2020 Lista cu PROBLEME din Zona Snagov – de dezbătut și asumat în Campania Electorală

Administrarea publică-locală din Zona Snagov (chiar mai mult decât în restul țării), continuă a fi favorabilă multiplicării corupției (ex: “oportunităților” imobiliare) în dauna comunităților locale, a locuitorilor a căror strămoși au știut să gestioneze resursele locale – mult mai bine.

Fundatia Snagov nu are simpatii politice dar face prezentul demers pentru ca este critica o administratie publica locala care sa revina la legalitate, transparenta si in folosul comunitatii (nu al tunarilor imobiliari etc.)

> Ar fi oportună o analiză a evoluției schimbărilor  începând din 1900 (naturale si antropice).

# Vă invităm completați – comentați – dezvoltați – următoarea LISTĂ de PROBLEME si NEVOI ale comunităților. Pentru că nu mai sunt speranțe în reale abordări la nivel superior (propagate până la nivel local) și nici în onestitatea și reala soluționare de către administrațiile locale.

Astfel încât  – o abordare + monitorizare independentă, un dialog, un loc de prezentare publică și a altor păreri – percepții – soluții, ar trebui să fie apreciat pozitiv (iar atacarea unui astfel de demers, nu ar reprezenta decât o dovada de teamă, de existența unor culpe / lucruri de ascuns).

NOTĂ: textele de culoare rosie reprezinta posibile link-uri la documente / dovezi pe care le detine Fundatia Snagov (dar inca nu a reusit sa le incarce si sa le conecteze si la acest text). La cerere (si prioritar) le putem trimite: autoritatilor interesate sa rezolve problemele semnalate, jurnalistilor de ancheta etc.

LIPSURI legate de:
L1) IDENTITATE (ce știm despre “NOI“: 1a) băștinași / venetici (cei veniți în Snagov în ultimii 30 de ani = generație) / diferite grupuri – segmente – categorii 1b) ce VALORI există ..  + ce CULTURĂ (i) exista, implicatiilor lor, armonizarea minima necesara  1c) ce NEVOI sunt percepute 1d) ce INFO și EDUCAȚIE – sunt necesare (pentru a converge ori pentru a diverge – căci iar va fi și război dez-informațional) 1e) cum elimini ( chiar și din propriul grup/echipă) pe parte de decizie + discuții pe analfabeții funcționali și alți devianți (dar care au “drepturi”)? * În trecut comunitățile aveau un fel de “sfatul înțeleptilor” prin care limitau proștii, pe cei imaturi – labili – în conflict de interese – imorali etc. 

L2) ce RESURSE (ale comunității) Ce au existat > mai există > s-ar mai putea (recupera) > s-ar putea crea * Și utiliza sustenabil

L3) ce COMPETENȚE (ne) lipsesc (individual / ca grup  – partid – instituție gen primărie etc.). Pentru că un “elefant” în întuneric – va sparge multe vase, oricâtă bună intenție ar avea)

L4) VIZIUNE 
Este extrem de important sa stii ce vrei (la nivel individual / familie / grup / comunitate).
Sa poti face o imagine – poveste – descriere coerenta a ce ar putea fi – deveni “ceva”:  Snagovul. 
Ce gandesti, sa aiba o logica – coerenta – sanse rezonabile sa devina realitate. Ramane o mare provocare – modul de comunicare.

P1) LIPSA UNEI STRATEGII de dezolvare pe termen lung – mediu – scurt (sub forma de document scris:  realist – adecvat – fezabil – dezbatut și validat în comunitate]
Necesita (drept – preconditie), existenta unei VIZIUNI acceptate de cat mai multi (grupuri etc.)

Linkuri la Strategiile existente:
Comuna Snagov (din 2012 /  PSD / Primar Marian Oancea – document platit din bani publici dar ne-prezentat oficial, deci neprezentat public si reprezinta o caricatura si chiar o ofensa pentru toti cei care in ultimii 20+ ani au incercat si incearca diferite proiecte si activitati, iar Primaria Snagov nici macar nu ii prezinta in analiza situatiei existe. Caci prezinta doar ce se va face de nou si deci ca inlocuitor ori concurenta a celor care s-au chinuit si chiar contribuit prin taxe – inclusiv la plata acestei “Stretegii”. Diferite surse sustin ca ar fi costat ba circa 7x.xxx lei, ba 7x.xxx Euro)
2) Comunele Gruiu si Ciolpani (erau accesibile online in 2019, dar in prag de alegeri,  nu mai sunt / Am fi dorit sa ramana publice pentru ca aveau cateva calitati: a) aveau o structura apropiata de normalitate: analiza resurselor si nevoilor / fise de proiecte – actiuni pentru dezvoltare  rezolvare / surse posibile de finantare si pre-activitati asociate, asiguratorii).

P2) PUG Snagov (cumul de ilegalități): anual se “prelungeste” cel expirat in 2010 (valabil 5 ani, realizat in 2005 – Primar Musat Apostol)
Si care contine greseli, omisiuni si o multime de schimbari (fata de cel anterior = tot neadecvat) prin care se multiplica oportuniatile imobiliare si se distruge infrastructura (patrimoniul) turistic, cultural, natural. Acest PUG Snagov 2005 a generat si genereaza ilegalitati si infractiuni si mentinerea trendului de risipire si distrugere a resurselor comunitatii (dar si a celor comune – nationale etc.)
Cel putin 15 subiecte majore – sunt asociate si necesita prezentare si dezbatere publica. Fundatia Snagov inca din 2010 a facut multe adrese la multe autoritati, care au preferat sa ignore neregulile si problemelor (astfel favorizand continuarea abuzurilor).
Nota: e de analizat gresita incadrare a PUG Snagov 2005 (+ suite de omisiuni) + suite de “devieri” si favoritisme. Apoi e productiva comparatia cu PUG Snagov 2000. Dar si cu harta lacului (suprafete) din PUG Snagov in vigoare in 1989 (si rezulta o reducere a suprafetei lacului de peste 50 ha). Apoi, chiar fata de PUG Snagov 2005, ulterior – riveranii au intrat si mai mult in lac (utilizati Google Earth si cu functia TimeLine comparati – de exemplu – cum erau malurile prin 2004 – 2007 si cum au devenit prin 2012 – 2015. Si astfel intelegeti imediat si cat de usor este de reconfirmat cele circa 40+ infractiuni sesizate de Fundatia Snagov in calitate de Custode ANPLS intre 2008-2018).
# La fiecare 5 ani, PUG-urile trebuie reactualizate. Nu a fost actualizat in 2010 (si)  pentru ca Fundatia Snagov solicitase mai multe clarificari legate de ilegalitati ale celui din 2005 si pentru ca la intalnirile cu firma de arhitectura (care se ocupa) – propunerile existente reprezentau noi ilegalitati. Apoi, “solutia” prelungirii avantajelor ilegale din PUG 2005 a fost prelungirea anuala (pana in prezent: 10 ani) a valabilitatii – cu sprijinul CJ Ilfov (a “opozitiei”). Au mai existat 2-3 tentative – dar Fundatia Snagov a reactionat (adrese articole etc.). Miza unui nou PUG fara reala dezbatere publica este de a consolida vechile ilegalitati, a include (“legaliza” diferite “abateri” si a face unele noi – toate menite sa maximizeze tunurile imobiliare si a “risipi” patrimoniul natural si imobiliar al comunitatii.
* Mai jos aveti doar o simpla mostra de stil si abordare a disciplinei in constructii a Primariei Snagov … (sub primarii Musat si Oancea)

P3) Continuarea omiterii Rezervatiei Naturale Snagov (infiintata prin HCM 894/1952) si ömisa in Legea 5/2000. Insa atat specialistii juridici cat si chiar cat insasi Ministerul Mediului (prin adresa oficiala din 07.01.2020) confirma valabilitatea legala curenta a acestei Rezervatii si nu pot gasi nicio explicatie (nici la autoritatile responsabile cu L5/2000) pentru omisiunea din aceasta. Cert este ca este 100% o greseala si o situatie creata si mentinuta (20 de ani) de autoritati si cu consecinte: distrugerea patrimoniului natural protejat al statului (protejat explicit prin lege cat si prin angajamentele internationale a Romaniei).
Renumele Snagovului s-a construit dupa 1910 pe aceste resurse, ajunse in prezent in proprietarea diferitelor persoane si grupuri – care au fructificat “omisiunea” (sincronizata) a mai multor autoritati cat si ulterior (si posedam numeroase documente si corespondente care probeaza faptul ca in cei 20 de ani, diferite autoritati isi mai aminteau si mai informau – intern – pe altele, despre existenta Rezervatiei). Totusi, constanta si elementul comun operational si cu rezultate in teren, a fost distrugerea (..) si beneficii continue si multiple strict in favoarea profitorilor (de situatia creata + astfel mentinuta).
>>> Comunitatea din Zona Snagov trebuie (in 2020-sep = alegeri) sa oblige canditatii sa faca o pozitionare publica fata de acest subiect. Caci doar astfel se mai poate face diferenta intre cei care: 1) deja sunt in serviciul GIO = Grupurilor Infractionale Organizate 2) cei care inca nu sunt santajabili si ar mai putea incerca sa faca ceva liber si apoi relevant, pentru comunitate (deci prin recuperarea si utilizarea principalei resurse naturale = infrastructura – a Zonei Snagov)

Nota:
1) Link la Comunicatul de Presa al Fundatiei Snagov (47 pagini) care contine si documentatia legala de infiintare cu tot cu harti.
2) in cele 3 imagini este copia raspunsului Ministerul Mediului (in centrujl paginii 2 confirma explicit valabilitatea legala a Rezervatiei si in prezent si ulterior mentioneaza si ca este intarita si de angajamentele internationale semnate de Romania

P4) Canalizarea pluvială deversata direct in lacul Snagov (DJ101 – cel putin zona din Snagov sat) colectează diverse ape uzate și de la locuitori și este deversată nefiltrat  în lacul Snagov (inclusiv in Aria Naturala Protejata / parte si a Directivei Ape), in moduri care incalca mai multe prevederi legale. Situatie creata (ilegal) de Primaria Snagov prin 2011 (ex: Debarcaderul Central Snagov si apoi tolerata – ignorata in mandatele primarului Oancea Marian, care in final a si derulat un proiect prin care a investit bani public “peste” o problema cunoscuta, ilegala si pe care a multiplicat-o. Remedierea obligatorie implica lucrari de peste 100.000 lei, care in fond anuleaza efectul investitiei iesirii la lac la Debarcaderul Central. Cine sunt vinovatii si cine trebuie sa plateasca acest prejudiciu?
Primaria Snagov trebuie (de urgenta) sa desfaca pavajul, sa asigure (intr-o prima etapa) o curatare periodica (minim 1/saptamana si inainte de orice furtuna previzionata) a filtrului (sub-dimensionat) montat si ignorat de Primaria Snagov sub Marian Oancea. Caci substantele “spalate” de pe DJ101 la care se adauga deversarile intentionate a unor locuitori, contin substante periculoate atat pentru biodiversitatea lacului cat si pentru sanatatea celor care oricum (si conform traditiei) se scalda si la aceasta iesire publica. In fond, Primaria Snagov prezinta ca premiera si noutate (de mandat) – interzicerea scaldarului locuitorilor (obicei de sute/mii de ani) – prin acel “Scaldat Interzis”. Adica amenajeaza un loc (cu bani publici) – unde nu mai poti face nimic (baie, plaja), nu te mai poti duce nicaieri (nu mai exista infrastructura de turism cu capacitate de 30.000+ de turisti de zi, cu 7-11 vaporase de 50-80 de locuri etc.). Doar vii si privesti? Si catre ce? Despre cele 3 constructii din Parcul Snagov, chiar Primaria Snagov a recunoscut in scris sa nu au documentatii urbanistice. Romsilva sustine ca Parcul si Plaja sunt ale lor si Primaria Snagov a vandut plaja si a facut ceva contracte (gen concesiune) pe unele suprafete din Parc. Totul – netrasparent si numai cu crearea de multiple probleme. Transformate in blocaje si anularea turismului zonei Snagov
Nota: la cerere adaugam (transmitem) si cele circa 50 de pagini aferente corespondentei cu circa 6 autoritati din care rezulta extrem de clar: este responsabilitatea Primariei Snagov “legalizarea” acestei “solutii” (ceea ce de fapt nu se poate). Si Primaria Snagov a mai “construit” “peste” aceasta problema (“ingropata”) cu alti bani publici PNDL. Pai cui i se imputa pagubele (banii tocati aiurea?) Din ce bani s-a facut “extensia” de circa 350m de la DJ101B la lac (si cum – legal?) Apoi daca e de asa proasta calitate – cui i se imputa? De ce trebuie prin proiect din 2019-2020, sa se refaca strazile (de fapt sa se repare proasta calitate din lucrarea anterioara si avem multe strazi pozate si putem detalia atat in 2011 cat si in 2019-2020)

P5) Iesirile publice la lacul Snagov (un total de 20+, minim 3 in fiecare sat) – sunt neamenajate + ignorate de primariile comunelor riverane
Fata de un total de peste 20 (minim 3 in fiecare sat riveran, al celor 3 comune), in prezent multe sunt inchise abuziv de noii proprietari riverani, nu sunt reparate – amenajate si nu respecta o multime de cerinte legale in vigoare.
Candidatii (2020 – sep) sa isi asume public ca in fiecare an, amenajeaza minim cate o iesire publica per sat (inclusiv cu permiterea scaldatului / inotului – asa cum a fost si trebuie sa ramana traditia la Snagov)
Nota: In harta turistica facuta de Fundatia Snagov (2005) sunt trecute circa 26. Cereti un exemplar de la Fundatia Snagov si redescoperiti iesirile (din care multe – sunt inchise abuziv in prezent iar Primaria a preferat sa favorizeze noii veniti si sa ignore localnicii = votantii)

P6) Majoritatea covârșitoare a construcțiilor de pe lac (debarcadere) dar și din zona malurilor – nu au autorizații de construcție și/sau nu plătesc de mulți ani taxa anuală de închiriere de luciu de apă (ex: 15 lei/mp/an pana prin 2019)
Astfel ca numai pentru 10 ani (anteriori), calculand pentru 500 de debarcadere (fata de o estimare de 700 de riverani) a cate (o medie de) 120mp la 15 lei/mp/an 
rezulta: 10 x 500 x 120 x 15 = 9.000.000 lei (si la un curs de 4,5 lei/Euro => 2.000.000 euro) – care trebuie recuperati de ANAF
* Am inteles ca totusi si Curtea de Conturi a confirmat si solicitat in toamna anului 2017, ca Primaria Snagov, Apele Romane si Politia, sa inventarieze si sa recupereze sumele datorate.
Note:
a) orice constructie (provizorie ori permanenta) – necesita un aviz de urbanism (prealabil). Lacul (dar si zona de protectie de 5m de la mal) fiind domeniu public, respectiv zona cu restrictii – nu permit constructii permamente. Iar avizele ar trebui sa aiba un termen de valabilitate limitat cu clauze ca la terminarea acestuia, zona sa (poata) fi eliberata (readusa la stadiul initial – natural)
b) suprafetele de lac acoperite de constructii – necesita un contract cu administratorul = Apele Romane. Si ar exista doar circa 34 – fata de sutele de cazuri, ignorate in prezent, in favoarea riveranilor;
c) modificarile zonelor de mal (unde exista vegetatie specifica, inclusiv specifica habitatelor 3150 si 3160) nu poate fi distrusa de riverani prin initiative proprii ale acestora (destufizari, umpluturi – escavari, betonari ale malurilor, eliminarea salciilor etc.). Ceea ce s-a tot realizat si se continua si in prezent (mai ales in afara perimetrului ANPLS);
d) reamintim ca pe cel putin 5 m de la mal, exista o suita de legi cu restrictii: Legea Apelor (107/1996 cu minim 5m si chiar 20m) + dar si PUG-uri (a unor comune cu 10m de retragere de la maluri) iar in perimetrul Ariei Naturale Protejate = 5m (pe care trebuie sa existe vegetatia salbatica specifica lacurilor – Zonei Snagov);

P7) Regulamentul și măsurile din Planul de Management al Ariei Naturale Protejate Lacul Snagov, trebuie preluate de autoritățile care operează în perimetrele respective in 30 de zile de la publicarea in MO (318 bis din 18.05.2016). Pai nu a preluat nimic Primaria Snagov. Implicatiile sunt multiple si subiectul este ignorat in continuare atat de consilierii din ultimii 4+ ani cat si de noii canditati). Interesul comunitatii ete corelat de conservarea si utilizarea sustenabila a resurselor comune / publice. Si nu de “inchiderea lacului”, eliminarea turismului si favorizarea multor proprietari – la care s-au acumulat multe nereguli cu si prin comportamentul Primariei (urbanism etc.). Deci cel putin PUG, PUZ-uri si mai ales orice nou aviz / autorizatie etc.

P8) Custodele ANPLS (Fundatia Snagov) a sesizat 40+ distrugeri  (infracțiuni) din zona malurilor in perioada 2008-2018, deci a patrimoniului natural protejat. Faptuitorii si beneficiarii trebuie sa refaca zonele afectate cu resurse proprii si intr-un termen asumat in scris si inscris si la cadastru in fisele imobilelor (ca sarcini). Necesita reala implicare a autoritatilor – care pana in prezent prin ignorare / tolerare, de fapt chiar au favorizat si incurajat aceste distrugeri).
Astfel, candidatii din 2020 – septembrie, trebuie sa recunoasca publica si aceasta problema si sa isi declare pozitia si propunerea proprie (sau de partid). Principala cauza a fost urbanismul Primariei Snagov si tot aici ramane si principalul loc de rezolvare (operational).

P9) Apa lacului Snagov (încă) este bună și sănătoasă, dar în  proces de accelerată eutrofizare – din cauza oamenilor. Dar nu este ce a fost si nici ce ar putea redeveni (cu costuri de zeci de milioane de euro – doar pentru ca nu s-au mai facut anual, de catre autoritati, activitati de cateva zeci de mii de euro. Adica din prostie + nepasare si iresponsabilitate administrativa (si poate si deturnare de fonduri). Se mai poate poate face baie in lac. Iar pestii sunt comestibili.
Insa mai multe autoritati (cel putin 4 – importante) > nu doresc adresarea acestor subiecte, pentru ca nu si-au indeplinit obligatiile, ar implica costuri, munca recurenta, interesul multor riverani este similar si interesul locuitorilor nu are “voce” si reprezentare si poate fi ignorat total (asa cum se dovedeste in toata tara in multe alte situatii si cazuri)
Si exista doua categorii de demersuri (pentru imbunatatiri). Unul la nivel local si altul la nivel central.
Care pot si trebuie sa fie abordate si independent.
Candidatii sa promita ca vor face propriile monitorizari a calitatatii apei, informa comunitatea ( ce se poate face si ce nu / de ce/ cand / cum) si face demersuri concrete ca din iunie 2021 sa se reinceapa + reincurajeze consumul/pescuitul de peste din lacul Snagov. Trebuie sa apara si o fisa de proiect(e) cu obiective (indicatori de atins), estimare costuri, posibile surse de finantare si parteneri si o agenda (in timp).

Nota: Putem adauga copii ale buletinelor de analiza facute (prin) Fundatia Snagov, de la Apele Romane, link-uri la articole stiintifice legate de eutrofizarea lacurilor (similare) si posibile remedii etc.

P10-20  .. vă poate propune – detalia Fundatia Snagov / Nevoia prezentei LISTE …
 
Pentru a putea aborda riguros situatia creata in Zona Snagov – este necesar a se completa si detalia o LISTA cu PROBLEMELE si NEVOILE comunitatilor din Zona Snagov.

Cu ajutorul comunitatii (incurajate sa dezbata in Facebook si mai ales direct in comentariile acestui articol – care va ramane vaizibil).
In context de Campanie Electorala – normal ar fi ca toti candidatii sa prezinte propriile abordari (individuale si/sau asumate prin partidul lor) – cat mai concret si credibil, legat de CUM vor si REZOLVA aceste subiecte. 

CERT este ca toti candidatii care NU pornesc de la LISTE de PROBLEME si NEVOI (pe care le omit ori amana dupa alegeri, dupa ceva audituri etc.) – umbla cu povesti si prostii.
In momentul in care au o PROBLEMA / NEVOIE – o definesti, detaliezi, stabilesti solutiile acceptabile (KPI) si apoi faci planul (proiectul) aferent si cauti RESURSELE necesare (competente, bani, parteneri etc.). Totul transparent si la vedere. Cu si pentru comunitate.

# Orice alta abordare este doar … o noua (forma de) campanie electorala …

XYZ) In ultimele decade (in special dupa 1989), dar si de prin 1950, resursele locale (naturale si de infrastructura) au ajuns a fi conduse de diferite autoritati care au drept decidenti persoane care nu sunt (provin) din Zona Snagov. Ceea ce duca la o lunga suita de implicatii:
1) ignoranta / necunoastere: a trecutului, a unor alte repere / etaloane. Fiecare nou sef (din administratie), ti se rasteste si trage rapid o linie rosie de delimitare “nu ma intereseaza ce era inainte de mine …”. De parca problemele generate anterior chiar de aceeasi institutie / autoritate, ar trebui sa devina o normalitate (in paguba comunitatii) fata de care sa devina “acceptabil” sa gresesca si el “putin”, cat sa nu “nu deranjeze” (sefii?) sau alte autoritati (similare). Astfel incat din aastfel de “grija” de a nu deranja alti (noi) sefi de la alte autoritati gestionare de sus in jos, cam tot ce se mai face, nu mai este pentru comunitatea locala ci importiva intereselor acesteia;
2) securitatea (serviciului) chiar si pe termemul limitat (de 4 ani), devine mult mai important chiar decat a indeplini obligatiile de serviciu (clare). Astfel ca acesti functionari (care ar trebui sa fie in serviciul comunitatii), ajung sa se comporte (prin mimetism social si “invatare” a smecheriilor administrative) de la alti functionari publici;

RISCuri: 
In ultimii 20+ ani, cateva zeci de functionari publici (din numeroase autoritati) au creat (sau cel putin tolerat) zeci de infractiuni (multe – descrise si inregistrate oficial la registraturile autoritatilor). Legate in special de interese si mize imobiliare (valoarea cumulata fiind de cel putin de zeci de milioane euro).  Pentru peste 60 de cazuri penale clare – este suficient a se reconsidera corespondentele oficiale inregistrate de Fundatia Snagov la peste 10 autoritati (cu responsabilitati legale).
Toti cei implicati (..) – ca “solutie globala” au nevoie de ceva modificari legislative pentru a reduce expunerile si a-si securiza beneficiile (pagube ale statului / comunitatilor / proprietarilor).
Iar sub-grupuri intre acestia – s-au mai facut (deja) in anii anteriori. Astfel ca este iminenta extinderea (unificarea) GIO cu diferenta ca nivelul urmator ar putea fi cel si de “administrare” (mafie – propriuzisa).
Candidatii (alegeri locale) – sunt validati de Partide (nivel judetean / central) care sunt influentati de marii tunari imobiliari (stakeholderi).  Constatam ca (desi informati de 2-3 ori si in scris si invitati si la discutii / prezentari) – prefera sa ignore aceste subiecte (din prostie / pentru a nu “deranja” sau poate pentru ca deja sunt ori doresc sa fie implicati …).
* De regula acum (la sfarsit de mandate / ajun de alegeri) se mai dau ceva tunuri (ajustari legislative) si se si negociaza pentru continuitatea unor afaceri (tranzitia lor) si pentru “non-combat” (sau stabilirea nivelului de simulare publica a “combat”-ului – doar pentru simulare si prostirea publicului – alegatorilor).
>> Toti cei (adanc) implicati – pot reactiona violent daca pierd (prea) mult …

INVITAȚII – ale Fundatiei Snagov către:
a) membrii comunitatii (nu doar votati – chiar si tineri sub 18 ani, care pot scrie ce doresc, la postarile Facebook ale paginii Fundatia Snagov (mai bine, chiar in comentariile acestui articol/din Blog-ul site-ului www.FundatiaSnagov.ro)
b) candidatii la/din alegeri (primari / consilieri). Care trebuie sa faca propuneri concrete (nu povesti si generalitati – in 2020) si mai ales sa ia pozitie si sa faca dovada ca pentru comunitatea (careia ii cere votul) isi asuma sa se lupte cu GIO (Grupurile Organizate) care cu consecventa au construit o suita de preconditii (dar in mod ilegal – inca usor demontabile: omisiunea din Legea 5/2000, ceva HG  – inferioara Legii 107/1996, ceva OM inconsistente si contare legilor si mai ales Directivelor Europene, un PUG 2005 aberant, apoi autorizatii bazate pe acesta si totul asezonat cu multe alte “maruntisuri” penale sau cel putin contraventionale etc.

