îmbolnăvești), să fii în siguranță? Ce locații  / restaurante de 4-5 stele (adevarate) – există? [această suită de întrebări – reapare la momentul 2 de pesimism și când sunt dispuși să bugeteze mult mai mult decât doreau, doar pentru a reduce din riscuri și a se reconecta cu locuri și infrastructură cu servicii și comportamente predictibile]

Uneori, prind curaj și pun câteva din întrebările specifice (pe care le au pregatite – și pentru care au riscat/venit la Snagov):
a) .. despre Vlad Țepeș / Dracula ..
b) .. despre Ceaușescu (unde a locuit + dacă se poate vizita) / Comunism / cum era atunci în comunitate, în România ..
c) .. despre cum a fost și este viața .. la țară (a unui român – obișnuit)

# Undeva, pe parcursul acestor întrebări / clarificări, prind curaj (cel puțin în raport cu noi) dar datorită diferențelor (așteptări – realitate), au nevoie de un timp (15-20 min) și o reconsiderare a programului  pentru restul zilei.
Circa 33% explorează locația (atât pentru ce li se spune că există căt și pentru că au nevoi de puțină odihnă și refreshment).

Din aceștia, cam 60% ajung să fie foarte plăcut surprinși de ceea ce descoperă și mai ales despre ce și cum li se prezintă. Iar din aceștia, cam 25% concluzionează că îi suprinde cel mai mult în România faptul că deși există multe lucruri interesante și frumoase (de vizitat / auzit / înțeles), nu există infrastructura necesară și experiențele pe care le au sunt prea variate (extreme), intense și cumulativ – devin cel puțin obositoare.

Până în final:
1) cam 25% se hazardează să încerce să schimbe 2 microbuze pt. a mai ajunge la Mănăstirea Snagov (căci și pt. a se întoarce la București, au nevoie de 3-5 ore)
2) cam 40% ajung să mănânce în zona (la restaurant 3-4-5 stele > unde le recomandăm)
3) cam 15% decid să se întoarcă imediat – către București
* Deși cam 98% sunt politicoși, cred că 85% sunt dezamagiți de ce există și (cu tot efortul nostru) ceea ce reușim este ca în loc de jumătate dintre aceștia, să dea referințe negative în mod proactiv, rămân doar circa 7% (și la un mod general).

Notă: spre comparație, vă invit să căutați frecvența și ponderea feedback-ului negativ al străinilor, legat în special de interacțiunile pe care le au la Mănăstirea Snagov (cu personalul). Nemulțumirile sunt în circa 70% legate de oameni și nu atât de puținătatea (spre zero) a atracțiilor / informațiilor / detaliilor scrise / a explicațiilor.

PROBLEME / NEVOI:
1) Turiștii straini au nevoie de dovezi credibile (ex: referinte pozitive in TripAdvisor etc.) – ca exista o oferta diversificata si de calitate predictibila. Ar putea fi un start bun (si fara ajutoare “externe”) – chiar și dacă din cele câteva sute de turiști (străini) per an, (cu vorba bună + muncă) s-ar face efortul necesar și s-ar obține chiar și numai câte 8-15 referințe pozitive pentru fiecare din cele circa 15-25 de locuri mai importante din Snagov (patrimoniul cultural + natural + activități în zonă + oferta HoReCa)
2) majoritatea ofertei HoReCa (curentă) este autosuficientă și obtuză (aproape zero – orientare către satisfacerea clienților). Parcă consideră că impresionează prin assets (clădiri), comparații (imaginare), apartenența la diferitele grupuri de afaceri și istorii + relații pe care le au (de parcă ar conta – pentru un turist străin)
3) nu se înțelege că “venitul la Snagov” (din metropolele București și Ploiești) – este focalizat pe ce poți vedea + face pe parcursul a 2-4 ore, la care se poate adăuga sau nu și o masă bună. Și mult prea puțin contează .. (de exemplu) cazarea…
4) aproape s-a uitat că Snagovul a avut o infrastructură și capacitate de primire funcțională de 34.000 turisti de zi/zi de weekend. Și mai ales nu mai există compentența, capacitatea de organizare + muncă + preluare a responsabilității și riscurilor asociate

Open chat
Concret: CUM putem - ajuta?