Invitatia nr. 1 > Cel putin cate o tura gratuita de 90 min pe lacul Snagov. Sambata / Duminica ora 11:00. Cu discutii de grup (maxim 12). Pe teme si agende convenite de comun acord. Pentru a vedea concret exemple – locuri – cazuri (pozitive si negative). Si a vorbi comunitatii dintr-o astfel de perspectiva si contact cu realitatea – despre “ce este” si “ce va incerca fiecare sa faca”. Concret. Macar ca intentie / directie.
Grupurile pot fi per partide. De specialisti. Cu / de voluntari – oameni din comunitate etc.
Noi propunem ca la intoarcere, sa convenim ca macar timp de 20 minute (prin rotatie si minim 3 min/participant) – sa facem cate o prezentare de punct de vedere (ce am vazut / ce am inteles / ce am face – cat mai concret).

Invitatia nr. 2 > Orice Candidat / Partid – sa accepte un minim de reala implicare in Campania 2020, prin pornirea de la propria LISTA de PROBLEME si NEVOI (percepute / adresate)  in mandatul de 4 ani. Sa il transmita si Fundatiei Snagov. Care le va face public in pagini de distrinte de site (si nu le va comenta). Dar Fundatia Snagov ar face un propriu tabel CENTRALIZATOR al tuturor PROBLEMELOR si NEVOILOR – pe care l-ar face public. Si sub fiecare astfel de element, ar enumera pe cei care adreseaza subiectul si din (prin) numele lor ar face apoi link-uri la locul (pagina / etc. – ce vor ei), unde detaliaza abordarea / solutiile considerate.

Invitatia nr.3 > discutii – dezbateri (constructive) legate de viitor (scenarii) pe un set de 1-2 teme (per intalnire de 1-2 ore. Joi intre 17:00-19:00 si in special in 23+24+25.09.2020.
Jumatate de timp – din LISTA de PROBMELE / NEVOI. si jumatate de timp despre Propunerile – abordarea candidatilor/partidelor. Organizate la sediul Fundatiei Snagov (cu vizibilitate online pe una din platformele: Facebook live / Zoom (deci pot fi si remote) etc. Organizate la fiecare 2-3 zile. Daca este cazul, unele teme pot fi reluate. In lipsa candidatilor – vom discuta noi ce consideram ca este relevant – important. Ideal ar fi sa existe dezbateri cu (sub) grupuri diferite. Per partide, intre partide / canditati/

Invitatia nr.4> (catre membrii comunitatii – mai ales daca candidatii par sa convina sa nu participe si sa ramana doar la nivelul non-implicare si non-combat, adica “doar facem un simulacru si concurs de promisiuni” si in ziua alegerilor folosim “motivatiile” traditionale (..)
Concret: orice adult din comunitate (bastinas / venetic etc.) sa faca propuneri (constructive) de probleme si/sau nevoi  (constructive) a cate maxim 300 de cuvinte. Si solutia sa de maxim 200 cuvinte. Astfel rezultand (prin prelucrarea facuta de Fundatia Snagov) – tot o LISTA *uriasa” (si la grade de detaliere foarte diferite (dar usor structurabile per categorii si accesat prin link-uri). In care sa se mentioneze initiatorul / contributorul. 

*** Catre sfarsit de Campanie electorala, am putea organiza si ceva votari online in comunitate, legat de PRIORITIZAREA acestor Probleme / Nevoi. Si CAM ASA CEVA sa REPREZINTE de fapt “MANDATUL” catre alesi (adica ce vrea comunitatea de la ei”). Deci solutia comunitatii pentru varianta in care candidatii fug de asumarea unor responsabilitati explicite – care ar putea sa ii puna vreodata in conflict cu “sponsorii” (cu bani – resurse obtinute in fond din spolierea comunitatii …)

>>> Cei alesi – de fapt: Ce vor sa faca?
a) sa “rostogoleasca” problemele blocante acumulate?
b) sa protejeze pe cei care au luat ilegal resurse (si din pozitia de conducere locala / judeteana
c) sa continue sa blocheze chiar si demersurilor celor care mai stiu – pot – incearca sa le rezolve?
d) sa isi asume un rol de vizibila si continua incercare de rezolvare, chiar daca ar fi (ramane) o minoritate? [si tot ar fi o schimbare majora – fata de “consensul” opozitiei consilierilor de la Snagov, din ultimele cicluri!)

>>> Haideti sa vedem daca se poate ajunge/face o discutie – dezbatere publica pe subiectele relevante. Sau nu (cu inceperea unor rafale de atacuri pe orice alte subiecte, inclusiv cu linsare mediatica, asa cum se obisnuieste in Romania, insa care ar trebui doar sa faca dovada importantei mizelor in discutie)

+++
Aceasta este Versiunea 1.7 (la data de 07.09.2020. Sunt dorite/posibile multe completari – dar ar fi preferabil sa fie o contributie (mai) larga.

Puteti contacta Fundatia Snagov astfel:
1) email: [email protected]
2) Facebook Messenger: (pagina) Fundatia Snagov
3) telefon: (doar in cazuri exceptionale): 0720 762 468

Cronologie (scurtă) a evoluției eco-turismului în Zona Snagov (Nordul Ilfovului)

Note:
0) versiune Draft 1.0 (pentru discutiile si prezentarile din 25.06 – cu ocazia sarbatorii Zilei lacului Snagov
1) Detalii suplimentare despre subiect – prin Colectia dedicată “Istoria eco-turismului la Snagov” din Colectiile Muzeale Snagov (300+ piese: harti, reviste – articole, ghiduri vechi, carti postale, poze, filme, interviuri etc.
2) Functie de interesul rezultat fata de acest subiect, il putem completa cu poze, harti, poze, filme, referințe la texte de lege, adrese înregistrate, exemple concrete de abuzuri etc. Ar putea rezulta o carte A5 de circa 120 pagini și un film documentar de circa o oră
3) in decembrie 1989 (si) Snagovenii sperau ca se va relansa turismul zonei (odata ridicate limitarile impuse de Ceausescu, nomenclatura si servicii) si capacitatea de ≈34.000 locuri de primire turisti (de zi) va duce la bunastare si la o crestere a locurilor de munca locale (de la 800 la poate si peste 2000). Patrimoniul local natural si cultural si infrastructura de turism deja existenta – trebuia doar sa aiba acces public. Dar, asa cum Romaniei urma (rapid) sa ii fie deturnat viitorul meritat, Snagovul urma sa aiba o soarta si mai nefericita – prin conducerile ultimilor 30 de ani.
In contextul in care camarila lui Carol, nemtii, rusii si suitele de conduceri comuniste – au reusit sa cumuleze si sa creasca succesiv Snagovul, “emanatii” “democratiei originale” si urmasii – partenerii lor, urmau sa faca o distrugere aproape totala, incalcand cam toate legile, criteriile si scenariile cele mai negre si neasteptate

A) TRECUT: 17xx – 1989

14xx: Vlad Tepes apreciaza locatia strategica a insulei Snagovului din mijlocul Codrilor Vlasiei (salbatici si  accesibili doar cunoscatorilor) si dezvolta infrastructura insulei Snagovului (pod, ziduri, turn de observatie + clopotnita, tunel pe sub apa, biserica noua, ceva spatii pentru diferite nevoi, anexe ) ca loc special de detentie (pe timp de pace) si de adapostire a familiilor conducatoare în cazul pericolelor externe
La acest moment e sigur că nu exista turism – căci și prin 185x, detinuții preferau să rămână pe insulă decât să evadeze (căci pădurea avea haite de lupi și șacali – „Lupăria” cea mai apropiată fiind la circa 6 km (lângă DN1)

1696: Antim Ivireanul aduce tipografia la Snagov și conectează localitatea la rețelele și evidențele de cultură relevante (deci apare pe harti si drumuri si se aduc / comanda  – fac / duc carti catre multe centre importante.
Astfel apare un prim flux de oameni „noi” (straini) în zonă.

17xx: Perioada fanariotă consolidează proprietățile Mănăstirii Snagov (mult timp – cea mai bogată din Valahia) și aceasta intră în circuitele delegațiilor religioase și culturale (Paul din Alep etc.). Localnicii plătesc (chiar prea) multe impozite și furnizează bunuri și servicii comunității de călugări și musafirilor acestora.

185x: Manastirea Snagov avea si camere dedicate oaspetilor (separat de zonele destinate deținuților, călugărilor, administrative)
1853
: mânăstirea avea circa 170 de călugări și o avere imensă, trimițănd galbeni direct către Athos. În scurt timp dupa Secularizarea manastirilor, manastirea este abandonata si comunitatile locale preiau majoritatea materialelor de constructie din tot ce s-a putut prelua si demola (mai putin din cladirea bisericii). In lipsa monopolului si interdictiilor de la calugarii de la Manastirea Snagov, comunitatile locale isi fac rapid propriile biserici si incep sa utilizeze resursele locale in folosul propriu. Comertul cu peste, trestie, papura, lemn (dulgherie) si produse agricole uzuale, sunt vandute de la Bucuresti (Targul Mosilor) pana la Buzau. Mai multe drumuri apar si cresc in importanta si astfel si oameni noi – in zona
Surse: Aricescu

187x:
Calea ferata recent construita (Bucuresti – Ploiesti) are statie si in Peris. Manastirea Tiganesti infloreste (datorita productiei proprii si acceptarii fetelor cu diferite probleme medicale si emotionale). Apar si turistii care incep sa exploreze imprejurimile.
Trăsuri puteau fi inchiriate pentru circuitul Periș – Insula / Mănăstirea Snagov (fiind considerat cel mai lung si mai pitoresc).
Localnicii (si din jurul lacului Snagov) încep să ofere plimbări cu luntrile pe lac, asistență la partide pescuit, mese specifice (plătică, scoici, raci etc.).
Surse: Aricescu / Alexandru Odobescu: “Câteva ore la Snagov”

191x: destinație turistică informală – a elitelor (picnic-uri la iarba verde a elitelor de automobiliști)
Primele explorări ale lacului cu caiace, vele, canoe, schiff / Primul Club sportiv (Astra Română)
Refacere (parțială) a Mănăstirii Snagov / promovare de către Nicolae Iorga, curtea regală, elite și presa mondenă
Surse: poze din CMS + articole mondene din epocă

 192x: destinație turistică informală – de top a celor mai bogați oameni din România și a elitelor intelectuale
Localnicii din Dobroșești (Snagov sat) încep să ofere camere pentru cazare (Sadoveanu, Istrati, Brătescu Voinești etc.)
Noi cluburi sportive din București (Herăstrau) își deschid locații și la Snagov (+ competiții semi-oficiale)

193x:
începerea dezvoltării imobiliare: pana in 1940 vor fi construice primele 38 de vile de pe malul lacului – majoritatea a camarilei lui Carol

1933.06.25: locul ales pentru lansarea programului național (multi anual) “Ziua Apelor”, a sporturilor nautice +competiții
Inaugurare: Parcul Snagov / Plaja Snagov / Gradin
ă zoologică / zone – rezervații științifice (+protecție strictă)
Restaurante sezoniere (construcții provizorii din lemn +stuf) / + restaurant pe ponton remorcabil +iluminat nocturn)
Închirieri: 30+ bărci cu rame / 16+ bărci cu motor / circuite cu vaporașe
Ștrand pentru baie cu salvamari (inclusiv platformă – piscină – remocabilă) /
Localnicii încep să se organizeze și furnizează: pește, gheață, sifon, flori, dulciuri, gustări / camere de închiriat
Apar reprezentanți locali pentru bere, vin etc. / tarafuri locale pentru petreceri / circuite pe lac, partide de pescuit
Snagovul devine = destinație turistică cu vizibilitate si de interes național, cu capacitate de 20.000 turiști per zi de weekend / sărbătoare

194x: prima plaja (și) cu nisip / prima șalupă de lux (Riva regelui Mihai) / promovare media + scurte reportaje filmate
Prima plaja (și) cu nisip / prima șalupă de lux (Riva regelui Mihai) / promovare media + scurte reportaje filmate
Antonescu se muta la Palatul Snagov (unde va stat pana in 23.08.1944). La 600m locuia Manfred von Killinger (reprezentantul Germaniei in Romania). Regele Mihai isi petrecea tineretea in Chellet-ul sau aflat la sub 400m de cei doi. Siguranta statului monitoriza zona (si il tinea ascuns si pe Joseph Beck)
Nemții preiau (din) vilele (“abandonate”) de bogații României (camarila lui Carol – mulți evrei) si stau la Snagov pentru ca oferea: loc strategic, mai aproape de Ploiesti – rafinarie, utilizare hidroavioane etc.
Generalii ruși preiau (din) vilele folosite de nemți. Apoi conducerea politică rusească preia vilele generalilor ruși (si asa au tot continuat preluarile de vile si terenuri riverane … pana in  2020

195x
: vilele din 193x sunt “preluate” de sindicate / până în 196x se mai construiesc câteva zeci
Snagovul este declarat
și amenajat ca Stațiune turistică muncitorească de interes național
La reteaua de 50+ vile, incep sa vina in serii (7-10 zile, tot sezonul: aprilie – octombrie) stahanoviști + sindicaliști
Localnicii (majoritatea) încep să își ofere “camera din față” la închiriat / Brașovenii numesc Snagovul “marea noastră”
Se mențin (și amenajează mai bine) ieșirile publice la lac (în toate cele 8 sate) – (și) pentru noua cerere: turiștii
Se construiesc (și): calea ferata + Complexul turistic Snagov (Astoria)
Zeci de noi vile (fiecare cu alt specific national sau modern) – inițial cu acces public): Muntenia/ Pacea / Rustica (.. Vila 23)
Se mențin (și amenajează mai bine) 26+ ieșiri publice la lac în toate cele 8 sate – (și) pentru noua cerere: turiștii
Promovare prin: cărți poștale / prin rețeaua națională de turism / în toate publicațiile naționale / prin rețelele de sindicate
Mulțime de evenimente sportive:
a) specifice: sporturi nautice (baze sportive militare care preiau infrastructura interbelică)
    Conducerea ruseasca si apoi cea romaneasca dezvolta sporturile natutice foarte bine/mult
    Concursuri numeroase naționale și Regata Snagov (crește) și ajunge de nivel internațional
b) de valorizare: automobiliste, cicliste, maratoane și crosuri, înot etc.

1953: Festivalul tineretului: circa 4.000 tineri din cei 30.000 participanti (din toata lumea) – au stat + concurat, la Snagov

196x: Trenulețul de Snagov aducea mii de turiști în weekend la Complexul turistic Snagov (în 2-4 curse dus-întors cu câte  6 -15 vagoane, în care de regulă călătorii stăteau și în picioare (cerere – mare)
Autobuze ale STB (din cele care în cursul săptămânii duceau muncitorii la fabrici) veneau în weekend cu turiștii la Snagov (de regulă plecarea era de la Complexul Scanteia (piata Presei Libere si statia de final – la Parcul Snagov)
Pe lac circulau între 7-11 vaporașe cu capacitate de 50-80 vaporașe, între 5 stații (cam la 15 minute și preț comparabil cu o bere pentru 20-35 minute), rulând și cate 4.000 turiști per zi
Oamenii înotau la ștranduri (circa 5) unde erau și salvamarii aferenți, hidrobiciclete, circa 15 locuri de pescuit amenajate
Hărțile și ghidurile turistice includeau detalii multiple despre ce poți face la Snagov. Acces facil: tren,autobuz,motociclete
Hoteluri importante din Bucuresti (Ambasador) aveau cateva camere si la Snagov

La Snagov, se derulau concomitent (constructiv):
a) evenimente politice ale conducerii superioare a țării și partidului (cu presedinti și diverși conducători din multe țări) /
b) evenimente sportive nautice (cu sute de concurenți și mii de spectatori în tribunele de pe malul lacului) și
c) evenimente sportive de masă (organizate central si de nivel si vizibilitate nationala)
d) turism de masă – de weekend (populația din București și Ploiești)
e) seriile de turiști care veneau din toată țara cu programare la circa 40 de vile din peste 100 “disponibile” / turiști români care veneau să se cazeze pentru 3-15 zile in casele localnicilor
f) comunitatea locală furniza servicii și produse pentru turiști: pește, gheață, bere, înghețată, legume, zarzavat, fructe și multe alte produse – realizate la CAP-urile și fermele din zonă. 800+ locuitori lucrau direct în turism

197x: Similar cu anii 196x, cu diferențele (“ajustările”) următoare:
a) inițiative private (experimentul mandatarilor) de încurajare și diversificare a ofertei localnicilor
b) Muntenia vindea (gen Consignație) o serie de produse de import la prețuri mici în lei (ceea ce a amplificat atracția)
Exista chiar și sala de jocuri de noroc. Muntenia avea rol de Cantină publică (prioritar pentru vile / instituții) dar chiar și localnicii își puteau face nunta aici (în calitate de client “primul care solicita –rezerva –plătea, era primul servit)
c) apar produse locale apreciate regional: înghețată în 3 culori (ex: Muntenia) / obleții cu mămăliga și mujdei – mai buni decat hamsiile / saramuri cu peste proaspat (crap, platica, biban, somn – tinut viu in bazine – din care clientii alegeau) / șpriț cu vin local cu gheață din lacul Snagov etc.
d) suită de produse care au consolidat brandul Snagov ca “superior”, “de lux”: țigări, chibrituri, bere, televizor etc.
e) majoritatea vilelor ajung utilizate de conducerile politice (per ministere) față de acces via sindicate și rețele de turism
f) turismul de masă își continuă creșterea (mai lent), astfel că Snagovul devine o destinație renumita
g) Accesul pe lac, în păduri, la peste 10 locații publice riverane lacului – este liber / public
h) apar: Tabăra pentru copii (din Parcul Snagov), locuri pentru Camping (Complexul turistic), anual veneau turiști străini (Germania, Polonia, Cehia, Ungaria etc.)
i) colaborarea între diferite instituții și furnizori (relevantă) pentru turism – este bună spre optimă și predictibilă sezonier
Angajații pentru activitatea de turism au contracte de munca permanente (circa 800) și motive / sperante pentru a crede că local și copii lor ar putea face ceva similar și chiar mai mult și bine
j) crește dorința și capacitatea “serviciilor” de a ști cine – unde – la cine vine – ce face și zice (și a “turnătorilor” locali)

198x: Față de anii 197x, începe un regres cu următoarele diferențe (“ajustări”) :
a) dispare Hanul Vlăsia, Vila Rustica, etc. (pe “scenariul” des folosit și țară cât și la Snagov: “a luat foc și … era bun dar … uite că se întârzie puțin refacerea”. Generalul Pleșiță a recunoscut (în înregistrare video) că i-a cerut lui Ceaușescu să mai reducă din turismul din Parcul/Plaja Snagov din motive de de pază (post dezertarea lui Pacepa /contact-teroristul Șacalul)
b) la unele vile (Muntenia, Vila 23), gradual, accesul se face pe baza unor bilete (procurate de la serviciu) și ulterior și cu legitimări sumplimentare + cumulative (conducerere partid / militar / etc.). Restricții care nu se aplicau și locuitorilor
c) totuși Complexul Astoria, vaporașele și alte locații și majoritatea activităților și distracțiilor – erau permise în continuare
d) o limitare (apărută ulterior) a mai fost creată și prin circulația autovehiculelor cu nr. par/impar în anumite weekenduri
e) Ceausescu isi aduce al 2-a vaporas (capacitate 40 locuri) pe lacul Snagov. Aici sunt aduși toți invitații speciali ai României / se prezinta in presa oficiala si unele secvente de la telejurnal /+nomenclatura/ compeții sportive internaționale
*) toate aceste limitări, în fond au făcut ca mersul (ajunsul) la Snagov să reprezinte asocierea (apartenența) la o “elită” mult dorită de “burghezia de partid” (în curs de consolidare) și care după 1989 devine “ciuma roșie” [așa cum însăși fondatorii comunismului au profețit încă de prin anii 193x că ar putea reprezenta cea mai mare deviere și pericol al comunismului din interior]. Și la Vila 23 veneau multe “vedetele” apărute după 1989 (care devin și proprietari – riverani)
@) Cea mai mare/scumpă nuntă a anilor 198x (din lume) se face la Snagov Vila 23: Björn Rune Borg +Mariana Simionescu
#) “cumva” – cu toate aceste limitări, la Snagov par să vină chiar mai mulți turisti decît în anii 197x. Acum veneau familii fidele Snagovului pentru mix de activități: plajă, baie, plimbări, mici+cabanoși+bere (care se și găseau la Snagov) etc. 
*** Snagovul era în topul mai multor preferințelor si dorințe (a elitelor dar mai ales a oamenilor obisnuiti care aveam amintirii cu familiile pe zeci de ani – legate de Snagov). Si prin Ceausescu si invitatii sai (via telejurnal) – arhicunoscut de toți cetățenii Romaniei

1989 (decembrie): Cel putin in Zona Snagov, comunitatile erau convinse ca Snagovul se va dezvolta rapid si va ramane cea mai mare, apreciata si frecventata destinatie turistica (de weekend / agreement) dintre Bucuresti – Ploiesti – Pitesti. Ceea ce deja fusese de fapt. Iar fara limitarile nomenclaturii (+ Ceausescu) – cei peste 1.000.000 de turisti (o parte din intreata tara – in concedii), trebuiau sa revina.
Insa, cum destinul intregii tari incepea sa devieze coplesitor fata de asteptarile (din decembrie 1989) ale populatiei, soarta Snagovului (fiind legata de “liderii” nou “alesi” si apropiatii lor – cunoscatori ai Snagovului) a devenit chiar mai dramatica decat “media” decaderii Romaniei …

B) DECĂDEREA Snagovului (turism / mix):
gradual (din prostie) > progresiv (de “explorare” si escaladare a abuzurilor) > accelerat (de “împărțire” a vilelor și altor active) > infracțiuni nerușinate și fără limite (în raport diferite resurse naționale: Aria Naturală Protejată Snagov de 1147,7 ha, pădurile seculare riverane, cimitire riverane preluate pentru construcții de vile etc.), falsi revolutionari, escroci mărunți folosiți ca paravan, „decizii” si diferite acte (de fapt) fara fundamentari, manipulari mediatice concertate (in special destinate stoparii turismului si transformarii intr-un dormitor de lux, cu pretentii (asa cum au aparut si la stiri spuse de riverani tinerei: „Ce cautati aici? Lacul este privat, al riveranilor”) etc.

a) la locațiile publice riverane, șefii au pus “Scăldatul interzis” pentru că voiau să scape de cheltuiala cu salvamarii și posibilele responsabilități asociate. Ulterior au “scăpat” și de turiști (care vroiau la mici+bere+ plaja-soare, să facă și baie să se răcorească!)
Nici primăriile nu au mai întreținut cele circa 26 de ieșiri publice la lac. “Pozitia” lor in 2020 este tot de “Scăldatul interzis”!
b) ruperea coordonării între furnizorii de oferte (servicii) în întreaga zonă (informații – ghiduri – telefoane – relații / transport public / cazare / restaurante / năvod – pescuit / poliție / vaporașe / înot – salvamari / pescuit – permise etc.)
Prostia și aroganta sefilor din entitatile disparate (..) – au dus la orgolii si “concurente” care in final i-a dus pe toti in colaps…
c) prețurile (mâncare și băutura) au devenit prea mari (și turiștii au început să își aducă ei de acasă) / s-au pus apoi tarife de intrare (prea mari și nici WC-uri nu erau adecvate) / șefii locațiilor au făcut economii la întrețineri și reparațiile anuale și locațiile au decăzut ca infrastructura și nivel de calitate și aspect / … și multe alte “șmecherii” și șicanări (gen “ciupeli” românești)
d) IEO Snagov (care a preluat și gestionat cele peste 100 de vile) și în final RAPPS-ul (de astăzi), au început “alba-neagra” în sensul că unora li se dădea voie să stea gratuit (“de la partid”, UGSR – servicii etc.) iar altor le cereau sume aberante pentru închirieri. În paralel făceau cheltuieli aberante cu reparații și “investiții”. În mod ilegal au luat credite de la bănci private garantând cu vile subevaluate pe care ulterior “alții” le-au cumparat la “lichidare” (licitații). Au apărut “retrocedări” după șicanări și descurajări a unor urmași din străintate (identificați și “lămuriți” de “specialiști” – pe bani publici). Întreg demersul (..) a dus la “evaporarea” zecilor de vile în mod total netransparent (și pe sume mici față de tranzacțiile pieței – pt garsoniere / ap 2 camere)
e) ”Bucureștiul” nu a mai întreținut ICAB-ul, Parcul și Plaja Snagov (financiar și ca reală implicare). Și nici CFR-ul nu a mai avut grijă de Complexul Astoria. Fluxurile de turiști au scăzut de la an la an.
f) Primarii și consilierii au “înțeles” ca pot să facă ceva mici “afaceri” și au făcut ceva mici restaurante ilegale unde nu s-au implicat real (știind că nu poate fi cu adevărat ceva de durată ci doar o “ciupeală” cât timp fură și alții “mai mari” ceva în zonă). În timp, s-au facut (ilegal) puneri în posesie, vânzari și construcții în Parcul și Plaja Snagov (la “presiunea” conducerilor centrale și facilitate în special de cei de prin Primăriile locale – aflați și în prezent, majoritatea în aceleași poziții). Relevant este ca Primăria Snagov nu reuseste deci nici la 30 de ani de dupa 1989) să aibă măcar o pagină cu o listă (evidență) în site-ul propriu a ofertei turistice! De fapt Primăria Snagov a eliminat chiar și taxa de stațiune turistică (și astfel și orice evidență – înțelegere și modalitate de dialog și șanse de propuneri coerente) – are deci o voință ZERO de a mai promova ce a mai ramas din turismul la Snagov
g1) deci Parcul si Plaja Snagov (padure a Romsilva) cumuleaza încurcături și blocaje juridice (datorita Primăriei / Romsilva)
g2) Complexul Turistic (Astoria) este în lichidare (indusă, creată deliberat – deși și în prezent este o locație ușor de relansat, dar prea atractivă imobiliar și manipulabilă central de corupția mare: scrumiere si fete de masa achizitionat la preturi de sute de euro
g3) Pacea – vândută / Vila 23 (vândută pe bani puțini – cu investiții ulterioare necorelate cu o cerere reală, falimentată și în prezent în așteptarea unei “oportunități” de vizibilitate (atenție) redusă, pentru licitație și (re)cumpărare (via offshore) la un preț din nou puternic sub-evaluat
g4) cel mai bine (și chiar bun exemplu – pozitiv) este Muntenia care a devenit Snagov Club (cu servicii de 5 stele reale) – însă aflată în contextul defavorabil existent
h) (astfel) cumulativ, brandul de destinație “Snagov” – devine negativ: prin asocierea cu liderii nationali ai corupției/ vilelor ilegale
i) ICAB-ul a fost desființat. Astfel s-a destrămat și infrastructura cu vaporașe, ștrand + salvamarii aferenți. A dispărut și pescuitul comercial (năvodul) și totodată și furnizorul unic de pește din lacul Snagov pentru locațiile din zonă. Din 1996 nu poți cumpăra și mânca (legal) pește din lacul Snagov. Mai ales a dispărut total și curățarea zilnică din sezon (apr–oct) a lacului de plante acvatice (erau trase cu o țeavă și un vaporaș – pe maluri, unde se descompuneau și astfel nu putrezeau în lac și transparența apei era menținută)
j) Prin 2003 apare un noul Regulament de Navigatie pentru lacul Snagov. Care sub pretextul protejarii naturii – in fond va permite circulatia ambarcatiunilor motorizate in moduri, trasee si intervale orare care incalca si programele de antrenamente ale sportivilor si orele de liniste – dar faciliteaza dus-intorsul cu salupelor pe timp de noapte la restaurantele ilegale din Parcul Snagov. Se permit si sporturile nautive motorizate (foarte nocive lacurilor interioare si mai ales celor cu maluri cu sediment). Drept care se mentine si chiar dezvolta si dupa 2007 (OG 57) prin care s-a transpus Directiva Europeana (odata cu aderarea la UE) si care interzicea explicit asa ceva. Prin declararea lacului drept “cale navigabila” se interzice si inotul si cumva (si de fapt) accesul oricui. Nu se pun nici semnalizarile prevazute si siguranta navigatiei nu este asigurata: rezulta repetate accidente si tot nu apar remedii. Trist este ca celor cu agrementul traditional: inot, luntrii, caiace, canoe, hiodrobiciclete si (ulterior) cei cu SUP-uri – li se sugereaza ca pot fi considerati – contravenienti (si deci mai bine – sa nu intre pe lac)
k) calitatea apei scade datorita eutrofizarii accelerate. Ex: prin 192x transparența apei era și de 6 metri, prin 1989 scazuse la circa 4 metri iar in 2020 ajunge la circa 1m. Datorita unui mix de factori: nu mai sunt taiate si scoate plantele acvatice / 500+ riverani arunca in lac gazonul taiat + frunze + crengi / sute de ambarcatiuni cu chila fac sporturi nautice motorizate ale caror valuri rascolesc malurile cu sediment / sute de riverani betoneaza malurile si astfel reduc zonele naturale care reciclau materiile organice

l) Regata Snagov a fost distrusă de execesul de zel combinat (politruc + direcția X +miliția locală: care au întrat prin 1986 pe pista de competiție în plin concurs și i-au trimis arogant acasă pe toți + străinii, în baza unei greșite presupuneri că Ceaușescu ar dori liniste / sanctiunea aplicata ulterior de Ceausescu (cand a aflat) nu a putut repara compromiterea internațională a credibilitatii a Regatei Snagov. Ulterior (după 1989), caiaciștii au fost obligați să se mute la Bascov (lângă Pitești). Iar la nivelul anului 2017, aferent unei competiții internaționale, cam 3000 sunt doar cei care concurează și personalul asociat. Astfel că cererea de cazare pe circa 2 săptămâni crește cu circa 10.000 locuri. Cerere și activitate care putea să fie la/pe lacul Snagov. Și împreună cu competiții ale canotajului – putea să existe o cerere chiar dublă. Plus celelalte 3-6 competiții anuale naționale etc.

m) Primăria Snagov (“sub” primarii Mușat Apostol și Marian Oancea) nu completează și deci nu depune documentațiile necesare pentru a menține statutul de Stațiune turistică de Interes National al Snagovului (cum era de 60+ ani). Astfel, Snagovul devine Stațiune turistică de interes local (doar Snagov-sat) – în mod implicit. Implica si pierderea elibigilitatii financiare pentru fonduri UE sau nationale. Singura speranta de dezvoltare ramanand doar Primaria Snagov – din bugetul propriu. Adica nimic. Caci nici măcar fosta taxa de turism nu e menținută (o și desfiintează) – și nu face chiar absolut nimic pentru turism. Desi public se laudă cu potentialul turistic al Snagovului. Primarii mențin goală singura pagina din site-ul primariei – denumită “Turism” . Deși agenții economici s-au reunit de mai multe ori (via/la Fundatia Snagov) și s-au făcut și teleconferințe cu directorul direcției avizări din Ministerul Turismului (pentru ca Vila 23, Astoria, Artha Parc chiar au dorit să declare resursă comună propriile parcări etc. și erau mai multe soluții si terenuri pentru criteriile de indeplinit – primarii nici nu au binevoit să participe la întâlnirile cu agenții turistici din zonă. Miza imobiliară, dezmembrările și vânzările ulterioare – erau mai motivante decât viitorul comunităților și pentru interese personale au sacrificat principala resursă a comunității și de fapt baza renumelui Snagovului

n) Nici patrimoniul cultural al Snagovului după 1989 nu a mai fost de susținut și promovat de autorități. Atractii extrem de valoroase și cu cerere mare din partea turiștilor străini (vila lui Ceaușescu, Palatul Snagov sau măcar Mănăstirea Snagov) – au fost sacrificate tot pentru a reduce vizibilitatea și traficul turistic de la Snagov (tot pentru intelese locale, punctuale – imobiliare: vezi suitele de scandaluri imobiliare). Primaria Snagov a cedat voluntar insula Snagov – Patriarhiei Romane in loc sa colaboreze si sa promoveze si dezvolte insula ca tripla destinatie + atractie: turism laic relevant istoric / turism natural – fiind parte a rezervatiei naturale Snagov cu maluri, habitate si specii atractive / așezământ religios

o) Nici patrimoniul natural nu mai este valorizat și nici măcar recunoscut oficial. Deși din 1906 până în 1989 se realizaseră peste 70 de articole și studii științifice publicate despre biodiversitatea din Rezervația Naturală Snagov, cumva, prin 2000, niște “experți” (care în prezent sunt ascunși de autorități), în loc de zeci de specii protejate confirmate anterior și oficial, mint și prezintă pe un petec de hârtie neangajant al Agenției de Mediu Ilfov – că ar exista doar 6 specii din care una de fapt este chiar cu comportament invaziv (adică dăunătoare/de eliminat). Iar primarul Mușat Apostol susține la televiziuni că el dorește eliminarea bălăriilor, insectelor și infecțiilor de la malurile sălbatice – susținând betonările și investițiile pe toate malurile (inclusiv cele împădurite, din rezervația existentă). Și ulterior prin PUG din 2005 chiar și reușește aprobarea ilegală a unor documentații contrare prevederilor și încadrărilor legale în vigoare și niciuna din celelalte autorități semnatare nu se sesizează nici atunci dar nici până ]n 2020. Poate și pentru că PUG Snagov 2005 transformă în terenuri destinate pentru curți construcții tot malul împădurit al lacului (spre fericirea celor care au schimbat ilegal loturi de pădure din Rezervatia Naturala Snagov cu “amnezia” gen GIO a unui întreg grup de autorități semnatare, cu tot cu specialiști, referenți și proceduri de monitorizare și raportări anuale a stărilor de conservare din arii Protejate etc. Dispare peste 90% din Rezervatia de la Snagov și nu vede nimeni … Timp de 20 de ani.

* Fundatia Snagov face 10+ ani demersuri si depaseste 1000 de adrese inregistrate si reuseste doar sa descurajeze / stopeze noile investitii. E o mare realizare, dar rezultata din lupa unbui ONG versus 10+ autoritati care au devenit parte a problemelor (constant in favoarea tunarilor imobiliari)

p
) autoritatile (3 Primarii locale, Agentia de Mediu Ilfov, Consiliul Judetean, Ministerul Mediului etc.) au “uitat” cumva prin 1999-2000 de existenta Rezervatiei Naturale Complexe Snagov infiintata prin HCM 894/1952, de 1147,7ha, care include toate padurile riverane lacului Snagov si lacul dintre acestea.Totusi (pt. ca erau deja ceva angajamente internationale ale Romaniei si cu denumiri legate de Snagov, au fost “fabricate” intr-un mod care nu pare sa aiba documente justificative, doua micii arii naturale Protejate de 10 si 100 ha. Adica s-au “pierdut” circa 960 ha de padure / teren riveran lacului Snagov, care “cumva” a fost preluat apoi prin schimb la Romsilva de ceva “baieti destepti”. In 07.01.2020, Ministerul Mediului recunoaste valabilitatea legala a actului si Rezervatiei de 1147,7 ha din 1952 – dar intarzie sa faca reparatiile urgente, necesare.
r) dupa “privatizarea” primelor circa 10-12 vile de la Snagov (destinate nomencalturii prin 198x), s-a produs o efervescență violentă de acaparare de active la Snagov. Majoritatea atât de pueril “furate” încât și în prezent este foarte ușor de reconsiderat (..) și remediat (..). Motive pentru care după 1997, parte din noii proprietari de vile (ex: luate la pret de garsoniere) s-au aliat și au început accelerarea distrugerii infrastructurii de turism de la Snagov (deci ce maxim 34.000 turisti/zi), pentru a reduce riscul interpelărilor public-mediatice a celor care au venit prin sindicate mulți ani la vilele de la Snagov și acum ar fi putut găsi “personalități” “revoluționare” și diversi infractori, pe acolo. Aceștia au continuat demersuri de transformare a Snagovului în “dormitor de lux” și zero (șanse de) turism real (șicanâd în felurile moduri pe cei care au mai facut încercări – investiții – promovare etc.)

S) comunitățile locale au fost cel mai mult păgubite după 1989 prin masurile si legile ori neaplicarea prevederilor legale – din partea autorităților locale, regionale și centrale. Iată o scurtă enumerare a pierderilor:
s1) locuri de munca in turism (800+), venituri si beneficii directe si indirecte (legate de resursele locale: natura – cultura care nu au mai fost valorificate sutenabil, fiind deturnate, distruse, blocate). Caci oamenii mai inchiriau camera, ofereau si vindeau diferite servicii si produse
s2) viitorul familiilor: prin reducerea spre zero a angajarii copiilor in turismul local (care ar fi putut depasi 2000 locuri de munca)
s3) referitor la lac:
s31) nu mai ai pe unde sa ajungi / vezi lacul (din cele 26+ iesiri publice la lac, multe sunt inchise abuziv, nu au fost refacute – amenajate (o singura exceptie partiala – caci s-a facut betonare, fara avize si peste deversarile ilegale de ape pluviale nefiltrate / dar cu bani PNDL)
s32) din lac nu se mai preia: peste (intre 300 si 1200 kg/zi x 250 zile/an – intre 1918-1986), raci, scoici (ceea ce era principala si cea mai ieftina si accesibila sursa de hrana si bunastare)
s33) nu mai ai voie sa inoti in lac (pentru ca a devenit cale navigabila si “cineva ar mai trebui sa faca ceva” inainte de a mai fi voie. Astfel ca cel mult gasesti “Scaldatul Interzis!” si amenintati cu amenzi
s34) infrastructura de turism (capacitate maxima 34.000 turisti/zi/weekend) a fost dezmembrata, distrusa, vanduta (ilegal).
s4) referitor la paduri:
s41) intrarea in padure este interzisa si poti primi amenda (conform modificarii din codul silvic, art 54 din L 46/2008)
s42) desi au fost paduri ale statului publice, de agreement si chiar si parte a Rezervatiei Naturale Snagov  – cumva (ilegal) au aparut propietari privati. Se fac si taieri “la ras”, au disparut peste 3000 de arboi seculari. Au aparut constructii.
s43) in padure se trage cu pusca si se fac ture cu ATV-urile (desi sunt declarate si paduri de agrement si destinate plimbarilor populatiei)
s5)  locuitorii au fost sărăciți succesiv prin: preluarea terenurilor de la lac de “revolutionarii” lui Iliescu / terenurile micsorate cu 12% si transformate in terenuri inferioare (cei cu teren de la lac au primit in vatra satului si acestia in extravilan etc.) / cei 800+ care au lucrat in turism si-au pierdut locurile de munca

t) o parte din noile invesitii (circa 10 pensiuni: SAPARD, Phare etc.), noi hoteluri (+renovari) si restaurante, alti furnizori – poate (la inceput) au incercat (prea putin) sa ii cunoasca si sa colaboreze cu ceilalti. Dar de-a lungul anulor s-a resimtit mai mult ca fiecare a dorit si incercat sa asigure singur totul (si nu a reusit – cum era si previzibil, sau rezultatele financiare au devenit mult mai mici – comparativ cu capacitatea si gradul de utilizate normal).  Toti acestia par sa nu fi inteles ca la Snagov oamenii vin perponderent pentru o zi (mult mai putin si pentru cazare) si vor seturi de activitati si atractii care sa poata fi grupate in ceva pachete cu masa inclusa si care sa le ocupe 5-7 ore. Turistii nu vor sa stea doar in perimetrul unui restaurant / locatie si vor sa vada si lacul si padurea si ceva cultural si ceva curiozitati, sa faca miscare, sa inchirieze ceva etc. Un turism de zi cu mobilitate in cadrul deosebit al Snagovului. Nu prea vine nimeni doar pentru un singur element (doar mancare / cazare) … Decat poate la 

C) CONCLUZII provizorii (30 de ani după 1989)

1) chiar si cu cat si ce a ramas din patrimoniul natural si cultural al Zonei Snagov – tot reprezinta un mare potential si se pot face foarte multe. In lume exista multe destinatii de succes, cu atractii si resurse naturale si culturale aproape inexistente – cu ceva investitie HoReCa dar cu cu servicii si promovare – exceptionale (si au si succes). Deci sigur se poate (mai) si poate fi bine
2) ce si cat s-a furat: s-a furat prost si vizibil si ilegal. Astfel ca raman multe modalitati de recuperare / remediere. Plus ca niciun investitor (banca, finantator, partener strain etc.) nu investeste fara „due dilligence” – adica fara a verifica cat de „proprietar” esti. Si daca sunt prea multe semne de intrebare – mai bine nu risca la Snagov. Deci (de exemplu) a detine imobile ori terenuri (padure) fara acte ori cu acte care sunt sau par (ori pot) a fi „reconsiderate” – inseamna ca de fapt (mai ai) un activ (bun) care nu mai are piata secundara (credibilitate – viitor). Si poate este mai bine sa revina (si mai repede) la stadiul initial (al comunitatii, al tarii etc.)
3) Snagovenii (localnicii) au un set de obiceiuri, traditii, credinte si chiar si superstitii. Mai ales legat de lac, malurile acestuia, schimbarile de soarta asociate familiilor etc. Unele au mai fost mentionate (recent) chiar si in ceva documentare. Altele mai apar in cultura orala. Functie de cum ar fi prezentate, se poate avansa catre segmente destul de diferite (ceea ce – oricum duce la re-branding – care ar trebui sa fie pe baza de proiect comun)
4) in ultimii 30 de ani au aparut un nou set de resurse si forme de infrastructura – care pot fi percepute si integrate in mai multe configuratii posibile, pentru o potentiala relansare eco-turistica a Zonei Snagov: Muntenia a devenit Snagov Club si chiar ofera servicii de 5 stele / Hanul Vlasia 4 stele / Hotel Miraje / Complexul Artha Park / Gradina Vlahiia / Pizza Lions / un centru Spa / o retea de drumuri (DJ101) si in localitati – imbunatatite / transport public comun de calitate la numai 1,5 lei (adica cam la jumatate din pretul din trecut: 195x-198x) / Colectiile Muzeale Snagov / Centru de Informare Turistica / Centru de Biodiversitate / Arii naturale protejate cu materiale de prezentare si ghizi / Prima Evadare – cel mai mare tur ciclist din sud-estul Europei / cateva trasee marcate in padure si mai multe prin localitate si pe lac (chiar si cu audioghid si unele si in engleza) / cateva initiative legate de asigurare de caiace, sup, vaporase, biciclete etc.
* Nu am inclus in enumerare locatiile despre care am primit dovezi ca functioneaza ilegal ori sunt mari neclaritati si suspiciuni (ii rugam sa faca dovada rezolvarii problemelor). Si nici activitatile ilegale in arii naturale protejate (skijet, ski nautic) ori cu ATV-urile prin padure, ori focuri de artificii si petreceri nocturne abuzive care deranjeaza intreaga comunitate etc. Timp de 4 ani (2009-2013) cativa furnizori locali au colaborat (punctual sau mai consecvent si prin agentie de turism locala si au avut si experienta lucrului cu grupuri mari de sute si chiar mii de turisti). Oricum (la un moment dat) va apare si un mare dezvoltator integrat local – atras de resursele existente. Dar pana atunci poate se dezvolta si o retea locala robusta (precum in Bellagio – Como etc.)

5) toate acestea (si chiar mai detaliat) – poate merita sa fie si publicate … Dvs. ce parere aveti?

>> Vă invitam sa comentati / completati / corectati / detaliati (puneti intrebari) – legat de orice parte si aspect din acest material (versiune draft 1.0). Impreuna – il putem ajusta si prezenta (mai convingator) noilor generatii ca Snagovul a avut un trecut (cu multe momente si sclipiri – mult peste cele din prezent). Si ca au existat si in trecut vremuri chiar mult mai bune si cu multi oameni buni, destepti, harnici si muncitori – cel putin in masura in care in prezent se experimenteaza (caci asa mai sunt – cicluri istorice), extreme opuse.

D) Ce este DE FĂCUT
a
) reunirea (macar) a unei părți din cei direct implicați / interesați de (re)lansarea (eco)turismului în Zona Snagov. Trebuie pornit de la resurse (patrimoniu natural si cultural – existent si recuperabil). rioritari sunt
: furnizori HoReCa + furnizori de servicii și agrement asociat + Liceul Mihail Kogalniceanu (care mai are 2 clase/serie, de turism) + 3 primarii riverane lacului + Consiliul Judetean + Agentia de Dezvoltare Bucuresti – Ilfov etc. Reevaluarea resurselor (comune), a motivatiilor – interesului si apoi a modalitatilor de colaborare. E suficient ca si numai 1/3 dintre acestia sa inceapa sa colaboreze si furnizeze servicii de calitate predictibile. Crearea de pachete comune (cu reduceri pentru segmente si bugete diferite). Stabilirea unei modalitati de comisionare intre parteneri pentru cross-selling.  Stabilirea nevoilor (+bugete + plan de actiune) pentru promovare si coordonarea grupului format + sistem de monitorizare – raportare, sedinte periodice si decizii de ajustare. Este necesar a se (re)introduce cel putin o evidenta si contributie (directa) sub forma unei “taxe de statiune” pentru turisti (ex: 1-3 lei, corelat cu obiectivele si oferta)
b) nevoi de infrastructura si obiective pe termen mediu (2+ ani) si lung (5+ ani). Pentru indeplinirea cerintelor din grila existenta (si prin 2012), unii privati chiar erau dispusi sa declare parcari proprii ca fiind publice (si se rezolva problema). Pentru nr. de parcuri, terenul de langa Gara Snagov merita si putea fi declarat parc dendrologic (date fiind diversitatea de specii de acolo – favorizat de solul foarte diferit de acolo), insa recent a fost dat de primaria Snagov, tertilor. Insa se mai pot gasi si alte solutii. Si orice alte nevoi – pot fi abordate similar. 
c) reobtinerea statutului de statiune de interes national (pentru ca numai astfel – noi investitii si/sau dezvoltari – extinderi – specializari si parteneriate) – pot beneficia si de co-finantari si granturi (partiale) din partea UE (deci ca preconditii de eligibilitate)
d) reconceperea unei strategii comune (deci pe termen lung), cu prioritati, fise de proiecte, preconizare (multiple) surse de finantare, alternative, parteneri (mai multe categorii etc.). Asa ceva si poate face si numai pentru un subgrup de furnizori (segment de piata si mix adecvat ca de exemplu: tinerii fara obligatii care lucreaza la corporatii si au un surplus de bani, vor calitate si folosesc mediul online). Dar exista peste alte 10 segmente (si pot fi adresate si comcomitent – cateva din ele).

# Pentru mai multe detalii , completarea (detaliata si cu referinte, poze, link-uri la filme etc) a prezentului articol si mai ales inceperea lucrului concret la cele mai sus enumerate, sunati la Tel: 0720 762 468 / [email protected]

Pandemia la Snagov … cu focuri de artificii și petarde

Sâmbătă 09.05.2020 ora 21:40. Se aude și se văd luminile unui foc de artificii cu suite de petarde, în zona malului lacului Snagov. În Aria Naturală Protejată Lacul Snagov.

Cu durata de circa 10 minute … Focul de artificii – de grad 2/3. Se vede cum se lumineaza cerul (norii) in directia respectiva. Probabil ca luminarea marginii padurii – se combina cumva cu vaporii de seara ..

Nu se aude (și) muzică – ca în alți ani, în această perioadă. Dar poate e din cauza distanței .. O fi petrecere – pe motiv de reducere a restricțiilor din 15.05? O singura familie? Or fi mai mulți? 

Presedintele Fundatiei Snagov (custode 10+ ani al Ariei Naturale Protejate Lacul Snagov) – face o scurta filmare a finalului focului de artificii din curte (mijlocul satului) – deci departe. Caci stie din experienta ca e mai bine sa ai si dovezi … Apoi suna la 112.

Pentru a “trece pragul” de relevanta, trebuie sa repete rar motivele:
1) este foc de artificii cu petarde in Snagov, pe malul lacului Snagov. Pentru ca este padure in zona este sigur infractiune conform legii legii privind regimul armelor si munitiilor (295/2004) [vezi distanta de minim 500m]
2) este incalcat si Regulamentul Ariei Naturale Protejate a Lacului Snagov [publicat in MO 318bis / 2016] si poate fi infractiune ori cel putin contraventie;
3) este perioada de pandemie. O tara intreaga sta in case, rabda – face eforturi si respecta restrictiile legale. Snagovul este in Romania sau  beizadelele ori cei cu arest la domiciliu au regim sperat?

Operatoarea ezita … Probabil isi aminteste de stiri cu nunti fabuloase la Snagov si ceva focuri de artificii. Poate re-evalueaza credibilitatea “noutatii” prezentate …
Imi repet numele, calitatea (presedinte Fundatia Snagov), experienta (10+ ani de custode al ANPLS) si faptul ca voi posta public o stire despre acest foc de artificii cu petarde. 

.. Imi face trasferul … (oricum, ramane inregistrarea …)
Raspunde dispecerul de la Politia Snagov. Reiau “povestea”. Ma intreaba “unde este”. Ii spun directia (si unde ma aflu eu) si ca trebuie sa fie pe malul lacului – data fiind iluminarea. Nu intelege si ii explic ca poate fi si pe malul stang (de vis-a-vis) a lacului. Imi spune triumfator ca “atunci” este la Ciolpani si nu “e de Snagov”.
Eu ma gandesc ca se poate face un triunghi cam isoscel, date fiind distantele dintre locul meu, locul politiei, locul cu focul de artificii si petarde. Adica, daca ar fi ascultat atent – chiar si el ar fi putut sa le auda .. (ca in alti ani)

Imi amintesc de cele circa 10 focuri de artificii cu petarde de anul trecut. Si de cele 3-4 cazuri in care am sunat la 112 si mereu am parcurs etape similare: ca nu au auzit – vazut / ca echipajul (masina) este … in “cealalta parte” / ca de unde stiu eu … (directie a discutiei care se opreste cand spun ca am inregistrare facuta) / si primesc o promisiune ca “va veni un echipaj”. Care poate veni intre 30 min si 2 ore (ceea ce este si posibil – daca chiar au evenimente in desfasurare, in “cealalta” parte a comunei etc.)

Mi se cere sa fiu specific (sa spun o locatie / adresa etc.). Insa data fiind configuratia Snagovului (rutiera, lac etc.) plus vegetatia existenta, stie ca nu poti fi exact (decat daca te-ai duce pana la gardul unei locatii). Si apoi e posibil ca acolo sa nu fie nici numar (ca asa este moda vilelor la Snagov) si mai apoi nici Primaria Snagov nu va furniza date despre proprietari (pentru a bloca demersurile unor plangeri scrise etc. si Garda de Mediu ori alte autoritati sa … “ezite” / respinga sesizarea pe motiv ca nu se poate identifica locatia …).
Deci in 10 ani si cand am avut – facut inregistrari video, audio, dat si poze si harti in Google cu locul exact, (alte autoritati) nu au reusit sa gaseasca locatiile / faptuitorii / beneficiarii etc.
M-a suparat afirmatia dispecerului ca “nu este in Snagov” partea de peste lac din Snagov sat. I-am spus sa intre pe harta PUG-ului Snagov din site-ul primariei Snagov si sa reverifice limitele UAT-ului Snagov, in care ne aflam cu totii … Am terminat convorbirea. Asa ca poate veneau sau nu un echipaj, in 30 min sau 2+ ore sau deloc.

Relativ rapid (fata de trecut – deci circa 15 min) a venit un echipaj. Am refacut discutiile de anul trecut:
1) ei sunt echipaj de ordine publica / zona este intinsa / au nevoie sa constate un flagrant – si uite ca acum nu mai este / da, stiu ca se mai fac focuri de artificii – dar sunt greu de surprins flagrantele / vor merge “pana acolo” sa vada de aproape daca este o petrecere in derulare / sa revin sa fac o sesizare scrisa / luatul datelor de identificare / salutari si .. gata

Suplimentar, re-propun pentru marți-miercuri o discuție și cu șeful postului pentru ca in baza suitei de sesizari cumulate (112 – in 2+ ani, de cand ANANP a preluat custodiile ..) a se reveni la modul anterior de organizare (asociate sesizarilor prin 112). Caci era mult mai bine cand se discuta la Politia Judeteana SAESP si se activa de acolo un echipaj pentru constatare de infractiune (ei puteau verifica imediat daca s-a emis sau nu ceva aprobari si nu trebuie ca in prezent, Poliția locală să ceară în scris verificare și – poate – peste câteva săptămâni – când apare au confirmarea că nu era aprobare -să meargă pe teren să întrebe dacă își mai amintește cineva – ceva …)

In perioada 2011-2015, Custodele ANPLS a participat inclusiv la pânde și patrulări pe lac și terestre cu specialiști de la Politia Județeană. Și aceia veneau pregătiți să intre la proprietari / administratori – dacă erau infracțiuni în derulare. Deci total diferit față de abordările prin … adrese (de pus la cutii poștale care nu prea există dacă și după ce Primăria Snagov îți dă sau nu detalii despre proprietarul locației).


CONTEXT / ISTORIC (cronologic)
1) pana in 1989, la Snagov nu se faceau focuri de artificii si petarde (nu era nici moda, Ceausescu dorea liniste in zona sa, era ideal pentru biodiversitate)
2) noii imbogatiti (nesiguri pe ei) au nevoie de fast, vizibilitate, “să moară dușmanii mei” etc. Așa că petrecerile, nunțile, botezurile la “Snagovul lui Ceaușescu” și al (fostei) nomenclaturi – trebuie să fie din ce in ce mai “unice” si memorabile … Și se escaladeaza …
3) prin 2007, într-un weekend erau intre 7 si 11 focuri de artificii cu petarde (inclusiv tip 3-4, adica ca de Ziua Americii). Maximul era dat de capacitatea (“in paralel”): 2 nunti la Palatul Snagov / 2-3 la Complexul turistic Astoria, Dolce Vita, El Capitan, Hanul Vlasiei (dupa 2008), Muntenia (Snagov Club), Vila 23, Jandarmerie si 1-2 riverani. Si de regula dupa 22:00 pentru ca toti 6.000 – 18.000 de localnici si contribuabili sa auda bine (cu ecolul lacului si padurilor) si sa “bage la cap” cine e “tare”. Da, pentru ca (cel putin din 2004) se incalca legea 295/2004 si se dadeau chiar si aprobari – pentru locuri aflate la mai putin de 500m de padure (adica imposibil de avizat legal)
4) a trebuit sa apara (vina) un ONG care sa explice IGP-ului (Stefan cel Mare) ca pentru locatia Palatul Snagov chiar Politia emite avize (contrar legii). Si dupa etapele de ras, ignorare, adrese cu iminenta comunicatelor de presa + poze si filme si link la cele peste  120 de filme in YouTube cu nunti la Palatul Snagov – sa (se) inteleaga ca trebuie luat in considerare si un … ONG. Astfel ca (lucru foarte bun) s-a “comutat” pozitia si s-a dat de IGP Comunicat de Presa ca … “nu se mai dau aprobari pentru focuri la Palatul Snagov”. Fundatia Snagov a recomandat si sa se contacteze (+semnatura directa) cei 800+ firme private – caci daca anterior primisera avize, la urmatorul (fara aviz) si in instanta cel mult luau o amenza mica contraventionala. Asa ca tot “afacere” ramanea (luai in plus cu cateva sute lei – dar continuai sa faci focul …). Si au semnat cele cateva sute.
4) 2010 > apoi la nunta fetei lui Cristache Radulescu (presedinte CJ Ilfov) organizata la Snagov Club, s-au facut 2 infractiuni si circa 3 contraventii (asociate unui foc de artificii cu petarde). Si au fost rasturnati in lac cei doi custozi. Si procurorul de la Buftea a “stins” sesizarile. Si nici un faptuitor ori beneficiar nu a patit nimic (caci erau multi sefi de autoritati de fata). Insa a contat. Caci ulterior au mai fost doar 5-7 cazuri si Politia Ilfov a facut dosare penale.
5) in principiu – dupa 2013 nu mai au fost focuri de artificii si petarde la Snagov (deci in apropierea padurii dar si in Aria Naturala Protejata si vecinatatile acesteia). Adica o mare schimbare. Deci zero – fata de peste 300 de focuri de artificii cu petarde per sezon/vara. Schimbare vizibila atat pentru intreaga comunitate locala (3 comune – ai carei 18.000+ locuitori erau mereu deranjati in noptile de weekend pe timp de vara) plus multimea de autoritati (ai caror sefi “de sefi”) continuau sa caute “derogari”. De la generali care s-au oferit sa aduca la Snagov portbagaje cu pasari rare din Delta, pana la “donatii” pentru Fundatiei ori amenintari de controale plus telefoane anonime cu amenintari …
6) 2018.07.19 – OG 75. ANANP-ul elimina toate ONG-urile (custozi voluntari) – pentru ca (vezi fundamentarea) … acestia nu ar permite mediului privat sa investeasca, sa dezvolte afaceri, sa (re)lanseze comunitati si economia etc. Nota: Cel putin la Snagov, pana in 2020 nu s-a simtim deloc prezenta ANANP-ului (perioada in care s-au reinmultit si relansat abuzuri – distrugeri si mai ales nu s-a mai avansat deloc cu cele 40 de sesizari – plangeri penale, care cu timpul se prescriu si nici nu se reface ce s-a distrus, cum este obligatoriu)
7) intr-o tara in care legile par a nu fi respectate de toti, este de apreciat ca ulterior, s-a tinut cont (si respectat) cadrul legal si la urmatoarele ocazii “deosebite”: nunta lui Eba Basescu de la Palatul Snagov (august 2012 – dupa ce anterior anuntasera in program focul de artificii, de la Palatul Snagov si comisari de la Garda de Mediu au si venit la Custodele ANPLS sa se intereseze de “problemele” din zona – date fiind multele “reclamatii primite” despre care nu pot da detalii). Nici Camera de Comert Americana – de Ziua Americii (4 iulie 2018) – organizata la Snagov, la Lagoo = Artha Park (desi focurile de artificii – erau traditionale). Nu s-a facut foc de artificii la nunta nici baiatul liderului PSD – Liviu Dragnea (dar poate nici nu au dorit) din august 2018. Da, exista si ceva corespondente si “povesti” asociate [pastrare in/pentru “Memorii”] dar relevant este ca (si) aceste exemple – au consolidat normalitatatea – legalitatea (respectarea lor) – la Snagov (cunoscut la loc al “derogarilor” pentru VIP-uri);
8) evident, firma care a organizat artificiile la Colectiv, a facut foc de artificii la Palatul Snagov, a rezultat sesizare a Custodelui ANPLS, dosar la Buftea, dar (acelasi procuror care anterior a “rezolvat” si cazul atacului asupra custozilor din aug 2010) le-a dat doar o mica amenda in loc sa le retraga autorizatia (+ alte sanctiuni proportionale cu fapta). [La cerere – prezentam corespondentele + dovezile – pe care nu a dorit sa pe preia niciun ziarist / canal de stiri etc.]
9) In urma sesizarilor repetate pentru infractiuni (si documentate cu poze / filme / incadrari legale etc.) ale Fundatiei Snagov, am vazut ca autoritatile in loc sa trimita (cf. OG 2/2001 la cerere prin 122, politia, jandarmi, gardieni) au “ajustat” legislatia (prin eliminare – vezi decizia 4/2017 din 08.03.2017). Adica, nu mai poti sa responsabilizezi direct (nici) aceste autoritati – cum am incercat sa facem. Adica sunam la 112, ne autoinregistram sesizarea (audio), filmam + poza distrugerile (infractiunile) si apoi prin sesizari scrise si inregistrate sesizam ca nu veneau autoritatile sa constate faptele (contrar prevederilor legale). Si iata ca “s-a rezolvat” si aceasta “scapare” … 
10) Totodata, din 2019 Fundatia Snagov a constatat ca daca suni la 112, chiar pentru infractiune (ex: focuri de artificii cu petarde), nu mai esti directionat la IP Judetean (Ilfov). Ci la (o) Politie Locala – care sunt pregatite pentru contraventii si demersuri pe timp de zi si cu abordari (implicite) diferite de cele necesare cazurilor penale (rapide, in desfasurare etc.). In 2019, Presedintele Fundatiei Snagov, la sediul IPJ Ilfov a discutat cu seful SAESP despre reinceperea focurilor de artificii la Snagov. Dansul mi-a spus ca nu stie. Ca ei (nu mai) primesc sesizari (sinteze) de la (prin) 112. Si ca sa facem sesizare scrisa si la dansii (probabil dupa ce se face local – care cu organizarea si intarzierile sistemice existente, evident, vor face PV cu incadrarea “nu se confirma fapta”. Caci DA, daca fapta dureaza 10-20 minute, nu vad + aud si poate chiar nu sunt in zona, apoi nici nu intra in locatie privata la ora de noapte fara mandat de la procuror etc. – evident, ca “nu se confirma fapta” …]
11) inca din 2013, dupa diferite focuri de artificii cu petarde, Fundatia Snagov primeste telefoane cu sesizari (..), apropouri ori reprosuri (“uite altii dau si pe noi nu le lasai ..” – acum iei spaga? ca se mai da? la cine?), ori “cum putem ajuta?”. In concluzie, in comunitate se stie ca nu e legal (ceea ce este foarte diferit fata de momentul 2008 – inainte de implicarea Fundatiei Snagov)

PREVIZIUNI (daca nu se face CE+ CUM trebuie):
1) pai daca “unii fac” focuri de artificii si petarde (si spaga se pare ca se ridicase la cateva mii de euro, fata de costul unui foc de 1-3.000 euro) – de ce nu ar face si altii? Mai ales (daca se revine) la scenariile in care (nivelele inferioare) cred (ori au si dovada) ca (insasi) “sefii” incalca prevederile legale? (deci cum a fost pana prin 2008, cand desi L295/2004 era in vigoare si erau sute de focuri de artificii cu petarde cunoscute si “tolerate”? 
Daca in 2019 au fost circa 10 (auzite de Presedintele Fundatiei Snagov) (si deci poate 15-20 in total – fata de zero intre 2013 – 2018 = 5 ani), cate vor fi in 2020? Fara masuri convingatoare – mai mult decat in 2019 …
2) cum vor (re)deveni “negocierile” infractorilor cu autoritatile, daca raman vizibile si tolerate discriminari in aplicarea prevederilor legale?
Oare nu asa cum au auzit in repetate randuri – custode si reprezentant al statului timp de 10 ani?:
2a) “te iei de mine si uite pe aia nu ii vezi …”
2b) “pai daca aia fac X Y Z – de ce te iei de mine pentru W? Mai intai rezolva cu aia ca e mai grav – penal si apoi sa te iei de fleacurile W …”
2c) “ti-e frica de aia ca sunt cu X Y Z si te dai mare la apa mica cu W …”?
2d) “daca nu rezolvati infractiunile si uite cum deverseaza din WC direct in lac Manastirea Snagov – ce rost mai are sa va tineti de maruntisuri etc….”?
3) cel putin 1/3 din (chiar) riveranii lacului Snagov (deci cei cu bani – influenta) isi doresc (similar cu cei pana l1 18.000 locuitori din cele 3 comune riveranel lacului Snagov) o zona cu liniste, verdeata, natura si unde sa si poti dormi noaptea (pe timp de vara). Incotro va ajunge un “echilibru” fata implicarea reala a autoritatilor? In favoarea infractionalitatii sau a legalitatii?
4) ANANP (care este acum custode ANPLS etc.) “zice” ca nu are buget, bani, infrastructura. Realitatea este ca prin ANANP (de fapt) s-a dorit “liniste”. Mai ales pe cateva subiecte (ex: microhidrocentrale) / zone (ca la Snagov) / “investitori” care fac infractiuni cu distrugere de patrimoniu natural protejat. ANANP este “groparul” celor 40 de sesizari (distrugeri) facute si nu rezolvatorul a ceva (cel putin la Snagov)

# Deci cum ar arata “viitorul” la Snagov?
>> crestere (cu zeci – fata de 2019 si ZERO intre 2013-2018) focuri de artificii si petarde. Si la asa infractiuni (tolerare) – o relansare pe toate categoriile: braconaj / betonari – destufizari – constructii pe domeniul public si in Aria Naturala Protejata Lacul Snagov). Reluarea sporturilor nautice motorizare pe lacul Snagov (si in ANPLS). Petreceri dupa 22:00 (caci numai 200:50% = 100 lei este amenda data de Politie …)

##
 Cum va arata Romania? Pai o tara de platitori de taxe si “supusi” si niste locuri / zone / persoane – grupuri – “sefi” care sunt exceptii “acceptabile” …

### Pandemia (si aplicarea legilor / regulilor etc.) … va invata ca are interdictii si restrictii in anumite locuri precum Snagovul …

SOLUTII POSIBILE:
1) Politia Snagov (locala) fundamenteaza IP Judetean (si ierarhiei) ca nu poate face fata cazurilor din anumite spete (tipuri). Ex: evenimente de 10-20 minute, in locatii private, pe timp de noapte, pe o arie atat de intinsa. Si rezulta alta organizare (macar cea anterioara cu implicarea directa a IP J)
2) autoritatile fac demersuri la locatiile HoReCa + ale RAPPS si pun administratorii sa semneze ca au luat la cunostiinta
3) autoritatile prezinta public (si in comunitate – cel putin pentru re-credibilizare) ca recunosc ca exista focuri de artificii si sunt ilegale;
4) ANANP + Ministerul Mediului fac ceea ce trebuie (si au sute de adrese cu detalii din cele peste 1100 inregistrare ale Fundatiei Snagov timp de 10+ ani). Cel putin in raport cu Snagovul, ANANP-ul a fost (de prin 2017) doar parte a problemelor. Si am dori sa facem un eveniment public legat de acest subiect [caci Inspectorul Pro / Romania te Iubesc etc. – nu pot prezenta cate se stiu si sunt detaliat documentate]
5) pana cand nu vor fi sanctionati cocret, consistent si vizibil public ceva infractori / contraveninenti la Snagov, credibilitatea (cel putin pe plan local) ramane spre zero a autoritatilor (in raport cu “greii” care mereu incalca cam orice – cel putin la Snagov)

Fundatia Snagov va face si o plangere scrisa catre Politie (caci aici au indirectat cei de la 112), catre ANANP, catre MM, Garda de Mediu etc. Poate nu (doar) crestem contorul sesizarilor scrise (si inregistrate).

Ar fi mare pacat ca dupa o multime de reguli respectate (realizate prin efortul unui ONG, in general ne-ajutat de autoritatile cu obligatii explicite), dupa “deconectarea” facuta prin OG 75/2015 si un ANANP total absent – sa se revina la o “normalitate” care consta intr-o ridicata rata de infractionalitate si contraventii – toate (in final) in paguba patrimoniolui natural protejat (caci oamenii de foame / din teama / ori coruptie etc. – se cam pot usor obisnui cu cam orice niveluri de distrugere a naturii)

1952 Codrii Vlăsiei – Calea ferată – Datoria de război – Reîmpădurire – Tradiții locale – Abuzurile din 2010+

Draft 1.0

CRONOLOGIE (scurtă):

10.000-4.500 i.e.n.Neolitic > Herodot  (7000 i.en.) mentionează existența unei păduri imense în Tracia (la nord de Dunăre) [Istorii]

35 i.e.n. – 175 e.n. >
Romanii mergeau catre mare (Tomis) prin sud (pe malul drept al Dunarii – pe la Bulgarii de astazi) ori pe la nord (pe la poalele muntilor). Exista unele referiri despre codrii salbatici care se intindeau de la sud (Dunare) spre nord pana sub actualul oras Pitesti, Targoviste, pana peste Ploiesti (Campina), pana la Buzau si spre vest acoperea Zimnicea, tot Teleormanul si exista o ramnificatie orientata catre Craiova

  600-800 ≈ Zona + locuitorii (inclusiv cei migrați de aici) sunt numiți: vlah – valach – Wloch – Blah etc. [1] Cu denumirea originii … zona – pădurea Valahilor (Valahiei … > Vlăsiei). Deci și (ulterior) “Codrii Vlăsiei” (a carei istorie și evoluție trebuie completată cel puțin din 800 e.n).

1500≈ > Otomanii se referă la pădurea din Muntenia cu “Deli Orman” (“=Pădurea nebună”) – pt. că era prea sălbatică și de nepătruns (+periculoasă) 

176x-178x > Un boier din zona actulei Moara Vlasiei (Ianache Mavrodin – de la care a ramas atat denumirea unui catun cat si a unui camp – aflat in prezent intre comunele Snagov si Gruiu), ia inițiativa și fără aprobarea domnitorului începe să defrișeze pădure (câteva mii de hectare de pădure sălbatică – manual, cu sculele epocii) dinspre Balotești spre Snagov. Este de remarcat viteza și eficiența organizatorica (cumva, folosește zeci și ocazional sute de oameni). În ciuda repetatelor reclamații  – domnitorii ignoră defrișările făcute. În final, se constată cu “surprindere” că “nu s-a cerut voie” și i se confiscă terenul astfel defrișat și pentru a nu-l pedepsi (mai grav) i se mai cere să amenajeze un drum (de la viitorul conac de pe malul Cociovaliștei – limitrof defrișării) până la București (se mai lucreaza si ulterior la “drumul cu tei” care ajungea la lacul Tei. O parte trebuia realizată cu (țăruși) din stejar = pavaj stradal (anti-noroi) [similar – vezi intrarea si curtea Hanului Manuc]
Date fiind realele calități organizatorice ale lui Ianache Mavrodin, “negocierea” a căpătat o formă oficială de “vânzare” și în zonă (ulterior – urmașii: Alexandru Dimitrie Ghica) a construit (concomitent) biserica din Căciulați [1] și Palatul Ghica din Căciulați [1, ].

1863 > după Secularizarea manastirilor, toate pădurile din jurul lacului Snagov (Zona Snagov) devin păduri ale statului (câteva ajunseseră administrate de Mănăstirea Snagov – sub fanarioți). Deci proprietate + administrare a statului român

1933.06.25 > Inaugurare Parcul si Plaja Snagov (din Padurea riverana lacului Snagov). Concomitent cu masuri de conservare a biodiversitatii zonei (confirmate stiintific incepand cu 1904)

1952 > Construcția căii ferate Căciulați – Snagov, pentru:
a) tăierea și preluarea unei părți importante de arbori seculari (stejari, carpen etc.) în contul datoriei de război prin Sovrolemn. Langa gara din Snagov sat a fost adus (temporar) un gater si au lucrat ostasi si localnici (semi-platiti/obligatoriu) cu carutele locale etc. S-a taiat “la ras” pana la linia a 4-a. Nu s-au taiat in anumite zone din Padurea Fundul Sacului si zona Complexului Turistic (pt. a ramane un fel de atractie)
b) construirea Complexului Turistic Snagov (ulterior denumit și Astoria) și reutilizarea căii ferate pentru agrement public;

1952 > Rezervația Naturală Complexă Snagov (HCM 894/1952) de 1147,7 ha (pădurile riverane lacului Snagov). În documentele de inființare se confirmă existența parcelelor cu arbori de 180-220 ani (deci 248-298 ani în 2020, deci seculari)

1954-1960≈ > replantări pădure (cu populația locală, prin “voluntariat” forțat;

1990 .. (2010 și după) > numeroase redenumiri și reîmpărțiri făcute de Romsilva cu scopul de “încurcare” (“ceață”) … a evidențelor (trasabilității – verificarilor notariale, a potentialelor justificari de “greșeli” administrative etc.)

1965-1989 > s-au creat (cam “fortat”) trei zone de vanatoare pentru nomenclatura comunista. La Snagov sat exista (de fapt) un tarc langa cantonul padurarului unde se aduceau (temporar) cerbi lopatari si alte exemplare care erau impuscate direct in ingradire sau dupa ce erau eliberate (putin) in ceva vanatori “regizate”. Totusi – padurea era dotata cu garduri de imprejmuite (metal furat in 1990) si un set de fantani cu adapatori (prin padure) si hranitori (fan, porumb etc.). Cheltuieli de intretinere care dupa 1989 s-a mentinut (covarsitor) doar in cheltuielile bugetate

2000 > Legea 5/2000 “uita” de Rezervatia Naturala de la Snagov (HCM 894/1952) creeand oportunitati (de catre) pentru speculantii imobiliari (cu sprijinul multor functionari din multe autoritati = GIO) pana in 2020 cand Ministerul Mediului recunoaste existenta “omisiunii” (greselii) dar intarzie sa repare greseala … Astfel, clientii politici (si cei din lobby / marea coruptie) fac schimb de padure si obtin loturi in padurea riverana lacului Snagov, deci in cadrul Rezervatiei “uitata” de autoritati (si prin L 5/2000)

2005 > PUG Snagov (eronat, cu omisiuni etc.) stabileste zona de “curti – constructii” pe malul impadurit (favorizand speculatorii imobiliari). Pe noua “realitate” creata de acest PUG, se vor crea multe noi abuzuri (R1). Nici una din peste 10 autoritati abilitate (Primaria Snagov, Prefectura Ilfov, CJ Ilfov, Ministerul Mediului, Romsilva, APM Ilfov, ANANP,  etc.) – nu vor dori sa ia in consideratie repetatele sesizari scrise facute.

2010+ > Fundatia Snagov incepe un demers scris cu multe autoritati pana in 2015/2020 cand reuseste sa obtina recunoasterile stiintifice si juridice necesare conservarii (si recunoasterii cadrului legal – uitat – incepand cel putin din 1952). Totuși administrația (centrală – regională – locală) rămâne în întârziere (favorizand speculatorii imobiliari).

Fundatia face demersuri variate (suite de adrese, petiții, foto, campanii mediatice, ecologizări cu corporații și comunitatea locală – tineri etc.) Salvează malul împădurit al lacului de circa 1,8 km (luptându-se cu 2-3 cazuri de infracțiuni în calitate de custode voluntar)

2007≈ “Puneri în posesie” (ilegale) de păduri (generatoare de scandaluri mediatice: Prințul Paul, Remus Truică etc. R1]

2010-2020 > în baza unui nou amenajament silvic (care “uită” cadrul legal existent si “nu vede” ce conține pădurea si nici datele din amenajamentele anterioare), încep tăieri masive (inclusiv la ras) de padure (initial si prioritar a arborilor seculari si apoi “rariri” succesive)

2011-2012 > Set de Studii Stiintifice (care confirma existenta unei deosebit de bogate biodiversitati) cu sute de specii protejate, rare si amenintate

2014 + 2016 >  Fundatia Snagov face demersuri pentru extinderea Ariei Naturale Protejate de la Snagov (la 2080 ha = tot lacul si padurile riverane). Din trei variante, Academia Romana (prin Comisia Monumentelor Naturii) da aviz favorabil scenariului nr. 2 (de 2080 ha). Insa Executivul (prin Ministerul Mediului) nu incepe demersurile procedurale (contrar prevederilor legale)

2019.04.09 > Emisiune Inspectorul Pro:  [7:15] “Rezervația naturală Snagov, distrusă pentru proiecte imobiliare. Cum se negociază

2020.01.07 > Ministerul Mediului recunoaste existenta (valabilitatii legale a) Rezervatiei Naturale Snagov (din 1952)

2020.02.06 > Fundatia Snagov organizeaza Conferinta de Presa (pt. a determina finalizarea demersurile administrative – pt. stoparea taierilor si determinarea autoritatilor sa refaca efectiv conservarea)

2020.03 > (solutia promisa) Ministerul Mediului organizează o Dezbatere Publică prin care (să primească și alte “sesizări” – cereri) pentru a “putea” “repara” prin act aditional la L5/2000 (și) Rezervația de la Snagov (1952). Fundatia Snagov re-trimite detaliile relevante și necesare. MM “rămîne” în “evaluare” …

2020.03.15 > Emisiune “Romania te iubesc” > Județe la stăpân: Ilfov I. Cum s-a transformat Ilfovul din “plămânul” Bucureștiului în groapa de gunoi a Capitalei

2020 (post pandemie) > Fundatia Snagov face o (noua) Conferinta de Presa …

Dacă în 1952 se făceau eforturi și eroisme (prin muncă), după 1989, nu reușim nici să întreținem (conservăm) cele moștenite.
Există zone în care s-au furat câteva bucăți și mai multe au fost pregătite pentru furat (și abandonate)
Pentru facilitatea furtului de lemne (cu carutele), s-a taiat calea ferata in unele locuri
Cel mai gros exemplar existent (și neplăcut vizitatorilor: glădiță cu țepi mulți și mari)

P1: Traditia locala era ca atunci cand intri in padure, sa iti faci cruce. Si sa ceri padurii – ceea ce vrei sa iei … Si sa nu iei tot ce gasesti (dintr-un loc) etc. [utilizare sustenabila]

P2: 1952+ Localnicii au fost obligati sa lucreze la taierea codrilor seculari (cel putin in dreptul Snagov sat)

P3: 1956+ Localnicii au fost obligati sa re-planteze padurea (liniile 1,2,3) – cel putin in Snagov sat

P4: Prin 2008 se modifica legea silvica si ai putea fi amendat – daca mai intri in padure …

P5: Circuitul ciclist “Prima Evadare” – de la inaugurare (?2021 – 2020) – este mereu “amenintat” de Romsilva, pentru ca prea multi intelectuali pot vedea si compara diferentele (taierile) de padure …

P6: 2010..2020 incep taierile din padurile Snagovului. Initial – doar stejarii seculari. Apoi au urmat mai multe “serii” de “rariri”. Inclusiv cu unele zone “la ras”. 

Pădurea Fundul Sacului (cronologie + colecție de referințe/demersuri)

Din perspectiva comunitatii de la Snagov,  Padurea Fundul Sacului (de fapt toate padurile riverane lacului Snagov) se asocieaza cu:
1) padure a statului (tocmai de la Cuza, de pe la secularizare – 1863);
2) Padurea Fundul Sacului nu a fost padure a regelui (deci proprietate). “Domeniu regal” se refera la modul de administrare (si nu ca proprietate) in scopul generarii de mici venituri care sa contribuie la veniturile curtii regale. Asa cum eronat a tot fost prezentat eronat in mass media anilor 200x-201x, inclusiv de o parte a autoritatilor (care parca “tineau partea” profitorilor.
In aceasta padure, Regele Mihai a construit un mic “chalet” (constructie provizorie – din lemn si acoperita cu stuf) utilizat ocazional pe timp de vara
3) padurea a avut pana prin 1950 un administrator din sat (cunoscut ca foarte drastic). Padurea a intrat ulterior in administrarea padurilor de stat;
4) in aceasta padure a existat o deschidere (luminis – care a si variat ca marime) care in unele perioade a fost folosita (mai degraba ocazional) ca pepiniera (stejar) si pentru circa 2-3 ani (prin 193x) ca zona in care s-a incercat cultivarea de legume-zarzavat (similar ca in zona Complexului Astoria). Deci nu a existat (oficial) o zona cu (orice de altfel de) incadrare – decat padure;
5) sursa importanta de peste pentru comunitatea pentru comunitatea satului Dobrosesti (Snagov). Deci exact unde s-a construit vila lui Remus Truica – era o zona lata cu stuf si apa mica (cu importanta de loc doi din cele trei ale satului). Primavara depuneau aici pestii icre si comunitatea putea prinde crapi si alti pesti – cel mai usor. Remus Truica a “intrat” ilegal in lac cu peste 2000 de metri patrati, prin umpluturi facute in zona cu stuf (aspect care de asemenea trebuie sanctionat si rezolvat pe cheltuiala baneficiarului si faptuitorilor);
5) prin HCM 894/1952, toate padurile riverane lacului (circa 930 ha) si deci si Padurea Fundul Sacului au intrat in Rezervatia naturala de la Snagov;
6) in special in anii 196x-2010 (deci circa 50 de ani), padurea a fost locul in care multe mii de elevi (gimnaziu si apoi liceu) din intreg nordul Ilfovului – mergeau “pe teren” (practica) la orele de biologie si chiar unele de geografie;
7) padurea Fundul Sacului a fost o destinatie preferata a tinerilor din Satul Snagov – dupa 1950 (inlaturarea padurarului care cu exces de zel, administra padurea in folosul curtii regale). Asa ca pana prin 2007-2010 (cand a aparut bariera si panou cu “Accesul interzis – proprietate privata”), toti locuitorii si in special tinerii, mergeau la diferite ore, in special in zona malurilor impdurite a lacului. Interdictia si nedreptatea stidenta – a fost adanc resimtita in comunitate. Si nu se poate “ierta” prin aruncarile pe jos pe care le mai face uneori Truica, in biserica satului, la unele slujbe. Caci oamenii se uita la el ca la un hot si prefacut;
8) constructiile in Padurea Fundul Sacului au devenit posibile prin PUG Snagov din 2005, care in mod ilegal a permis asa ceva (de fapt cam pe tot malul impadurit la lacului). Insa din 2010, Custodele ANPLS (Fundatia Snagov) a facut numeroase si diferite demersuri prin care a descurajat alte constructii (principala lupta fiind cu locatia detinuta de Cosmin Olaroiu);

Re: Scandalurile / subiectul “Padurea Fundul Sacului” 

Diferite grupuri mass-media (ex: [2004+] Adevarul, [2016+2017] Rise Project, [2019] Inspectorul Pro, [2020] Romania te iubesc etc.) au facut cercetari si publicat multe detalii, ulterior confirmate in mare masura si de autoritatile cu responsabilitati.

Demersurile Fundatiei Snagov re: Fundul Sacului

S-au focalizat (de regula) la recuperarea/ (re)recunoasterea Rezervatiei naturale de 1147,7ha din 1952. Astfel ca (in premiera) am gasit si publicat prin comunicat de presa HCM 894/1952 in 2015.11.24 si apoi in 2020.01.07 am reusit sa obtinem recunoasterea din partea MMAP a faptului ca legal, Rezervatia exista si in prezent (chiar daca a fost “uitata” de diferite alte autoritati la elaborarea L5/2000).

In 2020.03, Fundatia Snagov (tocmai) a terminat de scanat/procesat un nou set de documente (primite) care (re)dovedesc:
1) continuitatea (si colaborarea mai multor autoritati/functionari) de-a lungul multor ani – in crearea si mentinerea unor incadrari gresite care sa favorizeze speculatiile imobiliare
1.1) Se face dovada ca OS Snagov a anuntat clar si corect in 2002 ca exista Rezervatie (HCM 894/1952)
1.2) OS Snagov este fortata in 2003 sa cedeze 30 ha de padure in Fundul Sacului
In 2006, Romsilva Bucuresti confirma ca 30 ha se puteau da (ca restituire) si in alte zone ale OSS (decat in Rezervatie)
2) in prezent (2019) – terenurile din Padurea Fundul Sacului se pot vinde (tranzactiona) … Deci tot nu opereaza sechestre etc. (si deci autoritatile statului tot nu urgenteaza / finalizeaza cazul – simplu in fapt, cu dovezile detaliate si multiple prezentate repetate si in mass media)
3) Primaria Snagov continua sa opereze in baza PUG Snagov din 2005, care contine o multime de erori, omisiuni si probleme, sesizate repetat de 10 ani (si de) Fundatia Snagov si in baza caruia s-au facut (si iata – continua sa se faca) multime de incurcaturi si probleme care in viitor pot genera pierderi financiare comunitatii locale (UAT-ului)

2002.10.29 > Ocolul Silvic Snagov raspundea solicitarii Directiei Silvice Bucuresti si confirma ca are in administrare:
1) “Rezervatia naturalistica, geobotanica si forestiera a Academiei Romane (grupa 1-5D)
2) Colectia debdrologica Vlasia (grupa 1-5K)
3) Rezervatia Snagov – Fundu Sacului (grupa 1-5C)
cu precizarea explicita a bazei legale: HCM 894/1952
Deci, desi exista si Legea 5/2000, neincluderea in cadrul acesteia a acestor rezervatii, nu semnifica ca nu ar mai exista din punct de vedere legal, caci nu s-au emis documente legale explicite in acest sens.
Nota1: In 07.01.2020, Ministerul Mediului Apelor si Padurilor reconfirma existenta Rezervatiei de la Snagov (infiintata prin HCM 894/1952) cu aceeasi interpretare (si anume ca existenta ei este valabila legal). Motiv pentru care in martie 2020, MMAP a si initial procedura pentru actualizarea anexei L5/2000 in sensul includerii rezervatiei de la Snagov de 1147,7ha (care include si Padurea Snagov)
Nota2: nume din documente: petre Georgescu, Ionut Cucu

2003.10.16 > Ocolul Silvic Snagov pune in posesie (prin Procese Vernale de predare primire) si Fise tehnice a vegetatiei forestiere (cate) 10 ha de padure, pe urmatorii:
Nasta Mihai, Dumitrescu Valeriu Mihai, Serban Nicolae Gabriel.
Nota: nume din documente: Biris Teodor, Dima Nicolae, Marinescu Cisman Razvan, Chiriac Teodor, Paun Vasile, Iancu Elvira
Constatare: Deci autoritatile (ierarhice) impun OS Snagov sa predea (..) desi au fost informate in prealabil (si in scris, cel putin in 2002.10.29) ca acolo este rezervatie naturala (si deci nu se pot face puneri in posesie etc.)
Nota: (de avut in vedere si) Ordinul nr. 555/2003 (În vigoare de la 03 septembrie 2003 până la 12 august 2004, fiind abrogat și înlocuit prin Ordin 547/2004)
* Se poate constata cum se tot “peticesc” legi si OM pentru a se face felurite compromisiuni …

2006.08.24 nr 3366 Directia Silvica Bucuresti informeaza RN ROMSILVA ca aferent dosarului penal in cauza (..) OS Snagov nu putea pune in posesie terenuri in Ciolpani dar (la cerere) ar fi putut pune la dispozitie alte terenuri forestiere (n.n. – decat Fundul Sacului, parte a Rezervatiei).
In aceasta adrese, apare si o mentiune foarte interesanta: “Parcelele corespunzatoare suprafetei de 30 ha pusa in poesie in raza comunei Snagov erau incluse in anexa nr. IV la Ordinul ministrului nr. 555/2003 cu o denumire neconforma cu amenajamentul silvic in vigoare.”
Nota: nume din documente: Simion Maftei, Capanu George

2018.12.10 Extras de Carte Funciara pentru 4003 din care rezulta ca s-a intabulat dreptul de proprietate (dovandit prin adjudecare) pentru un teren din Padurea Fundul Sacului

2019.02.27 Certificat de Urbanism emis de Primaria Snagov. Certifica proprietarul si incadrarea in intravilanul satului Snagov cu folosinta “padure” si interdictie temporara de construire (pana la aprobarea unui PUZ).
In baza PUG Snagov 2005, cu valabilitatea prelungita prin HCL nr. 37/2015

RELEVANTA + De Făcut


a) Ministerul Mediului Apelor si Padurilor trebuie sa faca de urgenta adrese catre toate autoritatile implicate, prin care sa le informeze despre implicatiile/obligatiile care decurg din valabilitatea/existenta Rezervatiei de la Snagov infiintata prin HCM 894/1952.
Sa anunte (..) ca va finaliza demersurile pentru completarea L5/2000 (cu includea Rezervatiei de la Snagov) si deci orice alte autoritati sa inceteze orice alte demersuri legale (ex: elaborare noi PUG-uri la Snagov) si/sau sa aiba in vedere imperativitatea iminenta a ajustarilor care erau se vor impune.
Totodata, prin OM sa opreasca taierile de padure (caci acestea se fac tot pe baza de OM al MMAP si deci este simplu de dat)
b) DNA se poate resesiza (eventual incepe / disjunge noi dosare) si legat de faptul ca la Snagov s-au creat doua mici arii naturale protejate (100 ha si 10 ha in perimetrul Rezervatiei de 1147,7 ha) – fara realizarea procedurilor si documentelor necesare (dovada constand in incapacitatea de prezentare publica a acestora timp de 10 ani de cand le solicita repetat Fundatia Snagov de la 8+ autoritati, atat in baza L544/2001 cat si in calitatea de 10 ani de Custode al uneia din acele arii naturale protejate). Astfel incat aparitia acelor doua mici arii naturale protejate este posibil sa fie “solutia” incropita in raport cu angajamentele internationale ale Romaniei prin concentii si tratate (de conservare a biodiversitatii).
DNA poate considera totodata si multe alte omisiuni si greseli realizate de multe autoritati (prin functionari) de-a lungul a 20 de ani, toate in favoarea speculatorilor imobiliari si in contra sesizarilor scrise inregistrate repetat in raport cu problemele si omisiunile majore (si cu seminicatii de infractiuni) existente
c) Primariile locale (UAT-uri) Snagov, Gruiu, Ciolpani – trebuie de urgenta sa ia in consideratie existenta (si implicatiile HCM 894/1952) si sa inceteze a mai emite orice acte care sa complice suplimentar probleme create.
d) Oficiul de Cadastru trebuie sesizata de autoritatile abilitate – pentru a inscrie sarcini (rezerve / blocaje) in tranzactionarea suplimentara a terenurilor din perimetrul Rezervatiei de la Snagov (toate padurile riverane lacului si lacul dintre acestea)

Diferite Link-uri interesante (cautari in internet):

[2004] 10 ha din padurea regala din Snagov, monument al naturii, ajunse pe cai ilegale in posesia sefului de cabinet al lui Nastase
[2004.02.29] Locul lui Adrian Nastase e la PUSCARIE!
[2015.11.24] Comunicat al Fundatiei Snagov:
Cum s-a redus Rezervatia Naturala Snagov (infiintata in 1952) de la 1147,70 ha la 110 ha. Pierderi si Beneficii. Situatia curenta. Nevoi. Solutii.  * Demers care a “generat” amenintari si ulterior(combinat si cu sesizarea altor infractiuni la Snagov) cu atacuri fizice si distrugeri  de bunuri utilizate de Fundatia Snagov;
[2016.03.03] Comunicat PNA 
[2016.04.07] Cum învârtea pe degete PSD şi alianţa DA milionarul Remus Truică 
[2016.04.04] Theodor Chiriac, reţinut în dosarul retrocedării ilegale de pădure din Snagov, plasat în arest la domiciliu
[2019] Inspectorul Pro > “Rezervația naturală Snagov, distrusă pentru proiecte imobiliare. Cum se negociază
[2020.02.06] Conferinta de Presa a Fundatiei Snagov in Bucuresti (+campanie de adrese – focalizate pe urgentarea recunoasterii HCM 894/1952)

Pandemia 2020: Alternative DIY pentru RESPIRAȚIE & PROTECȚIE

Managementul afectiunii cu Coronavirus 2019 (cf. referinte – Wikipedia) consta in principal in sustinere cu: fluide, oxigen și sprijinirea altor organe vitale afectate.
Resursa critica fiind  s
ursele de oxigen: aparatele de respirat. Care rezulta ca sunt (mereu) prea putine (in pandemie – chiar de zeci de ori – ca numar) si mai ales foarte costisitoare (2.000 – 25.000+ Euro). Rezultand (in momentele de varf ale unei  pandemii) multe zeci de mii de pacienti (multi – potential recuperabili) care ajung sacrificati, initial prin refuzarea internarii la triaj (ex: cei peste o limita de varsta, mix de afectiuni, din lipsa de capacitate etc. ) si in final – din lipsa generalizata de reusurse.

A) Asadar ventilarea mecanică (aparate de respirat) poate fi necesara multora dintre cei internati (5+15%). In concluzie, daca si Romania va urma trendul pandemiei din alte tari, fata de cele circa 1400 de aparate (existente in 20.03.2020) – in momentul de varf, ar putea lipsi multe mii de aparate de respirat. Nr. lipsa fiind multiplicat si astfel rezultand numarul celor care ar fi putut fi salvati.

# Ce este facut? (intr-un potential scenariu “ca de razboi”?) – diferit de a ignora pe criterii discutabile – pe foarte multi (la momentul de varf – chiar majoritatea), dintre care foarte multi din cei care vor deceda – ar putea fi salvati cu un aparat de respirat?
## Pot ajuta inginerii in urmatoarele 3-5 saptamani disponibile ca ei sa realizeze (prototipuri de) dispozitive medicale (artizanale), nu perfecte (si mai ales omologate si la ANM.ro) dar satisfacatoare in conditiile date si excelente – comparat cu nimic. Utilizate (de ex) sub supervizarea personalului medical si (cel putin) in etapele mai initiale (rol preventiv etc.). Sau va preleva birocratia (cu procedurile de luni de zile de omologare, blocaje si costuri logaritmice care consolideaza birocratia dar si  zicala amara: “operatia a reusit – pacientul a murit”?)

B) La fel de important (mai ales pe parte de PREVENTIE) este Echipamentul Personal de Protectie . Cel recomandat fiind următorul: costum / masca sau sistem de respiratie (portabil) [109] [110] / ochelari de protecție sau un scut pentru față [111] / mănuși medicale [112] [113]. Insa si aici au existat (si mai pot apare) lipsuri / discontinuitati. In prezent 17-25.03), fiind lipsa acuta si nimic disponibil pentru populatie (si chiar cei care merg la serviciu).
Se pot recomanda cateva posibile solutii (exemple de DIY) – care sa poata fi confectionate (masiv) chiar si de populatie?  Si desi (iar) nu sunt omologate de si la ANM.ro, sa dar satisfacatoare (in conditiile date) si excelente – comparat cu nimic!?

Note:
1) Directiva 89/686/EEC re: PPE nu reglementeaza echipamentele destinate auto-apararii (“self-defence”). Ceea ce permite o posibila interpretare (si deci acceptabilitate legala)
2) Precedente relevante: CDC (pentru situatii de criza) chiar recomanda derogari de la cadrul legal. (precedent si trend care va trebui sa creasca – odata cu magnitudinea pandemiei si lipsa capacitatii oficiale de gestionare).

CUPRINS (folositi link-urile)

1.a) CONTEXT (ipoteze) – ale prezentei propuneri / proiect / demers
1.b) DISCLAIMER (Medical)
2) PLAN de ACTIUNE
 – propus [Ver 1.0 din 23.03.2020] + #SCENARIUL MINIMAL (asumat) de Fundatia Snagov
3) Bibliografie + Termeni (selectie pt non-specialisti)
4) Respiratie-Preventie: 5+ Masti (alternative DIY)
5.a) Surplus de aer-oxigen: 2+ alternative (tuburi scuba dive cu detentor/ producere + colectare oxigen etc.)
5.b) Sisteme CPAP-APAP-BiPAP: 3+ categorii (exista zeci de variante, automatizari cu Arduino etc. Prezentam proiecte concrete – detaliate: preturi / exemple de furnizori etc)
5.c) intubare (cazuri grave – recomandam asistenta medicala directa): 2 recomandari

1.a) CONTEXT (ipoteze) – ale prezentei propuneri / proiect / demers:
1) Daca (atunci cand) sistemul medical recunoaste oficial ca nu mai are capacitate si/sau resurse specifice pe parte de respiratie / preventie aferenta.
(Ex: lipsa masti / incepe trierea celor acceptati – desi acestia ar mai putea avea sanse – daca ar exista conditii – resurse – asistenta pe parte de respiratie etc.)
Referinte: In Romania (in 20.03.2020) exista o capacitate de sub 2000 de aparate pentru respiratie asistata in conditiile in care se poate ajunge la nevoi de peste zeci ori sute de mii (concomitent)
2) exista profesionisti voluntari (cu diferite alte competente – indirect relevante) care vor si pot continua cercetarea + realizarea de resurse materiale relevante (solutii substitute – in grupuri informale). Online si in mod cumulativ – acestia pot genera plus-valoare / prototipuri cu variante (similar cu crearea Wikipedia etc.) + testa + obtine feedback etc. 
Referinte: In 23.03.2020 existau deja peste 8 grupuri informale de ajutor concret si voluntar (confectionare de masti, colectare sponsorizari si achizitii + donare etc.)

1.b) DISCLAIMER (Medical):
a) Mentineti prioritar legatura cu medicul de familie, DSP si alte entitati oficiale de specialitate (competente)
b) Informatiile prezentate in continuare reprezinta incercari ale non-specialistilor de diversificare – compensare a dispozitivelor si solutiilor pentru respiratie (preventiv si in primele stadii evolutive).
Deci nu recurgeti la acestea cat timp exista capacitatea medicala oficiala – disponibila. Si chiar si ulterior, mai intai solicitati opinia – acordul medicului de familie (al unor specialisti).
c) Fiecare (categorie de) idee / propunere / alternativa va avea referinte (prin cuprins).
Si in timp – o completare cu opinii de la personal medical (daca va fi posibil) – verificabile
d) utilizarea oricareia din ideile si solutiile prezentate se fac pe risc propriu (deci implicit si in raport cu cadrul legal existent in conditii de normalitate – nu sunt aprobate / recomandate);
e) prezentele idei + alternative nu sunt aprobate legal /oficial de catre Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania (ANMDMR). Adica nu sunt (=dispozitive medicale) si nici incluse în Baza nationala de date a dispozitivelor medicale” (care nu este accesibila in site-ul ANMDMR – desi este publica si am fi dorit sa o putem analiza si indica macar codul categoriilor cele mai apropiate / idem alte cateva link-uri / [email protected]);

2) PLAN de ACTIUNE – propus [Ver 1.0 din 23.03.2020]:
A) Voluntari (+specialisti):  care fac research online (gen Wikipedia) si genereaza continut (verificat cat mai bine si mult, cu referinte si completat cu opinii ale unor specialisti + eventual sistem de “votare”)
B) Pentru cateva din alternativele DIY se vor confectiona prototipuri si documenta (filme YouTube / pagini de site – postari detaliate).
Tot ce rezulta si este functional – se doneaza in mod trasabil / vizibil
C) Incepem cu Scenariul Minimal (prezentat mai jos) si functie de vizibilitate + reactii (si ulterior sprijin de la voluntari si material/banesc) – extindem (de comun acord). In 25.03.2020 vom incerca obtinerea unei sponsorizari (dupa ce prezenta pagina va fi completata cu info colectate prin cautari realizate timp circa 24 de ore cumulate)
D) In paralel (..) si cu ajutorul unor specialisti (medici penumatologi / ingineri service dispozitive medicale / ) – vom cauta solutii si derula corespodente (constructive) pentru a converge catre cerintele (functionarilor de la) ANM.ro referitor la asemenea “dispozitive medicale” (in conditiile exceptionale care e foarte probabil sa apara). Pentru informare (+sprijin) > incadrare (clasa I, ex: F1/F2, F3) >  cerinte si incercari de conformare (de parcurs) etc. Deci dorim sa realizam si teste (cu voluntari), similar cu cerintele ANM.ro (pentru un plus de convergenta ..)

#SCENARIUL MINIMAL (asumat) de Fundatia Snagov (prin resurse proprii – deci fara sponsorizari/donatii) realizeaza:
a1) finalizarea prezentului articol cu link-uri la (colectii de) idei – exemple – proiecte (grupate per categorii), poze relevante, check-listuri, referinte + detalii pentru DIY. (echivalent a 20+  pagini A4);
a2) un set de 5+ colectii (PlayList-uri) in YouTube (pentru principalele categorii de idei si solutii) – cu un fel de ierarhizare si comentarea a minim 3 din fiecare categorie;
b) 2 prototipuri de masti DIY (pentru preventie – cand circulam public / interactiuni cu cei  infestati) cu prezentare detalii
c1) 1 prototip de sistem de respiratie actionat manual (ex: de un membru al familiei) cu prezentare detalii
c2) 1 prototip de sistem de respiratie automatizat (ex: Arduino) similar cu CPAP / BIPAP ori chiar mai evoluat (functie de disponibilitatea resurselor + bani) cu prezentare detalii, de 5x mai ieftin decat preturile uzuale

Pentru b, c1 si c2, vor exista (cel putin) postari separate cu poze si detalii necesare pentru replicarea (confectionarea) acestora de cei interesati. Cu obligatia de a prelua si informa pe toti cei implicati cu cel putin informatiile din “DISCLAIMER – Medical” si a le utiliza doar in cazuri limita (numai cand apar refuzuri din partea sistemului medical si numai cu acordul prealabil al pacientului / apartinatorilor).

.# Cei interesati sa ajute concret – sa ne contacteze la [email protected] / Tel: 0722 601 830

3) Bibliografie + Termeni (selectie pt non-specialisti)

a) RespIratory systems (Wikipedia) 
     Human respiratory system (Enciclopedia Britannica)
     Respiratia umana normala (relaxata) consta in inspiratie voluntara si expiratie “implicita”
     Consum de aer (adult): 6 litri – 150 litri/minut
     Frecventa: 33/min (copil) x 15mili-litri => 0,5 litri
                             14/min (adult) x 0,5 litri => 7 litri
     Presiune: 130 cm coloana de apa
 b) Tidal volume / Mechanical ventilation (+ values for patients with: preexisting lung disease / chronic obstructive lung disease / respiratory distress syndrome)

Methods to deliver (air) O2:
A) NON-INVASIVE:
A0) Face mask: connected to: (constant flow of) air supply [actionate manual / electric, fixe / portabile]
A1) Face mask: connected to O2 tank
                   Market Price: ?75-200 US$ [referinte]
                   Alternative propuse (tip DIY): < ?20 US$ [referinte]
                   Exemple: 1,2,3 … + Link la colectia de filme YouTube
A2) Face mask: connected to CPAP
                  Market Price: 700-3000 US$ [referinte]
                   Alternative propuse (tip DIY): < 200 US$ [referinte]
                   Exemple: 1,2,3 … + Link la colectia de filme YouTube

A3) Face mask: connected to BiPAP
                    Market Price: 2000-5000 US$ [referinte]
                   Alternative propuse (tip DIY): < ? 400 US$ [referinte]
                   Exemple: 1,2,3 … + Link la colectia de filme YouTube

B) INVASIVE (entotracheal intubation): mechanical ventilation

CPAP = Continuous Positive Airway Pressure (5-25/30)
                  Useful for hypoxemic resp. failure
                  Good option for CHF (+CO / -congestion)
                  Recruit/Splint Alveoli (-WOB / +Alveoli available)
                  Obstructive Sleep Apnea
                  +FRC
APAP = Automatic Positive Airway Pressure (can automaticaly change the pressure)
BiPAP
= Bi-level Positive Airway Pressure (adjust PS to achieve target Vt)
                  Inspiration: 5-25/30
                  Expiration: 0 to (see above)
                  Pressure support=IPAP-EPAP
                  +PS => +Vt => -CO2
                  RR? Inspiration Time?
                  Useful for patients with hypercognic resp. failure (OK combination)
                  Goof for COPD > HF
                  Doof option to prevent intubation OR difficult to mean from IV
                  AVAPS Average Volume Assured
                  PS (Pressure Support)
                  Adjust PS to achieve target Vt (Volume tidal)
PAPRs = Powered Air-Purifying Respirators

ARDS = Acute respiratory distress syndrome  (+ see relations with CoronaVirus)
Spirometrie * Oxigeno-terapia * ITU/CCU + remote! * 

# KnowHow global specific COVID19 (555+ subiecte) – vezi EMCRIT(Wikipedia) + site: https://emcrit.org/category/emcrit/ (proceduri / best practice / constatari / recomandari etc.)

Re: Ventilare Mecanica: Prezentari parametri + corelatii + setari a diferitelor echipamente:[24.40] Basic Vent Modes MADE EASY – Ventilator Settings Reviewed
[36:00] Mechanical Ventilation | Most COMPREHENSIVE Explanation!
[14:59]Mechanical Ventilation basics YouTube
[ 5:43] Mechanical Ventilation Explained Clearly – Ventilator Settings & Modes
[ 4:33] CPAP and Non-Invasive Ventilation in 5 minutes

4: Respiratie-Preventie: 5+ Măști (alternative DIY)

Nici chiar masca (destinata salilor de operatii) N-95, nu este (special) destinata si nu  garanteaza preventia pentru SARS / COVID-19 (din cauza lipsei de etanseitate). [vezi – CDC: Respirator Fact Sheet]. Nu se (mai) gasesc iar ceva preturi “ramase” prin internet in Romania pornesc de la 79,8 lei/bucata (23.03.2020)

Separat de disponibilitatea reala a mastilor, chiar si pentru cel mai simplu model (bumbac cu 3 pliuri + elastic) preturile variaza (in raportul de 1:10) de la 7,5 lei la 73,98 lei. Plus transportul aferent.

Vizierele sunt (de asemenea) foarte utile pentru personalul medical (in permanentele interactiuni cu cei infestati).

KIT-urile de resuscitare (balon resuscitare) nu se mai gasesc (23.03.2020: cautari la 40+ furnizori din Romania) desi specula a ridicat preturile cerute de peste 3 ori (fata de preturile initiale aflate intre 32 – 200 lei >> 114 – 747 lei).

Ce este de facut – daca nici nu prea se mai gasesc, si au devenit si foarte scumpe (datorita cererii foarte mari)?

Avand in vedere nevoia (cu rolul concret) si cautand in internet, regasim de mai multe ori ierarhii ale eficacitatii materialelor (dintr-o gospodarie) in raport cu particule de 1 micron, se prezinta ierarhic (vezi referinte: 1, 2):
    masca chirugicala (deci N-95): 97%
    sac de aspirator: 95%
    prosop de vase: 83%
    bumac impaturit: 74%
    tricou din bumbac 100%: 69%
    esarfa: 62%
Virusul Corona-19 ar fi de circa 0,2 microni. Astfel ca o masca ajuta partial (corelat cu grosimea si etanseitatea). Iar utilizatorii (chiar personalul medical) aleg masti (in general pe baza de bumbac) pe critererii de comfortabilitate, reutilizare, respiratie facila. 

Concluzii:
0) o masca poate ajuta si la filtrarea altor pulberi, particule etc. Pe alta parte, sunt multe situatiile in care nu se justifica purtarea lor. Dvs. decideti;
1) Decat nimic ori (prea) rar/ocazional si mai ales scump, utilizati consecvent masti confectionate de dvs. din materiale ieftine si disponibile precum: prosoape de vase, tricouri din bumbac, saci de aspirator. Folositi ceva sabloane pentru decupaje si un sistem simplu (reutilizabil) de prindere.
2) puteti cauta si alte materiale mai speciale (ex: filtre HVAC care par a fi si mai bune)

#Prezentul articol (draft 1.0) urmeaza a se actualiza (dupa si mai multe cautari, verificari) si in final vom crea (si testa partial) cateva masti pe care le vom recomanda.

5a) Surplus de aer-oxigen: numeroase  alternative

Uzual: “concentratoare de oxigen” / preturi de cumparare, inchiriere (per luna, minim 6 luni)
 >> DIY – filme0  /  How to build: Oxygen Concentrator

>> Breathing air compressor

Alte idei (de verificat):
1) Tuburi (sub presiune) cu aer comprimat, cu oxigen (inclusiv tuburi scuba dive cu detentor.
2) aeratoare (ex; iaz / acvarii etc.) / compresoare de frigider etc.
*) Cu adaugari: filtre / umiditate / temperatura / ozonificare  / senzori / setari implicite vs. reglabile vs. automate

5b) Sisteme CPAP-APAP-BiPAP: 3+ categorii  (exista zeci de variante, automatizari cu Arduino etc. Prezentam proiecte concrete – detaliate: preturi / exemple de furnizori etc)

* Fundatia Snagov a inceput lucrul la un prototip de CPAP confectionat din: masca scuba dive (Decathlon), Arduino nano si cautam o varianta de pompa de aer (cu motor brush-less si trepte) plus alte accesorii/conectica. Pentru care avem nevoie de 600-900 lei. Va trebui sa testam (reglam) presiunile (si sa le calibram per sex si greutati corporale). Si sa concepem o interfata si mod de utilizare (+manual aferent). Si avem nevoie si de parea unor medici de specialitate (ce este critic fata de ce este optional etc.)

Mai jos sunt prezentate diferentele dintre CPAP / APAP / BiPAP:

5c) intubare (cazuri grave – recomandam asistenta medicala directa): 2 recomandari

Este de dorit ca populatia sa stea izolata, apoi sa respecte (strict) regulile si recomandarile in vigoare. Iar cei care sunt infestati sa faca tot ce are rol de preventie / limitare. Pentru a ajunge cat mai putin la nevoia de aparate de respiratie. Si chiar si in acest stadiu, sunt nivele (I, II) de gravitate, care necesita echipamente diferite. Scopul major fiind de a nu se ajunge la intubare – care in sine reprezinta un stres si leziuni si demoralizare suplimentara (toate afectand si mai mult echilibrele si starea de imunitate / capacitatea de refacere)

Intubarea – este o etapa cu sanse de revenire. Si este educativ si motivant sa vedeti in ce consta (pentru a nu va speria suplimentar). Si totodata sa va determine sa respectati recomandarile primite pentru a nu ajunge in acest stadiu. Exemplu: 
[5:30] Intubation and Mechanical Ventilation > este educativ si motivant (+ sa va determine sa respectati recomandarile primite pentru a nu ajunge in acest stadiu)

Nota: in fond se (re)folosesc echipamentele de respirat (anterioare – tip II) – diferenta majora fiind modul de conectare a furtunului la pacient

# Ce Urmeaza? 

a) obtinere (prim) feedback de la personal medicat cu experienta / de la cei de la urgente
b) cautare sponsori
c) avansare cu realizarea unor prototipuri (scenariul minimal)
d) postarea in retele sociale (si obtinere de feedback)

Conferință de Presă nr.2= 2x.03.2020: Rezevația Naturală Complexă Snagov 1952 (1147,7ha) omisă de autorități, implicații, cum rezolvăm?

VEȘTILE BUNE sunt:
a) 2016 > Fundatia Snagov a obținut oficial de la Secretariatul General al Guvernului, documentul de înființare a Rezervatiei Naturale Complexe Snagov – HCM 894/1952 (după 6+ ani de solicitări repetate):
Rezervatia Naturala Complexa Snagov (47 pagini) comunicatul de presa din 24.11.2016

b) în 07.01.2020, Ministerul Mediului și ANANP au recunoscut (în premieră) în formă scrisă (ca răspuns la cererea pe L544/2001 – probabil nr. 6 a Fundatiei Snagov către mai multe autorități) că și ei consideră (recunosc) că RNCS există și este în vigoare. Și că (tocmai) au cerut clarificări de la MDRPA și alte autorități (re: lipsa constatată în conditiile în care alte rezervații – chiar mai vechi – nu au fost omise). Dar (cum zice MMAP în pagina 2 a răspunsului lor) – “cât timp o dispoziție nu a fost abrogată în mod expres, aceasta își menține valabilitatea” – RNCS continuă să existe.  Ministerul Mediului – chiar enumeră și suita convențiilor internaționale ale României care (implicit) includ și Rezervația Naturală Complexă de la Snagov.
c) MMAP a organizat o Dezbatere publica pentru actualizarea Listei Ariilor Naturale Protejate (anexa la L5/2000) intre 04-14.03.2020 in vederea actualizarii printr-o HG (masura propusa si de Fundatia Snagov si grupul de senatori si deputati care sustin demersul in cauza). Iar Fundatia Snagov a si transmis in 11.03.2020 o adresa detaliata in acest sens (se poate regasi si in Corespondente);

* Fundatia Snagov consideră că prin acesta recenta dubla recunoastre (..) s-a “economisit” un demers în instanță. Și că este evidentă și necesară repararea urgentă a erorii. Iar demersul pentru actualizare (prin HG) a L5/2000 – este o alta dovada de avansare care rezolvare (ceea ce este de apreciat).

Nevoi/CERERI: Autoritățile statului să reasigure imediat statutul  de conservare – existent (si ignorat 20 de ani – din greseli exclusiv administrative). De exemplu, MMAP, prin OM să impună Romsilva Ilfov să stopeze imediat tăierile de pădure prevazute în planul de amenajamente curent in baza caruia se consideră că este o pădure obișnuită. Și să solicite (cu termen) și altor autorități să implementeze o suită de măsuri (fundamentate juridic) cu rol de conservare și apoi de remediere. De fapt Fundatia Snagov a colectat o întreagă LISTA de măsuri – reparații – necesare propuse de diferiți parteneri / membri / specialiști etc. Pentru a nu rămâne doar o constatare și promisiune verbală de remediere. Ar putea rămâne memorabili în mod pozitiv – funcționarii care ar și finaliza cu bine situatia rezultata, ceea ce este  … (de fapt – doar) normal.

Știrile mass-media ar putea fi una sau mai multe dintre:
1) (Premieră) autoritățile recunosc o omisiune – neregulă și dau un răspuns normal (MMAP) – urmat si de demersuri pentru rezolvare prin HG de completare a L5/2000;
2) că: Rezervația Naturală de la Snagov – de care știa întreaga comunitate, toți cercetătorii și milioane de turisti care in 40+ ani au citit ghidurile cu “Împrejurimile Bucureștilor” – si venit la Snagov – urmează a fi readusă la  normalitate;
3) că există o suită de “întâmplări” pe mai mulți ani din partea mai multor autorități, rezultând astfel din nimic, o mare miză imobiliară – în văzul tuturor și că timp de 20 de ani, funcționari din mai multe autorități au reușit să ingnore repetatele sesizări, astfel că au rezultat autorizații, PUZ, PUD și PUG – pe premise greșite (dar mereu în favoarea speculatorilor imobiliari);
4) mărimea suprafeței în discuție (1147,7ha) eclipsează scandalurile recente legate de terenuri și păduri de la Snagov (10, 47, 400  ha). Și întreaga bază (ipoteză) juridică a fost viciata prin L5/2000 – cre necesita de urgenta o completare/corectare (ex: prin HG);
5) povestea de succes a câtorva “încăpățânați” din mai multe ONG-uri și jurnaliști, care în timp și prin colaborare au putut completa (și astăzi prezenta public) – un caz, în fond foarte simplu și ușor de rezolvat – dacă ne dorim o revenire la normalitate;

ORIGINE și IMPLICAȚII:
În 2000, autoritățile omit la Snagov, o rezervație de 1147,7 ha (pădurea riverană lacului + lacul dintre maluri) prin neincluderea acesteia in Legea 5/2000. Spre fericirea mai multor tunari imobiliari. Și nu se sesizează o mulțime de autorități cu zeci de funcționari – multi ani. Această Rezervație este în lista convențiilor si tratatelor internaționale asumate de România. E interesant ca apar (prin L5/2000), concomitent cu omisiunea celor 1147,7ha, două foarte mici arii naturale protejate (100ha+10ha) – in același perimetru. Despre care nici până în prezent, nimeni nu poate găsi ceva scris (despre demersurile oficiale necesare în mod normal – înființării – ceea ce amplifica diferitele presupuneri). Prin urmate, dacă prin L5/2000 – pădurea aferentă  RNCS a devenit “liberă de sarcini” – au început să apară schimburi de suprafețe de pădure și chiar puneri în posesie etc. (cu acordul acelorași autorități – “uituce”). Apoi urmează o mulțime de diferite ale reglementări și scandaluri (mereu în paguba patrimoniului natural protejat și mereu în favoarea afaceriștilor/speculatorilor imobiliari) care toate fructifică și capacitează omisiunea inițială (de parca ar fi un GIO). Marginea împădurită a lacului devine “curți – construcții” prin PUG Snagov 2005 plus diferite alte reglementări anterioare (2002-2003) și ulterioare.
Se emit autorizații de construcții. Se dau felurite avize. Custodele ANPLS (voluntar – reprezentant al statului) face de prin 2010 zeci de sesizări scrise și mai ales legate de distrugeri concrete a zonelor de mal. Dar autoritățile abilitate nu mai vor (pot) să răspundă nici la solicitări pe L544/2001. Se ajunge la agresarea repetată a celor care insistă (de la Fundatia Snagov). Până în 07.01.2020 când MMAP și ANANP confirmă că de fapt legal – există RNCS … (deci dupa 20 de ani de “fructificari” a situatiei create pur administrativ).

Astfel că motivele principale al acestei Conferințe de Presă sunt:
1) prezentarea (pe mai multe voci) a problemelor constatate în timp în Zona Snagov (asociate mizei imobiliare și distrugerilor aferente);
2) angajarea urgentă, explicită și concretă a principalelor autorități pentru salvarea / revenirea la normalitate și legalitate în Zona Snagov (cel puțin în raport cu aceste 1147,7 ha). Stoparea taierilor (care depinde de un OM al MMAP). Inscrierea in INSPIRE a RNCS. Stoparea lucrului pa PUG Snagov (in ipotezele gresite – inca din 2005). HG de corectare – completare a L5/2000. De fapt cu lucruri concrete – IMEDIATe;
3) o prezentare succinta a rolului nefast al ANANP (in special dupa HG 75/2018) in raport cu patrimoniul natural de conservat din Zona Snagov. Va exista o postare (sinteza) cu link-uri la dovezi;

Note:
1) prezentul subiect a fost evitat mult timp de o mulțime de jurnaliști, posturi și emisiuni relevante și avocați (in unele cazuri s-au documentat si apoi ni s-a parut ca ulterior discutiilor, s-a ajuns doar la “protejarea” si ignorarea si mai “organizata” a problemelor asociate);
2) eveniment similar reușit (dar pe parte științifică, nu legală) organizat de Fundatia Snagov: “BIODIVERSITATE Zonei Snagov – Noutati, re-Evaluare, re-Considerare” organizat la Antipa în 03.11.2016 (vezi set filme in YouTube)

ORGANIZARE a unui scurt Miting la sediul MMAP urmat de Conferința de Presă (program draft 1.0 – care va fi ajustat saptamanal):

Data: 23-30.03.2020 (?), ora: 13:00 în București la sediul MMAP si apoi in locatia (???)

Parteneri (re-invitati):
1) Dan TRIFU – Vice Președinte – Eco-Civica
2) Octavian BERCEANU – Consilier General CGMB
3) Daniel SĂRDAN – specialist în domeniul mediului și organizator Prima Evadare (cel mai mare tur ciclist din estul Europei, concurs organizat chiar în pădurile dintre București și Snagov)
3) ?? (alti 3 in discutie)

 

1) [3+] diferiți (jurnaliști / ONG-iști / ..) care au căutat – găsit – solicitat rezolvarea diferitelor aspecte legate de: patrimoniul natural (imobiliar) al Zonei Snagov. Au avut interacțiuni (..) cu autoritățile. Au făcut sesizări (și urmărit rezolvarea de către autorități) etc. Au contribuit sau macar încercat să ajute (deci au alocat resurse etc.). 
(de re-) Confirmaț:  Attila Biro (Rise Project),  Loredana Diacu (Epoch Times Romania), Dumitru Dobrev, Inspectorul Pro, Romania Te Iubesc* Sperăm să ne împărtășească din experiențele personale legate de Snagov;

2) reprezentanți re-invitați de la diferite autorități. MMAP, ANANP. Romsilva, GNM si GM Ilfov, APM Ilfov, Primăriile Snagov, Gruiu, Cioplani, Ministerul Transporturilor – ANR, Oficiul de Cadastru – Ilfov, etc.
Pentru a afla / (preferabil) comunica o poziție – soluție pentru cele în discuție (prezentate)

3) din Zona Snagov:
3.1) localnici între care și d-nii: Toma Simonov – multiplu campion olimpic și partener de echipaj al d-lui Ivan Patzaichin [1], (dl. Ivan Patzaichin a mai declarat că susține demersurile și refacerea habitatelor și a Lacului Snagov). Alte susțineri: Despina Georgescu Profesor Dr., Ovidiu CrișanDan HORVATH etc.
3.2) HoReCa + agrement: Snagov Club

4) membri, susținători, voluntari (confirmați: 6+) ai Fundatiei Snagov (si a celorlalte entități participante)

5) Alte susțineri: (a acelorași nevoi de conservare – reconsiderări): 
> Președintele Academiei Române – Comisia pentru Monumentele Naturii > dl. dr. Dan Munteanu; / Prof. Emer. dr. Vasile Cristea;
> Fotografi WildLife: 1, 2;
> Inspectorat Școlar

6) Mass-media (TV, jurnaliști de anchete, emisiuni specializate etc.). 
(de re-) Confirmat: Televiziuni (știri): Digi24, ProTv
(de re-) Confirmat: Jurnaliști:
   Catiușa Ivanov – Hotnews.ro
   Cosmin Savu “Romania te Iubesc”

#) de re-invitat explicit (si public – fata de cei 6-18.000 locuitori ai Zonei Snagov) – partidele (PSD, PNL, PMP, USR) de la Snagov, care oficial declara ca nu mai stiu ce sa faca pentru binele comunitatii si locuitorilor. Si care nu au venit (exceptii: 2 partide au promis ca vin dar a si venit doar de la USR – insa in final niciun partid nu a luat public o pozitie). Pentru a discuta despre modalitatile de recuperare a principalului activ (resursa) pentru comunitatea locala. Fapt care a dus la peste 120 de reactii negative fata de aceste partide – din partea celor care locuiesc acolo. Reactia tuturor celor care au aflat – a fost de profunda indignare. Fundatia Snagov va mai incerca o singura data reimplicarea acestora (altfel – va prezenta detaliat si cu dovezi cum acestia de fapt nu urmaresc interesele comunitatii ci (poate doar) “sfaturile” de partid) – in conditiile in care terenuri cu padure in RNCS – e posibil sa fie detinute – transpartinic;

MAPA de PRESĂ (digitală)  pentru materialele pregătite de Fundatia Snagov
Versiunea finală este postată (mai urmează mici completari până în 06.02.2020 ora 9:00):
1) 04.12.2019-1175E (Mai jos) Cerere: Re: valabilitatea HCM 894/1952 de înființare a Rezervației Naturale Complexe Snagov
Conține Cerere formulată și răspunsurile MMAN și ANANP. Care (după .. 20 de ani! și peste 3 ani cu repetate reveniri ale Fundatiei Snagov) – recunosc oficial că există RNCS (dar că desi nu se poate, cumva a fost “omisă” din L5/2000 – unde ar fi trebuit să se regasească) Rezervatia Naturala Complexa Snagov (1147,7ha de pădure riverană lacului Snagov);

2) Rezervatia Naturala Complexa Snagov (47 pagini) comunicatul de presa din 24.11.2016
              contine copia actelor de infiintare (+ harti / limite etc.)
              Suite de interpretari / comentarii

3) NOUL PUG Snagov (articol în curs de completare – functie de noutati) / element declansator
              (prezinta contextul / riscurile / scanari documente / diferite comentarii si interpretari – afectate de lipsa de transparenta necesare);
4) SOLICITARE – MĂSURI de luat de Autorități Re: Biodiversitate – Zona Snagov (2020.feb)

5) “Animație” cu hărți (cum este – cum era) – în secvență video (de circa 8 minute) …
Recomandăm a se urmări întreg filmulețul. Este unul dintr-o suită disponibil în Youtube aferent evenimentului organizat la Antipa  în 03.11.2017  – despre “Biodiversitatea Zonei Snagov” – organizat tot de Fundatia Snagov;
https://youtu.be/6J5lOoX9L1c?t=519 (explicatiile dureaza pana la minutul 20). La cerere putem trimite fără coloană sau doar hărțile.

6) Documentația avizată de Academia Română (și rămasă în “așteptare” la Ministerul Mediului de 2+ ani), pentru extinderea la Snagov a ariei naturale protejate la tot lacul si padurile riverane de 2080 ha  (adică față de suprafața protejată prin HCM 894/1952 – doar restul de lac în amonte și aval și zona de protecție de pe mal, prevazută și prin Legea apelor 107/1996 actualizată)

7) Momente relevate – legate de miza imobiliară de la Snagov (cronologie selectivă)

8.1) Realizări ale Fundatiei Snagov (Patrimoniul Natural, Patrimoniul Cultural)
8.2) Preț plătit de Fundatia Snagov, membri, voluntari, custozi – datorită infractorilor, speculatorilor imobiliari (care au lobby-at) și autorităților – pentru perseverența și deranjul creat în 10+ ani;
8.3) Viziune-Misiune-Valori pentru Zona Snagov (draft v1.0 – de-a lungul și obiectului din Logo al Fundatiei Snagov: “Liniște,  verde și natură – la Snagov”)
* Le cerere, transmitem slide-uri, hărți și alte detalii din materialele prezentate în link-urile de mai sus.

AGENDA (draft V.2.0)

[05.02] Prezentare publică (pe site) – pentru mass-media, a mapei de presă (digitală). Pentru a se putea analiza, pregăti propriile materiale, întrebări etc.

AGENDA EVENIMENTULUI de joi 06.02.2020:
00) [7m] Prezentarea celor prezenți / Eventual un Mesaj: către cine și ce măsuri dorim să fie luate (nu doar promisiuni)

0) [0-20m] Zona – Snagov: Prezentare schimbari – evolutie – Zona Snagov. Suita (montaj) multimedia + interpretari. Ceva gen “atunci și acum”. Pe consideratii: Patrimoniu Natural / Cultural / Eco-Turism. Imobiliar. Link-uri cu detalii realizate de Fundatia Snagov

[30m] Rezervatia Naturala Complexa Snagov (înființată prin HCM 894/1952 și “pierdută” de autoritati – spre fericirea “tunarilor imobliari”).
Actul de înființare
Legea 5/2000 + Anexa (unde nu mai apare, dar apar alte 2 ANP mult mai mici)
PUG Snagov 2005 (care omite cam tot – pe parte de arii naturale protejate, “greșește” și începe permiterea de construcții pe malul împădurit al lacului Snagov, deci în ariile naturale protejate)

[3m] Trecerea în revistă a existenței altor link-uri (titlurile sunt relevante).
Despre evidența biodiversității. Despre relațiile anterioare cu diferite autorități.
Despre (dovedite) suite de probleme / abuzuri / ilegalități etc. – (de asemenea) “uitate”

[20m] Situația curentă: (prezentare pe durata căreia, prezint articole postate + imagini relevante  asociate). Inclusiv o evoluție în timp a înrăutățirii situației, vizuale, pe diferite criterii (pe harti, din acte, din relațiile cu unor autorități care trebuiau să fie parte a soluțiilor)

[7-10m] x N > Scurte intervenții făcute de alți PARTENERI, legate de Zona Snagov. Legat de aceleași subiecte sau aceleași autorități (care timp de multi ani – nu au fost parte a soluțiilor]
> Dan Trifu Vice Presedinte – Eco-Civica
> Octavian Berceanu – Consilier General CGMB
Daniel SĂRDAN – specialist în domeniul mediului și organizator Prima Evadare (cel mai mare tur ciclist din estul Europei, concurs organizat chiar în pădurile dintre București și Snagov)

[20m] MASURI concrete – solicitate de cei prezenți (cu prezentări) către diferite autorități

[1-2m] x N > Intervenții făcute de oameni și reprezentanți de firme din Zona Snagov. Despre problemele / aspectele prezentate.

[5-7m] x N Poziții – răspunsuri ale diferitelor autorităților (care și participă) – legat de diferite aspecte / subiecte

[20m] Q&A + Clarificări (adresate de jurnaliști / participanți – către cei prezenți)

Încheiere (participanții pot lua și o foaie cu principalele link-uri la paginile cele mai relevante)

[30m] Opțional 1: Refreshment / interviuri
punctuale / Networking

15:00 Opțional 2: Se merge direct la Snagov – pentru scurte filmări pe malul lacului și reluări (..) din Conferința de Presă

BUGET (finantare) de asigurat (va invitam sa sponsorizati):
1) 600 lei pentru sala necesara pentru Conferinta de Presa;
2) 200 lei pentru cafea – ceai – apa (pentru participanti);
3) 500 lei pentru benzina (10 deplasari x 50 lei Snagov – Bucuresti). Ar fi minim 12 persoane (pensionari) care ar trebui adusi la Bucuresti cu masina si apoi dusi inapoi;
4) 150 lei pentru 2 Comunicate de Presa;
5) 350 lei pentru promovare platita in Facebook a subiectului + evenimentului (deci miting la MMAP + Conferinta de Presa). Caci Facebook asigura vizibilitate (implicit – organicat) doar la maxim 10% din cei 5400 din pagina Facebook a Fundatiei Snagov. Este bine ca avem peste 800 de followeri intre care multi sunt si lideri de opinie si dau like si share, insa consideram ca este oportun de asigurat o vizibilitate mai mare;
TOTAL: 1800 lei

#) OPTIONAL: 2000 Euro pentru a se plati avocati prin care sa se inceapa 2-3 demersuri (si in instanta dar si sesizarea unor ilegalitati foarte clare) in mod riguros (caci in trecut – unele autoritati au ignorat sesizarile / plangerile facute);

Considerati aceste costuri in relatie cu recuperarea a circa 1900 ha de padure si lac, de fapt a principalei resurse naturale a Snagovului – pe care aceasta si-a construit renumele in ultimii 90 de ani. Si totodata destinatia turistica traditionala a milioane de romani care veneau la Snagov intre 1933-1982 chiar in numar de 15-17.000 per zi de weekend, fata de capacitatea maxima de primire de 30.000+ turisti de zi.

Pentru mai multe detalii / participare, va invitam sa contactati: [email protected], Tel: 0720 762468, 0722 601 830

# Fundatia Snagov isi propune sa organizeze o noua conferinta de presa in data de 27.02.2020 – legat de sinteza diferentelor intre administrarea Ariei Naturale Protejate “Lacul Snagov” timp de 10+ ani de catre Fundatia Snagov si administrarea recenta de catre ANANP (18 luni). Cu prezentarea publica si detaliata a peste 40 de distrugeri ramase nerezolvate si peste 10 exemple concrete de cazuri penale – uitate si intarziate de catre autoritati.
Demers facut in speranta ca se ajunge la masurile legale necesare si se elimina blocajele intretinute intentionat de atatia ani – la Snagov. 

Preț plătit de Fundația Snagov ..

În 10+ ani de activitate în (pentru) Zona Snagov. Mai jos este o enumerare partiala a “pretului” platit de membri, voluntari, parteneri si chiar (activele proprii / atrase) ale Fundatiei Snagov – pentru a incetini > limita > descuraja – inhiba distrugerile (2008-2011). Apoi pentru a (re)fundamenta (stiintific si ulterior si legal) patrimoniul natural existent. Si a pune public in discutie si face demersuri pentru recuperarea “preluarii” (cu ajutorul “pasiv” al multor autoritati” a peste 1147,7 ha de la Snagov.

DE CE “trebuie” șicanat > amenințat > atacat Custodele ANPLS = Fundatia Snagov (membrii acesteia)?:
1) pentru ca intalnind distrugeri de patrimoniu natural (pe care trebuia sa le raporteze in calitatea – raspunderea pe care o avea) a ales sa faca 40+ sesizari penale. Si deci nu a intrat in “retelele” de beneficiari – faptuitori – autoritati “tolerante”. Care au favorizat contraventii – infractiuni (cu beneficii imobiliare si mai ales de distrugere a zonei malurilor lacului = zone protejate);
2
) pentru ca a “ofensat” “ierarhiile” existente (bani / relatii transpartinice etc.). Ca nu este cu niciun partid. Ca nu are un “sef” prin care sa il “fortam” sa “faca ce trebuie”. Pentru ca este indepedente si competent si reuseste sa si atraga diferiti specialisti si terti credibili. Pentru ca face si ceva vizibilitate mediatica. Pentru ca a abordat “de jos in sus” pe criterii de legalitate si responsabilitate – fara a avea banii, puterea si relatiile noilor proprietari / riverani. Deci ca in  “relatiile de cartier”, s-a pus problema din perspectiva “cine te crezi?” sa vii aici ceri acte, detalii, faci poze, verifici, ai idei si vorbesti de legi etc. , Adica apari de nicaieri “fara voie” (de la “noi”) si mai si vii sa ne deranjezi etc. Cum sa se tolereze un precedent (ex: sa si ajute ceva autoritati?). “Pai suntem sau nu – stapani“?
3) pentru ca nu am cedat la suita: a) spaga b) “sfaturi” c) amenintari d) sicanari e) inhibarea autoritatior – care nu au mai facut ce aveau ca obligatii si au lasat un ONG singur f) atacuri prin terti (cu distrugeri de bunuri si fizice – la persoane) g) sicanari (ex: amenzi) prin reprezentanti ai autoritatilor. 
Solutia sugerata repetat a fost:  a) legea lui ohm b) “banii jos – ochii la usa” c) fa si tu o “duda” mica sa te avem la mana si apoi avem incredere in tine si “colaboram” pe mai mult si vei avea si sprijin (pe care nu vezi ca in atatia ani nu il primesti nici politic nici administrativ etc.?)
4) pentru rolul de avertizor public (“whisltle blower”) – care este fundamental pentru un ONG. Materializat prin Comunicate de Presa, unele aparitii la Stiri – TV etc. Adica – “chiar unde te crezi?”
5) am insistat si reusit sa dovedim ca exista multe specii si habitate de protejate la Snagov (ceea ce poate inhiba investitorii si limita dezvoltarile imobiliare – dorite/incercate chiar in ariile naturale protejate). Ceea ce sperie (si ar putea limita) proiectele imobiliare (vizand taierea padurilor riverane – modificarea malurilor – centre de agrement nautic motorizat si competitii specializate etc.). Adica numai distrugeri care au incadrari explicite de infractiuni. Si in fond distrug patrimoniul natural si viitorul comunitatilor locale dar si o valoroasa de interes national. Diferentele in cauza sunt reflectate spectaculos in fundamentarea oficiala a OG 75/2018 in care se spune ca ceva de genul ca  “investitorii seriosi nu pot dezvolta proiecte din cauza unor ONG-uri – custozi care fac sesizari aberante etc. si acestia din urma trebuie eliminati” (ceea ce statul  si facut / fara a rezolva macar una din distrugerile sesizate si care pot in continuare fi constatate in teren);
Deci in conditiile in care GIO a “muncit” si reusit sa “uite” de Rezervatia Naturala Complexa de la Snagov in L5/2000 (deci 1147,7ha), s-a facut un PUG Snagov 2005 cu terenuri curti constructii in zona malurilor impadurite si o lunga suite de schimbari legislative (pe fundamente gresite – ilegale etc.). Deci “vina” Fundatiei Snagov a reusit sa recupereze mult din “uitarea” pe care GIO o reusise cu – prin – asupra multor autoritati intre 2000 – prezent). Si a mai facut si un mega eveniment si chiar la Antipa si cu sustinerea multor cercetatori legat de “Biodiversitatea Zonei Snagov”;
6) Fundatia Snagov a reusit sa obtina dovada (documentele) existentei = infiintarii Rezervatiei Naturale Complexe Snagov (HCM 894/1952) de 1147,7ha – pe care statul o uitase prin L5/2000. Despre care functionarii minteau spunand (informal) ca nu exista. Deci 15+ ani, in “grup” si in ciuda a zeci de adrese si dovezi, niciuna din 8+ autoritati cu responsabilitati directe, tot nu reuseau sa “inteleaga” > “aminteasca” > raspunda macar la adresele de tipul L544/2001. Si mai grav (din partea Fundatiei Snagov): a continuat cu insistentele si in 07.01.2020 dupa ce noua conducerere de la MMAP a confirmat valabilitatea (existenta) RNCS, Fundatia Snagov a continuat cu Conferinte de Presa, suite de adrese etc.
In concluzie: ar fi afectati toti cei care au devenit proprietari in padurea Rezervatiei naturale de la Snagov. Datorita “uitarii” (tip GIO) din L5/2000 – act in baza caruia Romsilva a considerat ca este doar o padure obisnuita – si a acceptat schimburi de padure. Caci la Snagov padurea era a statului din 186x. Asa au aparut actualii proprietari privati (prin schimb). Apoi a aparut si PUG Snagov 2005 “pregatit” (cu introducerea de “curti – constructii’ – peste padurea riverana lacului – in fosta rezervatie). Deci mai trebuia doar “putina liniste” pentru ca apoi sa se inceapa defrisarile “la ras” pe malul impadurit al lacului Snagov – si deci constructiile a zeci de vile. Dar iata ca Fundatia Snagov tot aducea periodic in atentia publica RNCS si mai depunea adrese inregistrare la mai multe autoritati – motiv pentru care functionari de nivel 2-3 ezitau sa isi asume raspunderea asupra unor noi ilegalitati etc. Pe scurt: recititi fundamentarea OG 75/2018 despre ONG-urile care nu lasa “investitorii” sa “dezvolte” tara in ariile naturale protejate etc.

ENUMERARE (parțială) – vezi detalii prin link-uri:
1) Răsturnare în lac a doi custozi voluntari  pentru că filmau o suita de 3 infracțiuni și 2 contravenții – chiar in perimetrul ariei naturale protejate pentru care custozii erau responsabili. Abuzuri ocazionate de nunta fetei presedintelui Consiliului Judetean Ilfov (prezent cu o multime de sefi de institutii locale, judetene si centrale)
2) Serii de amenintari variate repetate de-a lungul anilor de pe telefoane identificabile cat si cu fara numar. Adaptate la sexul persoanei care raspundea de la Fundatia Snagov (pana la “va dau foc”, “va omor”, “te tai cu cutitul”, “pun pe X sa te calce cu masina” etc.). Amenintari corelate cu flagrantele facute la lucrarile ilegale de la maluri, sporturi nautive motorizate etc – si sesizarile scrise inregistrate. În timp te obisnuiesti (..). Dar iti sperie voluntarii si multi membri (caci este peste pragul relatiilor normale). Și te mâhneste când poliția (informal) râde și îți confirmă că nu va face nimic dacă vei fi agresat/atacat în afara Zonei Snagov (si tu apoi ii vezi prea des impreuna cu infractorii iar la despartire si de fata cu politia – ti se fac si semne fulgare cu mana);
3) Spargerea geamului masinii folosite de custode + gasirea de baloane zburatoare (incendiare) aruncate in curte – la cativa metri de sediul acoperit cu stuf;
4) gaurirea ambarcatiunii custodelui;
5) 3 atacuri facute asupra custodelui pe lac (si a foarte tinerilor voluntari cu care se afla)
7.1) faci informare – constientizare in perimetrul ariei (pe lac) si atentionezi verbal asupra unor nereguli si apoi se aduna grupuri de cate 2 – 3- 4 salupe mari si puternice care iti inconjoara ambarcatiunea si merg paralel cu a ta pe mai multi kilometri – cu rol de intimidare (daca nu a ta, cel putin a celor care sunt in ambarcatiunea ta);
7.2) ti se arata in alte ambarcatiuni: a) care este avocatul care te va sicana cu zeci de plangeri pentru a-ti consuma timpul pe la tot felul de autoritati b) care este batausul c) care este expertul care “te face” etc;
7.4) ti se promite ca vor fi vandalizate panourile de informare puse (si apoi asa se si intampla) – caci li s-a spus de catre avocati ca daca nu mai exista acele panouri cu informare, ulterior, in instanta, la orice potentiala amenda, judecatorul (prin analogie cu semnele rutiere) – va anula sanctiunea;
8.1) ti se spune ca vor veni cu pustile si vor impusca toate pasarile si tot ce mai spunem ca este motiv de conservare. Corelat cu re-confirmarea ca “da” trebuie dat cu Roundup caci asa se reduce lotusul care incurca elicile salupelor.
8.2) si la un moment dat – unul promite ca aduce si butoaie si vor iesi pestii asa cum (aparuse si in ziar cu un an in urma de Florii) ca s-a mai intamplat pe alte cursuri de apa;
8.3) ti se spune ca este lac privat si ca de ce intreb de ce spala cu detergenti ori schimba uleiul in mijlocul lacului;

9) șicanări din partea autorităților:
9.1) suni la 112 in calitate de organ de control pentru a cere conform prevederilor OG 2/2001, art 18 ajutor de la politie etc. in identificarea contravenientilor pentru a fi sanctionati si in schimb primesti chiar tu amenda de 200 lei pentru ca ai abuzat sunand la 112 (in anul acela avand in total doar 3 solicitari). Cu rol de intimidare pentru noi si incurajare pentru contravenienti (sa ne “scape” odată de “sâcâitorul ăsta”;
9.2) soliciti Garda de Mediu pentru cazuri concrete si vin la control de fond sa te intrebe cum faci sortarea selectiva a deseurilor la sediu etc. (au existat mai multe momente si variante – similare)ș
9.3) soliciti sprijin terestru si identificarea camioanelor care aduc pamant pentru a fi depus in cuveta lacului chiar in aria naturala protejatea si pe sosea gasesti politia care iti spune ca “acolo” este proprietate privata si nu se poate intra si nu e cazul sa ii mai deranjez;
9.4) reusesti dupa ani de zile sa se formeze o echipa mixta de control pe teren si dupa ce reusesti sa surprinzi si sa arati o teava prin care chiar se deverseaza ape murdare in lac (fara sa existe un act – aviz – aprobare), Garda de Mediu Nationala contramandeaza controlul comun, anuntand ca au convocat reprezentantul agentului sa vina “miercuri” la sediul din Bucuresti cu “toate actele” si deci sa mergem acasa;
9.5) organizezi o actiune comuna preventiva cu mai multe autoritati, dar una se sperie caci are si expuneri penale si decide sa preia initiativa si sa iti faca plangere penala si contraventie pentru (de fapt) o nealiniere interna proprie de proceduri;

1) Răsturnare în lac a doi custozi voluntari  pentru că filmau o suita de 3 infracțiuni și 2 contravenții – chiar in perimetrul ariei naturale protejate pentru care custozii erau responsabili. Abuzuri ocazionate de nunta fetei presedintelui Consiliului Judetean Ilfov (prezent cu o multime de sefi de institutii locale, judetene si centrale)
Link la film in Youtube.
Desi s-au trimis sesizari penale cu CD cu 3 filme plus inregistrari video si incadrari juridice, ANP a identificat proprietarul salupei si Politia a confirmat ca nu a existat aviz pentru focurile de artificii (si deci da- astfel erau doua infractiuni) => procurorul de la Buftea a inchis dosarul penal – fara sa ia macar o declaratie.  Acelasi propcuror care peste ani avea sa “ierte” de multe ori faptuitori (infractori) care au tot repetat faptele (ex: inclusiv firma care a facut artificiile si la Colectiv)
Nota: in lacul Snagov au mai fost rasturnati si canotoarele medaliate olimpic (vezi si declaratia d-lui Ivan Patzaichin). Tot aici au fost mai multe accidente (cu salupe) si timp de 17 ani (2020-2003) tot nu au fost instalate nici macar semnalizarile obligatorii de siguranta navigatiei.
Au fost (si oficial) identificati:
1) proprietarii ambarcatiunilor folosite (si deci si conducatorii – care nu au fost sanctionati!)
2) platforma folosita pentru lansarea focurilor de artificii si petarde – si deci si proprietarul acesteia
3) se stie organizatorul – faptuitorul
Exista un dosar complet si detaliat cu toate detaliile (filme, inregistrati audio, convorbiri telefonice, corespondente, “propuneri” si “justificari” a inchiderii dosarului penal (fara cercetari). Martori: cel putin 20 de3 localnici (inclusiv angajati de la Snagov Club) si peste 150 de nuntasi (probabil ca majoritatea – exact sefi si responsabili cu … respectarea legalitatii si protejarii bunurilor publice etc.)

3) Spargerea geamului mașinii folosite de custode (Fundatia Snagov) + găsirea de baloane zburatoare (incendiare) aruncate în curte – la câțiva metri de sediul acoperit cu stuf (corelat cu amenițări de incendiere).
Cel mai probabil făcute de localnici care lucrau la negru la modificarile ilegale ale malurilor riveranilor si/sau practicanții de sporturi nautice motorizate (interzise in orice arie naturala protejata).
In contextul in care autoritatile abilitate nu raspundeau oficial la obligatiile (si) sesizate iar informal (in comunitate) se vorbea (conta ca) autoritatile ar ignora si si eventuale (repetatele) abuzuri (in gama – extinsa). Adica (de fapt): incurajari (tacite)

4) găurirea ambarcațiunii custodelui (folosită de Fundatia Snagov)
Adica cea cu care se face patrularea (preventiva) si in – din care se faceau poze – filmari si solicitari de identificare ale faptuitorilor / beneficiarilor (modificarilor ilegale facute in zona malurilor)
Presupunem ca cei interesati au fost:
a) cei care au modificat ilegal malurile (si li s-a facut si sesizari penale)
b) practicantii de sporturi nautice motorizate (interzise in orice arie naturala protejata)
c) locuitori care lucrau la negru (si asa mai puteau castiga ceva bani) ori au fost “cinstiti”, incurajati (si li s-a “garantat” ca nu ar pati nimic de la autoritati) de primele doua categorii;
# Vaporasul este pus la dispozitia Fundatiei Snagov de SC Snagov Tur SRL. Acesta este necesar pentru:
1) patrularile periodice pentru a monitoriza schimbari – evolutii legate de (ciclurile – anuale ale) speciilor, habitatelor si in special a modificarilor facute (in special – ilegal) de oameni. Le-am facut impreuna cu diferite autoritati, jandarmi, cercetatori – specialisti, voluntari etc.
2) masurari – colectari parametri (apa etc.) / poze – filme / verificari de “ponturi”
3) campaniile de informare – constientizare 
4) de intreaga activitate “de teren” este cam total dependenta de existenta unei ambarcatiuni adecvate (ca aceasta)

5) 3 atacuri facute asupra custodelui pe lac (si a foarte tinerilor voluntari cu care se afla).
De practicanti de sporturi nautice motorizate in aria naturala protejata. Contrar Regulamentului ANPLS (publicat si in MO 318bis din 18.05.2016).

Din care ultimul, cand se aflau si Jandarmi – care initial au facut ei plangere penala dar apoi si-au retras-o;

7.1) faci informare – constientizare in perimetrul ariei (pe lac) si atentionezi verbal asupra unor nereguli si apoi se aduna grupuri de cate 2 – 3- 4 salupe mari si puternice care iti inconjoara ambarcatiunea si merg paralel cu a ta pe mai multi kilometri – cu rol de intimidare (daca nu a ta, cel putin a celor care sunt in ambarcatiunea ta);

7.2) ti se arata in alte ambarcatiuni: a) care este avocatul care te va sicana cu zeci de plangeri pentru a-ti consuma timpul pe la tot felul de autoritati b) care este batausul c) care este expertul care “te face” etc;
7.4) ti se promite ca vor fi vandalizate panourile de informare puse (si apoi asa se si intampla) – caci li s-a spus de catre avocati ca daca nu mai exista acele panouri cu informare, ulterior, in instanta, la orice potentiala amenda, judecatorul (prin analogie cu semnele rutiere) – va anula sanctiunea;
8.1) ti se spune ca vor veni cu pustile si vor impusca toate pasarile si tot ce mai spunem ca este motiv de conservare. Corelat cu re-confirmarea ca “da” trebuie dat cu Roundup caci asa se reduce lotusul care incurca elicile salupelor.
8.2) si la un moment dat – unul promite ca aduce si butoaie si vor iesi pestii asa cum (aparuse si in ziar cu un an in urma de Florii) ca s-a mai intamplat pe alte cursuri de apa;
8.3) ti se spune ca este lac privat si ca de ce intreb de ce spala cu detergenti ori schimba uleiul in mijlocul lacului;

9) șicanări din partea autorităților:
9.1) suni la 112 in calitate de organ de control pentru a cere conform prevederilor OG 2/2001, art 18 ajutor de la politie etc. in identificarea contravenientilor pentru a fi sanctionati si in schimb primesti chiar tu amenda de 200 lei pentru ca ai abuzat sunand la 112 (in anul acela avand in total doar 3 solicitari). Cu rol de intimidare pentru noi si incurajare pentru contravenienti (sa ne “scape” odată de “sâcâitorul ăsta”;
9.2) soliciti Garda de Mediu pentru cazuri concrete si vin la control de fond sa te intrebe cum faci sortarea selectiva a deseurilor la sediu etc. (au existat mai multe momente si variante – similare)ș
9.3) soliciti sprijin terestru si identificarea camioanelor care aduc pamant pentru a fi depus in cuveta lacului chiar in aria naturala protejatea si pe sosea gasesti politia care iti spune ca “acolo” este proprietate privata si nu se poate intra si nu e cazul sa ii mai deranjez;
9.4) reusesti dupa ani de zile sa se formeze o echipa mixta de control pe teren si dupa ce reusesti sa surprinzi si sa arati o teava prin care chiar se deverseaza ape murdare in lac (fara sa existe un act – aviz – aprobare), Garda de Mediu Nationala contramandeaza controlul comun, anuntand ca au convocat reprezentantul agentului sa vina “miercuri” la sediul din Bucuresti cu “toate actele” si deci sa mergem acasa;
9.5) organizezi o actiune comuna preventiva cu mai multe autoritati, dar una se sperie caci are si expuneri penale si decide sa preia initiativa si sa iti faca plangere penala si contraventie pentru (de fapt) o nealiniere interna proprie de proceduri;

Rasturnare in lac a doi custozi …

de catre o salupa pe timp de noapte, pentru ca dupa ce solicitasem in repetate randuri sa nu faca infractiunile planificare si chiar anuntate, am indraznit sa le filmam. Au fost 3 infractiuni si 2 contraventii. Procurorul a inchis cazul fara sa ne ia nici macar o declaratie, desi am facu plangere detaliata, cu anexe sub forma de filme si inregistrari audio si apeluri la 112 si politie. Autoritatea navala a identificat si proprietarul ambarcatiunii in cauza iar politia a confirmat ca nu a autorizat niciun foc de artificii si petarde

AJUTA si TU demersurile pentru Zona Snagov.
Care sa (re)devina (si mai) verde, naturala, linistita si cu o utilizare sustenabila a resurselor pe care le are.
Vezi (si) zecile de proiecte de tipuri diferite – propuse de Fundatia Snagov.
Prin munca voluntara concreta. Prin ceva bani pentru cheltuielile aferente proiectelor (vezi devize – estimari aferente acestora).
Sau macar cu Like > Share > Comentarii etc.

de catre o salupa pe timp de noapte, pentru ca dupa ce solicitasem in repetate randuri sa nu faca infractiunile planificare si chiar anuntate, am indraznit sa le filmam. Au fost 3 infractiuni si 2 contraventii. Procurorul a inchis cazul fara sa ne ia nici macar o declaratie, desi am facu plangere detaliata, cu anexe sub forma de filme si inregistrari audio si apeluri la 112 si politie. Autoritatea navala a identificat si proprietarul ambarcatiunii in cauza iar politia a confirmat ca nu a autorizat niciun foc de artificii si petarde

Viziune – Misiune – Valori pentru Zona Snagov

Zona Snagov include cel putin actualele UAT-uri (comune) Ciolpani – Snagov – Gruiu. Pentru ca acestea se afla in suita de ape si paduri riverane care formeaza un continuum natural, cu obiceiuri, traditii si nevoi – identice. De exemplu, lacul Snagov este riveran celor 3 comune.
Doar niste limite trasate pe harti (administrative) si foate des schimbate mai des decat generatiile – in ultimii 150 de ani, nu creaza (in sine) diferente si identitati semnificative.

VIZIUNE (ver 3.0):
1) Zona Snagov (3 comune): Principala Rezervație Naturală Complexă și multifuncțională a Județului Ilfov și a regiunii București-Ilfov – administrată sustenabil. Suprafață de: 1147,7 ha > 2080 ha > 10-14.000 ha;
Care implică cel puțin comunele Ciolpani – Snagov – Gruiu.
Așa cum a fost între 1933-1982 când capacitatea de primire turisti era de 30.000 turisti de zi per weekend.
2) (re)Conectare ecologică (și terestră) în cadrul “lanțului” de arii naturale protejate: Scroviștea (N2000) > Snagov (cu 2 mici de 110ha incluse in 1 ANP de 1147,7ha / 2080ha) > Căldărușani-Dridu (N2000)
Asa cum a fost până prin 2000 – cand s-au creat multe bariere antropice.
3) Valorizare a Patrimoniului Natural si Cultural distribuit în cei peste 40 km2 –  similar altor arii naturale protejate din zonele metropolitane.
Complex de eco-turism cu atracții, activități, infrastructură, cu 25%+ din locuitori care să lucreze in servicii specifice. Atingerea in 10 ani a unui nivel comparabil cu cel din 1982 si de referinta internationala in 15 ani. Cu UAT-uri locale care devin independente financiar

MISIUNE (2.0)
* Depinde de sistemul de referinta: cine o propune (si ce resurse – competente – realizari are). Daca misiunea este a unui grup (sau grupuri) – in propria evolutie – atunci acestea propun iterativ/evolutiv noi versiuni de misiuni. Din acest motiv, aici si acum este un draft cu un minim fezabil la nivelul Fundatiei Snagov – 2020.
1
) informare – educare – constientizare si  construirea unei retele informale cu oameni care vor sa faca ceva concret (“de jos in sus”) cu si pentru ei, in parcursul catre optimizari in comunitate si apoi si administratia locala etc.;
2) alegerea unui set divers/larg de bune practici, dispozitive (ex; DIY), practici si tehnologii – care sa ajute (gradual) familiile (gospodariile) sa isi refaca conexiunile cu natura, cu auto-productia. Care sa favorizeze informarea – educarea despre o mai buna armonie intre biosfera si antroposfera;
3construirea incrementala a unor exemple –  pilot pentru multe concepte moderne (conectate cu traditiile si deci utilizarile sustenabile);

#
) functie de marimea retelelor formate, a competentelor acestora, a resurselor proprii si atrase, prin prioritaze convenita in comun, se vor alege (in contexte diferite) seturi de proiecte pe termen scurt – mediu – lung.
Caci cei implicati, pot “vedea” si alege una sau mai multe (sub) misiuni. Dar care e preferabil sa convearga (in mod constient – asumat). Abia astfel se pot face salturi in pasi mai mari (prin parteneriate – finantari etc.)

* In permanenta vor exista multime de Fise de Proiect detaliate – care sa poata fi dezbatute si reconsiderate (votate) in grupuri – comunitati.

VALORI (1.0)
Context
:  sunt vremuri tulburi cu multe propuneri de seturi de valori, schimbari violente – în context globalizant. Dar care provoaca  cumva si mai multa nemultumire, frustrari si multiple riscuri.

0) calitatea biosferei este preconditie pentru existenta si calitatea antoposferei (adica existenta oamenilor si calitatea vietii acestora depinde de modul de intretinere a biosferei). Cu eliminarea suitelor gen “omul este stapanul naturii” si considerarea unor abordari mai empatice, egalitariste.
Suite lungi de dezbateri despre raporturi precum: “la Snagov, oamenii sunt in “casa” biodiversitatii sau cateva specii le mai toleram in jurul caselor oamenilor – pe criterii mondene si false de “frumos”, “dragut”, “simpatic”, “folositor omului”, “economic” etc.

1) “din/de la tine – spre exterior, ceilalti, comunitate”
Fă-ți o aliniere, ordine si armonie prin dorinte mai modeste, realizabile individual, utilizand abordarile: “dinauntru – in afara” > “intai eu – ca succes personal si identitate si apoi ca exemplu” > apoi in micul meu grup (familie, colegi de munca/serviciu) > apoi in cateva grupuri si comunitati mai importante. Si mai ales in comunitatea in care locuiesc. Si in care e nevoie sa refacem legaturile (vecini, rude, alte grupuri – chiar oricat de diverse).
In fond si cam toate religiile, traditiile, doctorii (psihologi etc.) – recomanda acelasi lucru;

2) eu > familia > grupurile mele > strada mea / satul meu / comunitatea in care locuiesc: sa (re)devina mai autonome si independente (alimentar, energetic, financiar etc.), sigure si previzibile. Exista zeci de modalitati: productii locale de alimente, energie etc. / retele locale de producatori – consumatori / reciclare / complementaritate etc. Toate acestea pot deveni astfel si cu 30% mai scumpe decat in piata (globala) insa pe termen mediu si lung furnizeaza o lunga serie de alte beneficii – mult mai importante (si strategice);

3) credintele si apoi activitatile si traditiile locale (de pana prin 1950) erau prietenoase cu mediu, asigurand o utilizare sustenabila, fara schimbari antropice relevante. Modul de utilizare a resurselor locale trebuie (re)inteles si mai ales respectul si suita de raportari – pentru a regasi o prima referinta si continuitate. Multe din acestea, inca contin detalii si particularitati foarte utile si in prezent – fiind reutilizabile practic. Au reprezentat cea mai buna abordare a resurselor locale pentru a acoperi cam toate nevoile individuale si a comunitatii. Astfel ca toate acestea – bine intelese si completate cu ceva noutati tehnologice – ar putea redeveni interesante;

4) intelegerea in comunitati, Zona Snagov, la nivel regional a ceea ce repretina Valorile Eco-Sistemice. Cu exemple valorice. Si o noua modalitate de a percepe si aprecia “darurile” primite gratuit de la natura. Valoarea acestora este continua si mai mare decat costul cu intretinerea lor. Informare – educare – constientizare. Si apoi transpuneri in regulile din comunitate (in diferite modalitati);

5) refacerea functionalitatii patrimoniului natural cu crearea in timp a unor capacitati si STOCURI (rezerve strategice locale). De oxigen, umiditate/caldura, lanturi trofice care sa permita si un consum uman de 1-5% / an, gratuite etc.
Reconsiderarea unei diversitati de reconectari locale. De la caraule (ca alternativa la politia locala – disfunctionale cam in toata tara) la periodice intalniri cu ocazia unei suite de evenimente locale (la care mergi si pentru a mai intalni alti localnici, a colabora, ajuta – face ceva pentru “noi”. Asa cum in trecut, localnicii puteau conta ca loc de intalnire saptamanala, la biserica – dupa slujba;

6) un scepticism moderat fata de solutiile si institutiile centrale (deci cu abordari de “sus in jos”). Utilizarea de indicatori de performanta si monitorizarea strica de catre comunitate a activitatii acestora. Avand in vedere ca au devenit disfunctionale, datorita disparitiei conectarii angajatilor si mai ales a sefilor (care au devenit ne-localnici in peste 90%). Adica au lipsuri majore pe parte de intelegere a comunitatii, culturii, valorilor, nevoilor, dorintelor etc. Si astfel motivatiile,  nivelul si formele de (ne) implicare ajung sa divearga si sa intre frecvent in conflict. Cei care au devenit administratori de resurse locale (prin institutii centrale) – ajung sa devina parte a problemelor comunitatilor. Modelul curent operational – trebuie ajustat masiv sau inlocuit cu altceva;

7) Valoarea “unitate in diversitate” in context de globalizare necesita un dialog continuu, cu suite de alegeri constiente si compromisiuni si experimentari. Numai prin dialog, egalitate de pozitii si respect implicit se pot explora si reconcilia multitudinea de presiuni de schimbare. Caci impunerea (fara intelegere, acceptare si asumare) multiplica instabilitatile, duplicitarismul (standarde duble, multiple) si impredictibilitatea ulterioara;

# Fara un set de valori comune, asumate si responsabilizante si in chiar predictibile – se multiplica volatilitatea si oportunismul. Si apoi distrugerea comunitatilor si a resurselor acesteia.
De exemplu, la Snagov, daca toti cei care au cumparat si venit pentru beneficiile generate de cadrul natural, dupa ce majoritatea celor circa 4000+ care au venit in ultimii 30 de ani – “modifica” prin distrugeri malurile lacului, padurile etc. – in final, patrimoniul natural colapseaza, comuta, devine o parte a problemelor si un motiv de reducere chiar si a valorilor imobiliare (initiale).

Evident, doar o parte dintre indivizi (sau familii) pot urma o astfel de cale. Dar acestia pot crea o retea. Si poate fi suficient fata de cei care sunt doar intr-o migratie oportunista, auto-izolati, de regula in goana dupa “dezvoltari personale” dar cumva cu un mare gol emotional si identitate pierduta.
Ca la o pandemie (in final), e posibil ca o minoritate sa conteze.

MĂSURI – (lista) de PROIECTE: 
1
) Strategia de Dezvoltare a UAT-urilor Ciolpani, Snagov, Gruiu – trebuie reconsiderate intr-o perspectiva mai larga, care sa porneasca de la specificul resurselor si patrimoniului natural determinant (si traditional). Si sa valorizeze colaborarea cu UAT-urile vecine si la nivel regional, cu exemple relevante la nivel international. In special cel al Comunei Snagov – care este cel mai “neobisnuit” pe multe criterii;
2) Strategiile de dezvoltare a judetului Ilfov dar si a regiunii Bucuresti – Ilfov, trebuie sa reconsidere resursele (naturale, culturale) existente si sa propuna utilizari sustenabile macar similare cu performantele din perioada 1933 – 1982). Reper fata de care sa considere noutatile tehnologice si nevoile sociale si sa propuna solutii prin care sa rezolve si nevoiile viitoare – previzionate. Caci in ultimele versiuni ale acestora (+prezent), s-au facut omisiuni importante;
3) PUG Snagov 2005 (ne-reactualizat de 15 ani), trebuie sa elimine multimea de devieri de la realitatea (legala, istorica, specifica), sa stopeze si rezolve problemele create abuziv. Snagovul a fost si trebuie sa redevina mai mult decat o miza imobiliara construita pe diverse ilegalitati. Chiar o simpla dezbatere publica reala – poate creea rapid multa valoare adaugata, inainte de a considera specialistii care sa optimizeze elementele specifice.
4) Planul de Management si Regulamentul creat pentru Aria Naturala Protejata Lacul Snagov (vezi MO 318bis din 18.05.2016) este suficient de reprezentativ si general pentru a putea fi preluat ca referential pentru nevoile de administrare – reglementare a raporturile cu biodiversitatea de protejata, la nivelul intregului UAT si a Zonei Snagov. 
5) Generarea (de comunitate) de LISTE de NEVOI, de PROBLEME, de PROPUNERI cat mai diverse, care ulterior sa fie prioritizate si cele mai relevante, transformate in propuneri de proiecte (fise);

Prezenta schita este pe de-o parte rezultatul discutiilor in comunitatile de la Snagov din ultimii 10+ ani (atat cu bastinasii cat si cu cei nou veniti).
Nu are forma (rigurozitatea / detalierea) necesara – pentru care avem in vedere un demers conform procedurilor din “Total Performance Scorecards”.
Nu are (inca) relevanta necesara – necesitand o asumare explicita din partea a mai mult decat cei 150+ cu care s-a vorbit.

Cei interesati sunt invitati sa contacteze Fundatia Snagov: [email protected], Tel: 0722 601 830;

CORESPONDENȚE – Autorități (Ce s-a cerut și Ce-Cât-Cum s-a răspuns) (=Log)

(în special) În ultimii 30 de ani, s-a distrus și furat datorită lipsei de reacții adecvate din partea autorităților. Lipsa de cunoastere a regulilor democratice, grefate cu “democratia origianala” si “obligatiile” generate de ascunderea (tolerarea) ilegalitatilor si chiar a crimelor de la “revolutie” – au dus gradual la nesanctionarea infractionalitatii si formarea unor reprezentari si asteptari profund paguboase pentru cei multi. Proces care a crescut exponential. In prezent, in ultima faza, se incearca impurea unui “consens” social ca cei care au furat (mai ales – masiv) sa ramana si cu furtul si nesanctionati social. Ceea ce reprezinta pragul unei anarhii (caci toti am putea solicita – “tratament” si derogari similare).

In continuare sunt prezentate (grupat per autoritati) si cronologic, mostre *relevante pe diferite criterii), intre ce incerci sa obtii de la diferite autoritati si ce primesti. Uneori cu interpretari / clarificari suplimentare.

Astfel de detalii (in timp) – pot fi utile  si relevante pe mai multe criterii ..

CUPRINS: (tabel cu link-uri):

30.10.2020 > Fundatia trimite 3 adrese catre Primaria Snagov (catre noua conducere – PNL, dupa alegeri)

28.02.2020-1200E L544/2001 – Solicitare re: valoarea juridica a HCM 894/1952 si implicatiile asociate 

04.12.2019-1181E Re: Acord re: Postarea publica a setului de studii stiintifice realizate prin POS-MEDIU pentru Aria Naturala Protejata “Lacul Snagov”  >> MM + ANANP

04.12.2019-1180E (Mai jos) Cerere: MM+ANANP: > Re: Cerere delegare pentru PUG Snagov

191204-1179E (Mai jos) Cerere: MM > Re Ssolicitare Audienta la dl. Ministru al Mediului

04.12.2019-1178E (Mai jos) Clarificare: ANANP+MM: > Re:  Lista probleme din ultimul an (Administrator: ANANP), plus restante de rezolvat

04.12.2019-1177E (Mai jos) Solicitare: ANANP+MM: > L544/2001 Re:  ANANP este in grupul de lucru al realizarii PUG Snagov?

04.12.2019-1176E Re: înființarea a 2 ANP “Lacul Snagov” și “Pădurea Snagov” (fără “urme”)>> MM + ANANP

04.12.2019-1175E Re: Valabilitatea HCM 894/1952 cu înființarea Rezervației Naturale Complexe Snagov >> MM + ANANP

Primaria Snagov – selectie corespondente mai relevante

* Fundatia Snagov are peste 1000 de corespondente inregistrate cu circa 17 autoritati: Ministerul Mediului, ANANP, Garda de Mediu (Nationala / Ilfov),  APM Ilfov, Apele Romane (+SGA local),  Romsilva (+Ilfov), Inspectia in Constructii, Consiliul Judetean Ilfov, Prefectura Ilfov, ANPA, Politia Ilfov, Politia Transporturi Navale Snagov, Primaria Snagov, Primaria Gruiu, Primaria Ciolpani etc. Avem nevoie de circa 300 ore pentru a le incarca – similar. Dar (in 2020) vom actualiza – selectiv.

201030-1250E/2051E/2052E Primăria Snagov (către noua conducere – PNL, după alegeri) cu subiectele:
1) 201030 1250E Primaria Snagov-Ziua Racilor (organizare în context Covid)
2) 201030 1251E Primaria Snagov – Calitatea Aerului (propunere)
3) 201030 1252E L544 Primaria Snagov Re PUG SNAGOV
Rămâne de văzut dacă și cum (noua conducere) – va face sau nu o diferență față de conducerile din ultimii 12 ani. 

200228-1200E MMAP (Mai jos): > Re: L544/2001 – Solicitare re: valoarea juridica a HCM 894/1952 si implicatiile asociate
Răspuns inițial
: MMAP a recunoscut existenta Rezervatiei Naturale Complexe Snagov (de 1147,7ha) infiintata prin HCM 894/1952. Si a precizat ca revine cu restul clarificarilor dupa ce primeste raspunsuri de la alte cateva autoritati. Doar ca tocmai au mai trecut aproape 2 luni. Asa ca Fundatia Snagov a facut o revenire si isi propune sa faca si o noua Conferinta de presa in circa 2 saptamani.

191204-1181E (Mai jos) Cerere: MM+ANANP: > Re: Acord re: Postarea publica a setului de studii stiintifice realizate prin POS-MEDIU pentru Aria Naturala Protejata “Lacul Snagov”
Răspuns inițial: MM si ANANP > ca (in principiu) sunt de acord, dar pe moment nu au primit nici ele un acord final (pe care il asteapta deja de mult timp)

191204-1180E (Mai jos) Cerere: MM+ANANP: > Re: Cerere delegare pentru PUG Snagov
Răspuns: ANANP > ca nu sunt de acord sa delege o terta parte. Dar nu raspund la intrebare: este in lucru PUG Snagov si daca au sau nu un reprezentant acolo. Corelat cu problemele mentionate in celelalte adrese. Ar fi fost normal sa raspunda deschis si constructiv. De ce a-i raspunde asa?  Oare s-au consultat in “grupul celor 3” (care au tot facut diferite probleme)?

191204-1179E (Mai jos) Cerere: MM > Re Ssolicitare Audienta la dl. Ministru al Mediului
Răspuns: Lipsa

04.12.2019-1178E (Mai jos) Clarificare: ANANP+MM: > Re:  Lista probleme din ultimul an (Administrator: ANANP), plus restante de rezolvat
Anterior, ANANP (telefonic) ne-a solicitat sa venim si sa semnam alte hartii, pentru ca nu am fi facut predarea ANPLS. Cu ocazia depunerii acestei adrese, ne-a solicitat sa semnam un fel de PV de predare, cu cod – fisa – descriere si valoare. Codul fiind (credem noi) acelasi cu cel dat de Ministerul de Finante – in relatia cu Apele Romane (care sunt administratorul lacului Snagov). Caci cum si cine are o valoare pentru biodiversitate in lume (si cu atat mai mult in Romania). Paradoxal este si ca la cele 2 momente de incepere a mandatelor de custode ANPLS, nu am luat nimic niciodata in primire. Si nicio autoritate nu si-a indeplinit niciuna din obligatiile pe care le avea in conventia de custodie (de exemplu – macar sa trimita o adresa celorlalte autoritati din teritoriu prin care sa ne prezinte etc.). Si acum, dupa mai mult de un an, rezulta ca ANANP nu se considera inca responsabil cu ANPLS (caci tot noi nu am fi finalizat proceduri pe care ANANP-ul le-a intocmit prin aprilie 2019, adica mult dupa OG 75/2018 din august si dupa predarea de la inceputul lunii ianuarie 2019 – aferent careia trebuia sa ne intalnim si sa discutam problemele curente (sesizari penale etc.). Adica un truc murdar pentru a evita si responsabilitatile dar si pentru castigarea de timp (scuze – “justificari” pentru ne-activitate).
Răspuns
: LIPSĂ

04.12.2019-1177E (Mai jos) Solicitare: ANANP+MM: > L544/2001 Re:  ANANP este in grupul de lucru al realizarii PUG Snagov?
Răspuns: LIPSĂ

04.12.2019-1176E (Mai jos) Cerere: MM+ANANP: L544/2001 > Re: Înființarea (fără “urme”) a două arii naturale protejate: Ariile Naturale Protejate “Lacul Snagov” (100ha) și “Pădurea Snagov” (10ha)
Răspuns inițial: (indirect – prin alte adrese, partial: MM si ANANP … ar fi cerut detalii la alte autoritati si ca vor reveni cu detalii, cand le primesc (apoi nu au mai raspuns). Deci “continua” sa ramana asa cum a rezolvat aceste cereri si Gabriela Dorojan (fosta directoare APM Ilfov) cat si fosta Ministra Leocardia Gratiela X sau fosta prefecta de Ilfov Speranta Cliseru etc.
Răspuns final: LIPSĂ

04.12.2019-1175E (Mai jos) Cerere: Re: valabilitatea HCM 894/1952 de înființare a Rezervației Naturale Complexe Snagov
Răspuns inițial: Ca DA – este in vigoare textul legal si deci RNCS. Ca ar fi o omisiune in Legea 5/2000. Ca au solicitat detalii de la MDRAP si Academia Romana (dar nu si la APM – Ilfov) si ca vor reveni cu detalii, cand le primesc (apoi nu au mai revenit). Deci “continua” sa ramana asa cum au rezolvat aceste cereri si Gabriela Dorojan (fosta directoare APM Ilfov) cat si fosta Ministra Leocardia Gratiela  GAVRILESCU etc. sau fosta prefecta de Ilfov Speranta Cliseru etc.
Răspuns final (de completare): LIPSĂ
Observatie: Ministra Leocardia Gratiela  GAVRILESCU a ignorat adresa identica din 

Primaria Snagov – în corespondente, dialoguri / răspunsuri surprinzatoare:
a) Primaria Snagov are responsabilitatea (disciplina in constructii) de a verifica – asigura / limita ca nu se construieste fara documentatii avizate in prealabil
a1) Referitor la constructii pe malul lacului, Custodele ANPLS = Fundatia Snagov avea obligatia sa completeze sinteze si sa raporteze noile constructii – fara avize. Desi Primaria Snagov (in timpul primarului Musat) – nu a raspuns la cereri / solicitari (chiar cand se faceau infractiuni), iata ca in timpul primarului Marian Oancea – se emite un raspuns. Care confirma (ce se stia informal si alte autoritati abilitate: Garda de Mediu / Inspectorat in Constructii / AMP Ilfov etc.) nu au vrut sa controleze, respectiv sa clarifice si in final sa informeze si Custodele ANPLS. Pe scurt, de la realizarea acelor constructi (deci dupa 2000 si in special dupa 2008) – s-au facut “fara documentatii urbanistice”. Oare dupa 2015, o fi indraznit cineva – cumva sa le “legalizeze”? In contextul legal cunoscut, nu ar fi posibil … Cert este ca nimeni nu ar putea vinde/cumpara/inchiria ceva construit ilegal. Dar oare APM Ilfov a dat aviz de functionare? (fara sa fie legala constructia / sediul – locatia?) La un moment dat (oricum) – ne vom lamuri.
Pacat de cei 20+ de ani (din 2000) – in care aceste terenuri putea fi utilizate legal prin inchiriere si utilizarea unor constructii provizorii, doar in sezon. Dar obligatoriu cu acte / avize.
a2) raspunsul Primariei Snagov legat de solicitarea – sesizarea Fundatiei Snagov ca exista debarcadere – garaje fara avize. Si Primaria Snagov se justifica ca … nu are ambarcatiune proprie si (deci) nu stie. De aceea nu a controlat (20+ ani). Si iata cum au aparut sute de debarcadere si garaje – fara acte. Oare proprietarii (educati / bogati) nu stiau care sunt cerintele? Cert este ca pe domeniul public (luciul lacului) au aparut contructii fara avize si fara a se plati tarifele de inchiriere luciu de apa. Rezultant sute de cazuri ilegale cat si neincasari la bugete (locale si centrale) a peste 1 milion de euro (daca estimam pentru 10 ani). Multumim Primaria Snagov, primari, serviciu urbanism + control aferent.
a3) exista si avize de mediu cu sarcini (de refacere a zonei de mal). Oare nu departamentul de Urbanism de la Primaria Snagov – este prima care trebuie sa faca demersurile pentru demolari / readucerea la stadiul initial, natural?

Nota: Aproape toate adresele depuse in 04.12.2019 au mai fost depuse si in 17.10.2019. Si pentru ca nu am primit (timp de 47 zile – fata de temenul legal de 30) niciun raspuns de la MM si ANANP. Ministrul era Gratiela GAVRILESCU. Care (referitor strict la ANPLS a mai avut reactii disproportionate si anterior cand a mai fost ministra si tot nimic nu a facut pentru reintrare in legalitate)

Open chat
Concret: CUM putem - ajuta?